Donald Trump a rupt negocierile cu talibanii, după atacurile în care au murit şi 2 români

62074378
Agerpres

Preşedintele american a anunţat oprirea negocierilor de pace cu talibanii, în replică la atacurile teroriste din Kabul din ultima săptămână, în care au murit şi doi români.

Preşedintele Donald Trump a anunţat sâmbătă seara că pune capăt ''negocierilor de pace'' purtate de un an cu talibanii pentru a contribui la încetarea a 18 ani de conflict în Afganistan.

Preşedintele Statelor Unite a dezvăluit de asemenea că iniţial urma să se întâlnească duminică la Camp David, ''separat'' şi în cel mai mare ''secret'' cu preşedintele afgan Ashraf Ghani şi cu ''principalii lideri talibani''. "Aceştia erau în drum spre Statele Unite în această seară", dar "am anulat imediat întâlnirea", a precizat el pe Twitter.

''Din păcate, în încercarea de a creşte presiunea'', talibanii ''au recunoscut un atac la Kabul în care au fost ucişi unul dintre marii noştri soldaţi şi alte 11 persoane'', a subliniat Trump, justificându-şi decizia surprinzătoare de ''a opri negocierile de pace''.

 

Doi români au fost ucişi în atacurile talibanilor

 

Atacul de joi a fost al doilea comis în câteva zile în capitala afgană, revendicat de insurgenţi în pofida ''acordului de principiu'' pe care emisarul american Zalmay Khalilzad susţine că l-a încheiat în cursul discuţiilor de la Doha. Un militar român, aflat într-o misiune de patrulare, a fost ucis în cursul acestui atac.

De asemenea, un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a murit, iar un altul a fost grav rănit în urma atacului care a avut loc în noaptea de luni spre marți în cartierul din Kabul unde se află reprezentanţele diplomatice.

 

În ce stadiu erau negocierile cu talibanii

 

Emisarul american pentru Afganistan, Zalmay Khalilzad, a revenit joi la Doha, în Qatar, pentru a relua negocierile cu talibanii în vederea unui acord care să permită o retragere militară a Statelor Unite din Afganistan, notează AFP, citând un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

Duminică, emisarul american a afirmat că a încheiat a noua rundă de negocieri cu talibanii la Doha, deplasându-se apoi la Kabul, unde a prezentat guvernului afgan un 'acord de principiu' cu aceştia.

Proiectul de acord prevede o retragere în etape: într-o primă fază, în primele 135 de zile, armata SUA ar urma să se retragă din cinci baze, iar numărul militarilor să fie redus de la 13.000-14.000 în prezent, la 8.600. Textul ar urma să includă un calendar cu diminuări ulterioare ale efectivelor, dacă vor fi întrunite condiţiile necesare.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62068975
Parlamentarii britanici pregătesc o acţiune legală pentru întârzierea Brexitului
Parlamentarii britanici vor să ia măsuri legale în cazul în care premierul Boris Johnson va încerca să sfideze legea care îl constrânge să ceară amânarea Brexitului.
62075263
Schimbul istoric a 70 de prizonieri între Rusia şi Ucraina. Reacția lui Trump și a lui Merkel
Rusia şi Ucraina au făcut un schimb masiv de prizonieri, primul după 2017, acordul fiind salutat pe Donald Trump și Angela Merkel.
62075256
Cine este Vladimir Tsemakh. Rusia a condiționat schimbul de prizonieri de livrarea lui
Moscova a condiţionat schimbul de prizonieri de livrarea unui fost şef militar separatist susține Kievul.