Oficial român, mort într-un atac terorist în Kabul. Un alt diplomat, grav rănit
Un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a murit, iar un altul a fost grav rănit în urma atacului care a avut loc în noaptea de luni spre marți într-un cartier din Kabul.
„În cursul nopţii de 2 spre 3 septembrie, în cadrul campusului în care îşi desfăşoară activitatea Ambasada României la Kabul a avut loc un atac terorist îndreptat împotriva cetăţenilor străini. În urma atacului, un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit", se precizează într-un comunicat al MAE, potrivit Agerpres.
Desfășurarea evenimentelor LIVE TEXT:
UPDATE 22:00: Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a transmis un mesaj de condoleanţe familiei românului decedat în urma atacului terorist de la Kabul, ea adăugând că astfel de atacuri sunt profund condamnabile.
„Am aflat cu profundă tristeţe vestea morţii unui reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul şi rănirea gravă a altuia, în urma unui atac terorist care a avut loc in noaptea de luni spre marţi, la Kabul, în Afganistan. Din păcate, acţiunile teroriste continuă să curme vieţi nevinovate peste tot în lume. Astfel de atacuri sunt profund condamnabile! Aşa cum am afirmat de fiecare dată, prin colaborare şi cooperare internaţională, trebuie să ne concentrăm eforturile pentru asigurarea securităţii cetăţenilor în faţa actualelor ameninţări, în mod special în prevenirea şi combaterea terorismului. Condoleanţe familiei românului pentru greaua pierdere şi multă putere de luptă celui rănit pentru a trece peste această cumpănă!", este mesajul publicat de ministrul Ana Birchall, pe Facebook.
UPDATE 21:25: Cine este românul care a murit în atentatul din Kabul. Mănescu: „I-a salvat pe ceilalţi”
UPDATE 21:15: Atacul de la Kabul ar fi țintit Ambasada României de acolo.
Angajatul român care a murit, dându-şi viaţa pentru a-i salva pe ceilalţi, era născut în 1976 şi făcea parte din echipa de securitate a misiunii diplomatice, a declarat, marţi, ministrul de Externe, Ramona Mănescu, potrivit Agerpres.
„Este un moment foarte tragic pentru România, în principal nu doar pentru misiunea noastră diplomatică acolo, nu doar pentru Ministerul Afacerilor Externe, pentru România, pentru că un om şi-a pierdut viaţa, practic, un om tânăr şi-a dat viaţa pentru a-i salva pe ceilalţi, într-un efort de a combate acest atac terorist. (...) Realmente şi-a dat viaţa pentru a-i salva pe ceilalţi. Şi-a făcut datoria până în ultimul moment", a spus Ramona Mănescu, la Antena 3, conform agenției de presă.
În acest sens, ministrul a vorbit despre eventualitatea ca românul mort să aibă funeralii naţionale. „Merită toate onorurile şi merită tot respectul nostru", a apreciat ea.
Şefa diplomaţiei a afirmat că Ambasada României la Kabul a fost ţinta atacului. „Din păcate, a fost ţintită ambasada, misiunea României acolo. Atacul a început aseară. A fost un atac susţinut, cu maşini capcană, cu „tot tacâmul”, aşa cum sunt obişnuiţi teroriştii talibani să acţioneze", a spus ea şi a descris atacul ca pe un "asalt".
„După ce au atacat clădirea principală, în care erau colegii noştri, au incendiat alte clădiri anexe. Locul nu mai poate fi utilizat", a detaliat Ramona Mănescu. Ministrul a spus că echipa Ambasadei României de la Kabul era formată din 12 persoane.
Totodată, Mănescu a precizat că românul rănit este „în afara oricărui pericol, este stabil".
Ministrul de Externe a adăugat că, în această situaţie, reprezentanţii misiunii diplomatice române au colaborat cu Ministerul român al Apărării. „Suntem în contact cu colegii de la Apărare. Cu ei am făcut şi evacuarea în baza NATO şi probabil vom face şi transportul colegilor către casă", a detaliat ea.
Mănescu a vorbit despre situaţia de securitate din Afganistan.
„Este incredibil cum în continuare, cu toate eforturile pe care România şi toate ţările partenere NATO le fac în Afganistan, în continuare avem aceste atacuri teroriste. (...) S-a întâmplat acum să atace misiunea română acolo, dar este la ordinea zilei această situaţie", a punctat Mănescu.
UPDATE 21:00: Mesajul preşedintelui Iohannis, după atacul din Kabul în care a murit un oficial român
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis marți, 3 septembrie a.c., un mesaj de condoleanțe, în urma atacului terorist comis la Kabul, Afganistan, soldat cu moartea unui reprezentant al misiunii diplomatice a României și rănirea gravă a altui cetățean român.
UPDATE 20:40: Mesajul Vioricăi Dăncilă după atacul din Kabul. “Act de o cumplită cruzime”
„Condamn ferm atacul terorist sângeros din Afganistan, în urma căruia un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a murit, iar altul a fost rănit. Acest act de o cumplită cruzime în care au fost uciși mai mulți cetățeni străini și peste 100 de persoane au fost rănite nu ne clatină determinarea și nu ne abate de la angajamentul nostru, alături de partenerii internaționali, în lupta împotriva terorismului.”
UPDATE 20:30: Imagini de la atentatul din Kabul, în care un diplomat român a murit și altul a fost rănit
Starea românului rănit
Cetăţeanul român rănit urmează să fie transferat cât de curând posibil în Europa, în funcţie de evoluţia stării de sănătate, pentru a beneficia de asistenţă medicală de specialitate, precizează ministerul român.
Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, a avut o convorbire telefonică cu şeful misiunii diplomatice a României la Kabul şi rămâne în legătură permanentă pentru acordarea sprijinului necesar, arată sursa citată.
MAE precizează că atât şeful misiunii diplomatice, cât şi şeful echipei de pază din cadrul ambasadei au fost evacuaţi într-o bază militară din apropiere, fiind în afara oricărui pericol.
Reprezentantul Ambasadei României la Kabul rămâne în contact cu Centrala Ministerului Afacerilor Externe şi cu toate autorităţile competente în vederea repatrierii trupului neînsufleţit, precum şi a transferului, în condiţii de siguranţă, a cetăţeanului român rănit.
Ministerul Afacerilor Externe condamnă în termenii cei mai fermi atacul terorist şi reiterează sprijinul României în lupta împotriva terorismului, în toate formele sale de manifestare.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!