Comisia Europeană: ”Cei care insistă să spună că agenda verde trebuie distrusă (...) vor să rămână într-un colț”

62495743

Vicepreşedinta executivă a Comisiei Europene (CE) pentru o tranziţie curată, Teresa Ribera, a solicitat marţi să se asume pariul faţă de "motorul verde" pentru a plasa industria europeană a autovehiculelor într-o poziţie mai bună.

"Nu putem să stăm cu braţele încrucişate şi să plângem", a opinat Teresa Ribera într-o discuţie publică pe care a avut-o cu preşedintele EFE, Miguel Angel Oliver, cu ocazia aniversării a peste jumătate de secol de activitate a agenţiei spaniole de ştiri la Bruxelles.

Ribera s-a referit în mod specific la sectorul auto şi a considerat că este benefic pentru planetă impulsul producătorilor de maşini electrice din SUA, precum Tesla, şi în special din China, precum BYD, deoarece este nevoie de o industrie cu "performanţă de calitate înaltă, preţuri accesibile, mai puţine emisii".

"Cei care insistă să spună că agenda verde trebuie distrusă (...) vor să rămână într-un colţ săraci", a spus social-democrata spaniolă, care a subliniat că succesul vehiculelor electrice chineze răspunde unei "strategii stabilite în urmă cu 20 de ani".

În acest sens, vicepreşedinta CE a indicat că este "esenţial ca industria europeană să fie bine poziţionată" şi a apărat o "industrie europeană care să îndeplinească standarde sociale şi de mediu ridicate".

În acelaşi timp, referindu-se la tarifele pe care CE le aplică importurilor de vehicule electrice din China, Ribera a spus că trebuie să se evite ca mărcile europene să fie "în dezavantaj faţă de un concurent aflat într-o situaţie în care trişează pentru că are ajutoare de stat ilegale sau similare".

"Avem senzaţia că suntem umplutura unui sandviş, înghesuiţi de unii dintr-o parte şi de alţii din cealaltă, iar noi, plictisitorii, care pretindem coerenţă, etică, respect pentru reguli, transparenţă", a adăugat vicepreşedinta CE.

Teresa Ribera a subliniat că este "extraordinar de important" să apărăm aceste concepte şi a subliniat că "nu doar cu tancuri" se apără proiectul european, ci şi "însoţindu-ne industria" şi identificând "care sunt deciziile care pot avea o capacitate de tracţiune mai puternică", a spus ea cu referire la interconexiunile energetice şi reţelele de transport.

Pentru a sprijini industria auto în faţa presiunilor din partea SUA şi a Chinei, CE a propus mai multă flexibilitate pentru producători privind reducerea imediată a emisiilor de CO2 la maşini şi camionete, precum şi măsuri protecţioniste pentru a proteja sectorul.

Revizuirea legislativă, care nu a fost încă adoptată oficial de executivul european şi validată de Parlamentul European şi Consiliul UE, propune ca mărcile auto să poată atinge în 2027, şi nu în 2025, reducerea de 15% a emisiilor de CO2, comparativ cu 2021, aşa cum se prevede în legea adoptată în ultima legislatură europeană.

Iniţiativa CE include, de asemenea, măsuri de limitare a investiţiilor străine şi de promovare, printre altele, a ideii de "made in Europe" în producţia de automobile.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62530594
Câți ucraineni susțin continuarea luptei împotriva Rusiei fără sprijinul SUA - Sondaj

Peste 80% dintre ucraineni cred că Ucraina ar trebui să continue lupta chiar dacă Statele Unite încetează orice sprijin pentru ţară, potrivit unui sondaj KIIS (Institutul Internaţional de Sociologie de la Kiev) realizat în perioada 12-25 martie.

62529951
Strategia Moscovei pusă în aplicare în negocierile cu SUA, dezvăluită. Analist: „Totul decurge conform scenariului rusesc”

„Moscova vorbește despre pace, în timp ce lansează lovituri dure asupra zonelor dens populate din marile orașe ucrainene”, denunță șeful diplomației de la Kiev.

62530559
„Mike Waltz este un idiot nenorocit”. Consilierul lui Trump ar putea fi demis după divulgarea planurilor de război pe chat

O eroare gravă a administrației Trump, în care înalți oficiali au inclus accidental un jurnalist într-o discuție confidențială despre planuri de război, a stârnit controverse majore în cadrul Casei Albe.

Recomandări
Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.