Creştere istorică a prețului gazelor naturale. "Consumatorii sunt la mila vremii"

62211130

Preţul gazelor naturale înregistrează o creştere istorică, iar asta este o veste proastă pentru toată lumea, de la producătorii de ceramică din China şi până la clienţii unei patiserii din Paris, transmite Bloomberg.

Iarna care va veni ar putea da lumii o lecţie dureroasă cu privire la cât de vitale au devenit gazele naturale pentru economie. Preţurile inaccesibile ar putea limita cheltuielile de consum ale gospodăriilor şi eroda salariile prin inflaţie, obligând guvernatorii băncilor centrale să ia unele decizii dificile de politică monetară. Şi mai grav, deficienţele în aprovizionarea cu gaze ar putea paraliza industrii întregi şi chiar întrerupe livrarea de curent electric în ţările în curs de dezvoltare, declanşând tensiuni sociale.

"Energia stă la baza economiei. Preţurile mari la energie reverberează de-a lungul lanţului de aprovizionare şi ar putea afecta relansarea incipientă", susţine Bruce Robertson, analist la Institute for Energy Economics and Financial Analysis.

Preţul gazelor naturale a început să crească în mod serios la începutul verii în emisfera nordică, când a devenit clar că nu va exista o ofertă suficientă în Europa pentru a permite umplerea tradiţională a depozitelor golite în timpul iernii. Cel mai mare furnizor al Europei, Rusia, a început să limiteze exporturile de gaze prin conducte, din mai multe motive, precum cerere mare de pe piaţa internă, perturbările de producţie şi un acord pentru un tranzit mai redus al gazelor naturale prin Ucraina.

"Am fost în urmă cu umplerea depozitelor pe tot parcursul verii" spune Alfred Stern, noul director general de la grupul austriac OMV AG. Acum consumatorii sunt la mila vremii şi traiectoria preţurilor "va depinde de cât de frig va fi la iarnă", precizează Alfred Stern.

Citește și
Pakistanul s-a înfuriat. Președintele afirmă că talibanii afgani au depășit o ”linie roșie”
Pakistanul s-a înfuriat. Președintele afirmă că talibanii afgani au depășit o ”linie roșie”

În Europa, preţul gazelor naturale l-a depăşit pe cel al petrolului, dar problema nu este una limitată doar la vechiul continent. Deşi reducerea livrărilor Rusiei nu îi afectează în mod direct pe consumatorii din Asia, ei trebuie totuşi să concureze cu Europa pentru livrările de gaze naturale lichefiate prin intermediul navelor, ceea ce îi forţează să plătească preţuri mai mari pentru a-şi asigura livrările.

"Preţul ridicat al gazelor înregistrat în prezent este o problemă pentru Europa. Ar putea fi o problemă şi pentru Asia", a apreciat directorul general de la grupul italian de utilităţi Enel SpA, Francesco Starace, într-un interviu acordat vineri pentru Bloomberg TV.

La nivelul întregii lumi, consecinţele economice ale scumpirii gazelor naturale încep să devină evidente. Firma Tereos SCA, cel mai mare producător de zahăr din Franţa, a avertizat luna trecută că preţul gazelor naturale afectează procesarea de zahăr în Europa, crescând "semnificativ" costurile de producţie, potrivit unui email trimis clienţilor şi consultat de Bloomberg News.

În China, cel mai mare importator mondial de gaze naturale, fabricile de ceramică au fost forţată să îşi reducă producţia din cauza preţurilor mari la gaze în provinciile Guangdong şi Jiangxi, potrivit presei locale. Creşterea facturilor la utilităţi a "sabotat" de asemenea afacerile firmei Mughal Steels din Pakistan, susţine directorul operaţional, Shakeel Ahmad. "Întâi consumăm gazele şi apoi primim factura. Cum pot să mă întorc la client şi să îi spun că trebuie să adaug un cost suplimentar la un oţel pe care deja i l-am vândut?", se întreabă Shakeel Ahmad.

Criza care se derulează în prezent în industriile grele din Europa şi Asia ar putea să se extindă în domeniile politic şi macroeconomic. Dacă gospodăriile şi afacerile vor vedea cum facturile lor la utilităţi cresc, mulţi ar putea încerca să majoreze salariile sau preţurile la bunurile pe care le vând, ceea ce ar agrava presiunile inflaţioniste care rezultă deja de pe urma lanţurilor de aprovizionare tensionate.

