Copil condamnat la închisoare pe viață după ce și-a omorât cu lopata un coleg de școală. Detaliile sunt șocante

62508607
Shutterstock

Justiţia chineză a condamnat luni un adolescent la închisoare pe viaţă cu privire la uciderea unui coleg de clasă care a şocat ţara şi a deschis o dezbatere cu privire la delincvenţa juvenilă, relatează AFP.

 

Trei suspecţi - toţi în vârstă de până la 14 ani la momentul faptelor - au fost acuzaţi în aprilie de hărţuirea o lungă perioadă de timp a colegului lor, un băiat în vârstă de 13 ani, Wang, după care l-au ucis cu o lopată şi au îngropat cadavrul într-o seră de legume abandonată.

Detalii sordide ale crimei şi mai ales organizarea ei metodică de către adolescenţi au provocat emoţie şi au deschis o dezbatere pe tema reacţiei judiciare împotriva criminalităţii juvenile.

Unul dintre adolescenţi, Zhang, a fost găsit vinovat de omor cu premeditare şi a fost condamnat la închisoare pe viaţă, anunţă luni un tribunal din provincia Hubei, în nordul Chinei.

Complicele său, Li, a fost condamnat la 12 ani de închisoare.

Al treilea adolescent nu a fost găsit vinovat penal, din cauza unei implicări considerată limitată, însă a fost condamnat la o pedepsă de educaţie corecţională.

Circumstanțele crimei, ”deosebit de odioase”

În 2021, China a autorizat scăderea vârstei responsabilităţii penale de la 14 la 12 ani în ”cazuri speciale”, ca de exemplu crime comise prin mijloace ”extrem de crude”.

Acest dosar este unul dintre primele cazuri în care tribunalul a scăzut efectiv acest plafon.

Tribunalul a precizat în verdict că metoda crimei a fost ”deosebit de crudă”, iar ”circumstanţele deosebit de odioase”.

Potrivit legii chineze, crima se pedepseşte cu închisoare su cu pedeapsa cu moartea.

ONG-ul Amnesty International consideră ”sigur” faptul că China execută cel mai mare număr de oameni anual, devansând Iranul sau Arabia Saudită.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
61374958
Anul 2024 în 12 evenimente marcante la nivel mondial. Revenirea răsunătoare a lui Donald Trump

Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre cele 12 evenimente care, potrivit AFP, au marcat anul 2024.

62388931
Gestul uriaș făcut de SUA pentru Ucraina la final de an. Ce transfer a pregătit Washingtonul către Kiev

Statele Unite vor furniza Ucrainei un ajutor financiar suplimentar de 3,4 miliarde de dolari, a anunţat luni secretara Trezoreriei SUA, Janet Yellen.

62508591
Patronul unui hotel din Meteora a murit după ce s-a aruncat de la etaj pentru a scăpa dintr-un incendiu | VIDEO

Un bărbat a murit luni aruncându-se de la un balcon, încercând să scape de un incendiu într-un hotel, în Grecia, anunţă o sursă din cadrul poliţiei, relatează AFP.

 

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.