Doi militari americani au fost ucişi şi alţi 6 sunt răniţi într-un atac în Afganistan

62098933
Getty

Doi militari americani au fost ucişi şi alţi şase răniţi într-un atac cu mitralieră comis de un soldat afgan sâmbătă în estul Afganistanului, a anunţat duminică armata americană, citată de France Presse, potrivit Agerpres.

"Informaţiile actuale indică faptul că o persoană ce purta o uniformă afgană a deschis focul cu o mitralieră asupra forţei militare comune americană şi afgană", a declarat duminică într-un comunicat purtătorul de cuvânt al forţelor americane în Afganistan, Sonny Leggett.

El a confirmat anterior că aceşti militari au fost supuşi unor "tiruri directe" în provincia Nangarhar.

Guvernatorul provinciei, Shah Mahmood Meyakil, a declarat într-un mesaj audio către presă că trei soldaţi afgani au fost răniţi.

El a spus că încă nu este clar dacă incidentul a fost un act deliberat al unei persoane "infiltrate" sau un accident.

Purtătorul de cuvânt al forţelor americane a indicat la rândul său că motivul atacului era pentru moment necunoscut.

Nu a existat imediat o revendicare a atacului.

Anul trecut a fost cel mai mortal pentru trupele americane în Afganistan de la încheierea oficială a operaţiunilor de luptă la sfârşitul anului 2014, subliniind situaţia complexă de securitate ce persistă în ţară.

În decembrie, talibani infiltraţi în rândurile armatei afgane au ucis nouă soldaţi afgani în centrul ţării.

În iulie, un soldat afgan a ucis doi militari americani în timp ce se aflau la o bază militară afgană în Kandahar (sud).

Ultimul incident are loc la câteva săptămâni după ce un alt soldat afgan a împuşcat şi ucis un colonel al armatei afgane în provincia Ghazni (est)

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62108766
Bill Gates a comandat primul super yacht din lume pe bază de hidrogen. Cât a costat

Magnatul Bill Gates a comandat primul super yacht din lume pe bază de hidrogen, de 500 de milioane de lire sterline (645 milioane dolari), relatează publicaţia The Telegraph, conform news.ro.

62108758
Numărul deceselor cauzate de coronavirus a ajuns la 813. Român: „În 15 zile am ieșit de 3 ori din casă”

Numărul de decese cauzate de coronavirusul apărut în China este oficial mult mai mare decât cele ale Sindromului Acut Respirator Sever, o altă epidemie cu care lumea s-a confruntat în 2003.

62108750
Teroare la mall. Cine este atacatorul din Thailanda care a împușcat zeci de oameni

Au fost ore întregi de teroare într-un oraş din Thailanda, după ce un soldat a deschis sâmbătă focul într-un centru comercial.

Recomandări
Călin Georgescu
Câți bani ar avea Călin Georgescu în cele șapte conturi pe care DIICOT a pus sechestru

Călin Georgescu și soția sa, Cristela, au mers miercuri dimineață la DIICOT, pentru a doua zi la rând, pentru a asisra la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor de stocare ridicate de anchetatori.

Lia savonea ilie bolojan inquam photos
CCR a respins sesizarea lui Bolojan. Ce se întâmplă cu plata restanțelor salariale chiar dacă ÎCCJ câștigă procesul (Surse)

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, miercuri, solicitarea lui Ilie Bolojan privind conflictul dintre Guvern și ÎCCJ, legat de plata restanțelor salariale ale magistraților, în valoare de aproape 5 miliarde de lei.

Batrani pacaliti
Escrocherie de amploare în Capitală. Bătrâni, păcăliți că sunt grav bolnavi și puși să ia credite pentru „leac”. Ce cumpărau

Escrocherie de proporții în Capitală, mascată sub paravanul unor clinici private mai mulți bătrâni ar fi fost înșelați să creadă că sunt grav bolnavi și să plătească servicii medicale scumpe.