Cum a fost găsită fetiţa de 5 ani dispărută în urmă cu 4 zile în sălbăticie. În zonă erau urşi şi mlaştini

×
Publicitate

Într-o misiune de un rar dramatism, o amplă echipa de salvatori a căutat, cu mari eforturi, o fetiţă de 5 ani în taigaua rusească. Ea a rătăcit 4 zile şi 4 nopţi prin sălbăticie, şi putea fi sfâşiată de urşi sau pierdută în mlaştini labirintice.

La căutări au participat numeroşi voluntari şi vânători, gata să intervină la nevoie. Cea mică a fost găsită epuizată, dar teafără!

Zarina Avgonina s-a rătăcit după ce a încercat să-şi urmeze bunica, plecată la cules de ciuperci, într-o pădure de lângă Nijni Novgorod.

Fetiţa a pierdut cărarea şi, după câteva ore, familia a alertat autorităţile. Iniţial s-a crezut că Zarina s-a înecat în taigaua brăzdată de râpe şi râuri repezi.

Vladimir Koshkarev, şeful echipei de căutare Nadejda
Centrul Naţional pentru Monitorizarea cazurilor de copii dispăruţi, a trimis patru echipe în ajutorul colegilor din zonă: "Când am sosit aici, am luat decizia comună de a stabili un cartier general al misiunii, pentru că în prima zi şi jumătate totul a fost dezorganizat, haotic. Pentru a lucra eficient era necesar să ne coordonăm".

Primul licăr de optimism a apărut când căutătorii au găsit urmele lăsate de picioruşele ei în pământul reavăn. Speranţa a lăsat însă locul groazei când paşii fetiţei au început să fie acoperiţi de urme de urs brun.

În fiecare grup care scotocea un anume perimetru era şi câte o femeie, care avea misiunea de a striga numele copilei. Asta pentru că Zarina să nu se sperie auzind glasuri bărbăteşti necunoscute.

În a patra noapte de răscolit taigaua, un căutător a avut şansa să-i zărească ochii strălucind în spatele unui maldăr de crengi.
Zarina era sleită de puteri, dar conştientă şi a găsit forţa de a ronţăi biscutii din buzunarele salvatorilor.

Fetiţa a fost găsită la mai puţin de 2 kilometri de satul din care dispăruse.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62070602
Medicii ruși care au tratat victimele accidentului atomic se tem pentru sănătatea lor

Medicii ruși care au tratat victimele accidentului atomic, după o explozie militară în zona arctică nu au avut la dispoziție echipamente de protecție, iar acum se tem că vor fi iradiați.

62071656
Arde pădurea Amazonului. Președintele Franței vorbește despre o ”criză internațională”

Brazilia şi Venezuela au înregistrat un număr record de focare, potrivit News.ro, care citează BBC, iar preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că numărul record de incendii din Pădurea Amazoniană reprezintă „o criză internaţională”.

62071653
Moscova publică protocolul secret al pactului Ribbentrop-Molotov. Polemici renăscute în Rusia

Publicarea de către guvernul rus a protocolului secret al pactului Ribbentrop-Molotov, la 80 de ani de la semnarea acestuia, a sporit diviziunile între ruşi.

Recomandări
Nava golful persic
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Potrivit informațiilor disponibile, vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei,conform surselor Știrilor PRO TV.

Original desemnare luca niculescu 05 oct 2026 9
Luca Niculescu ar urma să depună joi programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri. PSD deţine cele mai multe portofolii

Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.