Discursul lui Trump de la Davos: ”America înainte de toate nu înseamnă America singură”

×
Publicitate

Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri, la Davos, că va pune întotdeauna Statele Unite pe primul plan, dând asigurări că 'American înainte de toate' nu înseamnă 'America singură'.

Donald Trump a avertizat în acelaşi timp că SUA 'nu vor mai închide ochii' la practici comerciale incorecte, relatează AFP, dpa şi Reuters.

Trump, primul preşedinte american în funcţie din ultimii 18 ani care se adresează conclavului anual al bogaţilor şi puternicilor planetei reuniţi în staţiunea elveţiană Davos, a încheiat Forumul Economic Mondial printr-un discurs în care a declarat că SUA sunt 'deschise pentru afaceri', dar la finalul căruia a primit doar scurte aplauze şi apoi a fost chiar huiduit pentru comentarii la adresa presei.

'Acum este momentul cel mai bun să vă aduceţi banii, locurile de muncă, afacerile în America', a susţinut Donald Trump, referindu-se la reducerile de taxe şi dereglementările angajate de administraţia sa pentru stimularea climatului investiţional.

'După ani de stagnare, Statele Unite au din nou o creştere economică puternică. Lumea asistă la renaşterea unei Americi puternice şi prospere', a continuat el.

'Ca preşedinte al Statelor Unite, voi pune întotdeauna America pe primul loc. La fel cum liderii altor state ar trebui să-şi pună ţările lor pe primul loc', a afirmat Trump în intervenţia destinată să liniştească partenerii comerciali şi diplomatici ai SUA.

'Dar ''America First'' nu înseamnă America singură. Când Statele Unite au creştere, la fel se întâmplă şi cu lumea', a subliniat el.

'Sunt aici pentru a reprezenta interesele poporului american şi pentru a afirma prietenia şi cooperarea Statelor Unite pentru a construi o lume mai bună', a mai declarat preşedintele american, în faţa elitei politice şi de afaceri mondiale, puternic ataşată de principiile liberului-schimb şi multilateralismului.

'Suntem în favoarea liberului-schimb, dar acesta trebuie să fie corect şi trebuie să fie reciproc', a adăugat Donald Trump.

El a susţinut însă că SUA 'nu vor mai închide ochii la practici comerciale incorecte', precizând că 'nu putem avea comerţ liber şi deschis dacă unele state exploatează sistemul în detrimentul altora'. Trump a mai afirmat că SUA vor avea în vedere acorduri comerciale bilaterale 'reciproc avantajoase' cu state individuale, menţionându-le şi pe cele care au semnat un acord transpacific din care Statele Unite s-au retras, cu care însă ar putea fi semnat şi un acord colectiv, dacă va fi în interesul SUA.

'Prosperitatea americană a creat nenumărate locuri de muncă pe tot globul şi elanul spre excelenţă, creativitate şi inovaţie în Statele Unite a condus la descoperiri importante care ajută oameni de pretutindeni să trăiască vieţi mai prospere şi mult mai sănătoase', a adăugat Trump.

Pe de altă parte, el a susţinut că aproape 100% din teritoriile cucerite de gruparea jihadistă Statul Islamic în Siria şi Irak au fost recuperate, dar că mai rămân 'bătălii' de dus pentru a consolida acest succes. 'Suntem hotărâţi să asigurăm că Afganistanul nu va redeveni vreodată un refugiu pentru terorişti', a adăugat Trump.

De asemenea, el a cerut ţărilor partenere ale SUA 'să investească în propria lor apărare'. O altă cerere adresată partenerilor SUA a fost să se opună sprijinului pe care Iranul îl oferă terorismului şi să-i 'blocheze drumul către arma nucleară'.

Discursul său a primit doar scurte aplauze, spre deosebire de intervenţiile mult mai bine primite ale altor lideri care s-au adresat Forumului de la Davos în cursul săptămânii.

Mai mult, delegaţii prezenţi în sală l-au huiduit pe Donald Trump atunci când acesta a declanşat un atac împotriva presei în cursul unei scurte sesiuni de întrebări şi răspunsuri, care a urmat după discurs.

'Am avut întotdeauna o presă foarte bună când eram om de afaceri. Doar după ce am devenit politician mi-am dat seama cât de rea, cât de meschină şi cât de falsă poate fi presa', a afirmat Trump, declanşând proteste din partea auditoriului. 

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
61936822
Tren de mare viteză din China, cuprins de flăcări. Gara a fost închisă preț de zeci de minute

Un tren de mare viteză a luat foc într-o gară din estul Chinei.

61936820
Oprah, despre cadidatura la Casa Albă: "Nu am ADN-ul potrivit ca să candidez”

"Nu am ADN-ul potrivit ca să candidez la preşedinţie", declară Oprah într-un interviu, dar fără să reușească să pună capăt speculaţiilor pe această temă.

61936819
Preparate cu gustul şi savoarea cărnii, gătite în totalitate din plante

Câţiva dintre delegaţii de la Forumul Economic de la Davos au avut ocazia să guste mâncarea viitorului: preparate cu gustul şi savoarea cărnii, gătite însă în întregime din plante.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.