Inflaţia de bază în zona euro a atins deja 3%, cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani. Oficialii Băncii Centrale Europene insistă că acest puseu inflaţionist ar trebui să fie doar un fenomen temporar, însă o creştere de durată a preţurilor ar putea complica capacitatea BCE de a susţine economia printr-o politică monetară ultra-relaxantă.

"Probabilitatea ca producătorii să treacă costurile pe seama consumatorilor este foarte ridicată", iar asta înseamnă că inflaţia "ar putea să nu fie atât de trecătoare", spune Carsten Brzeski, economist la ING Groep NV.

O perioadă îndelungată de preţuri crescute la produsele de bază poate avea consecinţe sociale. "În multe economii emergente, chiar şi cea mai mică creştere a preţului de vânzare cu amănuntul la carburanţi sau energie poate conduce la dificultăţi economice şi tulburări în rândul opiniei publice", susţin analiştii de la Eurasia Group, într-un raport elaborat la finele lunii august.

Articol recomandat de sport.ro
Ivana Knoll trăiește o viață de vis! Unde s-a mutat ”Miss Croația” și câți ani are de fapt
Ivana Knoll trăiește o viață de vis! Unde s-a mutat ”Miss Croația” și câți ani are de fapt
Citește și...
Pakistanul s-a înfuriat. Președintele afirmă că talibanii afgani au depășit o ”linie roșie”
Pakistanul s-a înfuriat. Președintele afirmă că talibanii afgani au depășit o ”linie roșie”

Președintele Pakistanului a avertizat sâmbătă guvernul taliban din Afganistanul vecin că acesta a „depășit o linie roșie” prin lansarea de atacuri cu drone asupra zonelor civile din Pakistan.

Turcia refuză să fie atrasă în război, după ce o nouă rachetă iraniană a fost lansată: „Nu vom ceda în faţa provocărilor”
Turcia refuză să fie atrasă în război, după ce o nouă rachetă iraniană a fost lansată: „Nu vom ceda în faţa provocărilor”

Ministrul de externe al Turciei, Hakan Fidan, a declarat că ţara sa „nu va ceda în faţa provocărilor” care să o atragă în război, după ce o rachetă lansată din Iran a fost doborâtă de NATO în spaţiul aerian turc.

Expatii fug din Dubai pe fondul războiului din Orientul Mijlociu: „Viața continuă, dar tensiunea se simte peste tot”
Expatii fug din Dubai pe fondul războiului din Orientul Mijlociu: „Viața continuă, dar tensiunea se simte peste tot”

Mulți expați din Dubai au fugit pe măsură ce războiul din Orientul Mijlociu s-a intensificat. Cei care au rămas spun că viața este „funcțională, dar tensionată”.

Recomandări
Război în Iran, ziua 15. SUA trimit încă 5.000 de soldați în Orientul Mijlociu. Trump: ”O să simt în măduva oaselor”
Război în Iran, ziua 15. SUA trimit încă 5.000 de soldați în Orientul Mijlociu. Trump: ”O să simt în măduva oaselor”

Statele Unite își intensifică operațiunile militare în Orientul Mijlociu. Încă 5.000 de soldați și mai multe nave de război vor fi trimise în regiune.

Magistrala 6 de metrou prinde contur. Când vom putea circula pe ruta București – Aeroportul Otopeni
Magistrala 6 de metrou prinde contur. Când vom putea circula pe ruta București – Aeroportul Otopeni

Încep să se vadă primele rezultate pe șantierul Magistralei 6 de metrou, care va lega Aeroportul Otopeni de capitală. În ciuda condițiilor dificile din iarnă, lucrările au avansat, mai ales pe tronsonul sudic, între stația 1 Mai și zona Tokyo. 

Cum a fost făcută cea mai mare captură de arme letale de polițiștii de frontieră din Calafat în 2026: peste 100 de pistoale
Cum a fost făcută cea mai mare captură de arme letale de polițiștii de frontieră din Calafat în 2026: peste 100 de pistoale

Peste 100 de pistoale letale și 131 de încărcătoare fără muniție au fost descoperite de polițiștii români într-un camion care trecea prin Vama Calafat cu destinația Germania.