Dupa cutremur, jafuri la tot pasul in Chile!

×
Publicitate

Intr-o incercare disperata de oprire a jafurilor, presedintele a ordonat trimiterea a 7.000 de militari in zonele cele mai afectate. Sinistratii asteapta cu disperare mancare, apa, materiale de prima necesitate, iar guvernul a cerut ajutor international.

Cateva mari centre comerciale au fost jefuite si incendiate la Concepcion, unul din orasele chiliene cel mai grav lovite de seismul de sambata al carui bilant provizoriu indica moartea a 723 de persoane. Presa spune ca focul a fost pus intentionat dupa ce s-a furat tot ce se putea fura din magazine.

Cateodata talhariile au un soi de solidaritate emotionanta. Cei care s-au urcat la etajul unui supermarket le arunca celor de jos, de toate, de la hartie igenica la baxuri de apa si pachete cu alimente.

Sunt atat de multi care sufera de foame si sete, la trei zile de la marele cutremur, incat indemnurile presedintelui la constiinta civica par desarte.

Mii de soldati cu blindate au fost trimisi sa opreasca jafurile si sa incerce sa mentina cat de cat ordinea. Sute de persoane au fost arestate, iar ciocnirile cu jefuitorii lasa in urma si victime.

Exista semne de viata sub daramaturi, si echipele de salvare sapa gauri de acces, incercand sa ajunga la eventualii supravietuitori

De-a lungul imensei coaste chilene, cutremurul dar si valul seismic ce i-a urmat au pus la pamant casele oamenilor.

Litoralul regiunii Maula, la 3-400 de kilometri de capitala, a platit cel mai greu tribut de sange furiei naturii. Numai acolo s-au inregistrat aproape 550 de morti.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
60409029
Accident aviatic in Chile! Un avion de asistenta s-a prabusit

Este vorba despre un avion de turism de mici dimensiuni, caret ransporta catre orasul chilian Conception, cel mai afectat de cutremurul de sambata, o echipa de evaluare a pagubelor.

60304715
Cea mai puternica furtuna din ultimii 50 de ani, in Campo Grande

Meteorologii brazilieni spun ca in nicio ora si jumatate au cazut 80 de litri de apa pe metru patrat. Masinile au fost luate de puhoaie si aruncate una peste alta.

60326637
Merge pe uscat, pluteste pe apa si la nevoie isi ia zborul. Ghici ce-i!

Este vehiculul universal de transport, inventat de un mecanic din Noua Zeelanda. Inventatorului i-au trebuit 11 ani ca sa creeze masina, pornind de la un vehicul pe perna de aer.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.