Cum a ucis armata Israelului șapte voluntari ai unei organizați caritabile în Gaza. „Greșeala gravă” a unui soldat

×
Publicitate

Doi înalți comandanți militari israelieni au fost demiși după raidul în care au fost uciși, din greșeală, în Gaza, șapte voluntari ai unei organizați caritabile.

Potrivit raportului armatei israeliene, un operator de dronă a crezut că una dintre victime, care avea un rucsac, ar fi inamic Hamas. Numai că trei mașini din convoi au fost lovite succesiv.

Președintele american Joe Biden i-a spus prim-ministrului Benjamin Netanyahu că uciderea voluntarilor este "de neacceptat". Și l-a avertizat că sprijinul american depinde de măsurile concrete luate de Israel pentru protejarea civililor din Gaza.

SUA a avertizat Israelul

Portul Ashdod, situat la aproximativ 30 km de Gaza, va fi folosit pentru a intensifica fluxul de ajutoare umanitare către enclava palestiniană, iar punctul de trecerea a frontierei de la Erez va fi redeschis către nordul Fâșiei Gaza, unde foametea amenință sute de mii de palestiniei. De asemenea, Israelul va permite livrarea ajutoarelor umanitare din Iordania, prin punctul de trecere a frontierei Kerem Shalom.

Antony Blinken, secretar de stat al SUA:Testul real constă în rezultate și asta este ceea ce ne așteptăm să vedem în zilele și săptămânile următoare. Ajutorul ajunge efectiv la oamenii care au nevoie în întreaga Fâșie Gaza?”.

Israelul a acceptat deschiderea noilor rute pentru ajutoare umanitare - la câteva ore după ce președintele american Joe Biden a vorbit cu premierul Netanyahu; pentru prima dată de la atacul israelian, de zilele trecute, în care au fost uciși șapte lucrători umanitari într-un convoi, în Gaza. "O gravă greșeală", admite acum armata israeliană.

Biden i-a transmis lui Netaniahu că sprijinul SUA pentru Israel va depinde de măsurile concrete luate pentru "protejarea civililor" și pentru atenuarea crizei umanitare în Fâșia Gaza. Unde, potrivit ONU, 1,1 milioane de palestinieni, jumătate din populație, suferă de foame.

John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliul Național de Securitate: „(Președintele Biden) a subliniat că încetarea imediată a focului e esențială pentru a stabiliza și a îmbunătăți situația umanitară și pentru a-i proteja pe civilii nevinovați. Și i-a cerut premierului (Netanyahu) să dea mandat negociatorilor săi pentru a încheia o înțelegere cât mai repede și să aducă ostaticii acasă”.

Antony Blinken, secretar de stat al SUA: „În legătură cu politica noastră în Gaza, pot spune asta: dacă nu vedem schimbările pe care vrem să le vedem, atunci vor fi schimbări în politica noastră proprie”.

Iranul a promis răzbunare

Blinken nu a făcut alte precizări, dar Statele Unite oferă în fiecare an ajutoare militare de miliarde de dolari către Tel Aviv. Administrația Biden tocmai a autorizat transferul a peste 2000 de bombe către armata israeliană.

Benjamin Netanyahu, premierul Israelului: „Acesta e un război mai amplu. Războiul nostru e războiul vostru, victoria noastră e victoria voastră. Și, dacă nu vom câștiga, asta va avea implicații enorme pentru securitatea americană și pentru viitorul nostru comun”.

Pe de altă parte, situația în Orientul Mijlociu este și mai explozivă după amenințările Iranului, care a promis răzbunare pentru recentul atac israelian la Damasc, în Siria, în care au fost ucisi ofițeri iranieni de rang înalt.

Liderul suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei, a oficiat rugăciunea funebră, islamică, pentru cei șapte membri ai Gărzii Revoluționare uciși în atacul atribuit Israelului.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Totul se scumpește în Turcia, de la legumele importate până la sejururile all-inclusive. Rata inflației a ajuns la 68,5%

Principalul partener comercial al României, din afara Uniunii Europene,Turcia, se confruntă din nou cu o inflație în creștere, care ne afectează și pe noi.

O furtună de zăpadă, ploi și vânt violent au provocat haos în nord-estul Statelor Unite. Sute de mii de locuințe, afectate

În timp ce europenii se bucură de o primăvară ca vara, în nord-estul Statelor Unite e iarnă grea.

Transnistria spune că una dintre bazele sale militare a fost lovită de o dronă. Un incident similar a fost raportat în martie

Transnistria, regiunea separatistă pro-rusă din Republica Moldova, a anunţat, vineri, că o dronă explozivă a lovit o staţie radar a uneia dintre bazele sale militare.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.