Doua din cele 3 adolescente din Londra care au plecat in Siria sunt deja vaduve. Dezvaluirile facute de avocatul familiilor

61765278

Familiile celor trei adolescente care au plecat in Siria sa devina neveste pentru jihadisti au declarat ca doua dintre ele au ramas deja singure in Rakka.

Kadiza Sultana, 16 ani, Shamima Begum si Amira Abase, ambele in varsta de 15 ani au fugit anul trecut de acasa pentru a se alatura Statului Islamic. Au luat avionul catre Istanbul, dupa care au plecat in Siria.

Le-au transmis parintilor sa nu le caute si ca sunt dispuse sa-si riste viata pentru Statul Islamic.Toate trei s-au maritat de cum au ajuns in Siria.

Potrivit revistei Vice, familiile au primit de curand noutati despre fete. Tasnime Akunjee, avocatul care reprezinta doua dintre cele trei familii, a declarat ca Amira s-a maritat cu un jihadist australian care a murit intr-o lupta, iar Kadiza a ramas si ea vaduva.

Potrivit The Guardian, adolescentele, care frecventau aceeasi scoala in cartierul muncitoresc Bethnal Green (estul Londrei) si-au putut alege sotii, care au varste de circa 20 de ani, dintr-un "catalog" cu barbati.

Avocatul a mentionat si ca a pierdut contactul cu ele si ca nu a mai auzit vesti de la ele in ultimele saptamani.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61765274
Momentul in care un bombardier rusesc explodeaza inainte sa decoleze. Un martor a surprins flacarile uriase: VIDEO
Momentul in care un bombardier rusesc a explodat inainte de decolare, in iunie 2015, a fost surprins de un martor, dar filmarea a fost facuta publica abia acum.
61765250
Poza a ajuns virala in doar cateva ore. Ce a facut acest sofer de autobuz pentru o femeie in varsta
William Harris a fost poreclit de internauti “cel mai de treaba sofer de autobuz” dupa ce a avut grija de o batranica. Omul s-a declarat uimit de atentia pe care a primit-o pentru gestul sau.
61765227
"Pentagonul Chinei": cladirea de 500.000 de metri patrati complet pustie. Costurile pentru ridicarea ei au fost uriase
Vorbim acum despre asa-numitele orase fantoma din China, alcatuite din zgarie-nori ridicati in perioada boomului imobiliar si ramase apoi fara cumparatori.