Egipt: Armata anunta dizolvarea Parlamentului si suspendarea Constitutiei

×
Publicitate

UPDATE: Armata egipteana, careia Hosni Mubarak i-a incredintat puterea atunci cand a demisionat, vineri, a anuntat dizolvarea celor doua Camere ale Parlamentului si suspendarea Constitutiei.

Armata a mai precizat ca perioada de tranzitie politica va dura sase luni si ca va forma o comisie pentru amendarea Constitutiei, potrivit unui comunicat citit astazi la televiziunea de stat.

Transferul puterii catre institutia militara, in cea mai populata tara din lumea araba, a fost anuntat vineri, in declaratia laconica a vicepresedintelui Omar Suleiman, care mentiona demisia lui Mubarak.

Consiliul suprem al Fortelor armate este de acum responsabil cu "gestionarea afacerilor tarii", a declarat el la televiziune.

Intre timp, militari au inceput sa goleasca zona de corturile instalate de protestatari cu 20 de zile in urma.

Armata si politia au redeschis circulatia in Piata Eliberarii, kilometrul zero al protestelor maraton care l-au fortat pe Hosni Mubarak sa renunte la putere dupa 30 de ani de domnie aproape absoluta.

Astazi, Ministrul egiptean al Informatiilor, Anas el-Fekki, si-a prezentat demisia Guvernului, care a acceptat-o, a anuntat televiziunea publica egipteana. Motivele nu sunt cunoscute.

Egiptenii au sarbatorit si aseara, in Piata Tahrir, demisia celui care i-a condus cu o mana de fier timp de trei decenii. Incepand de astazi, insa, manifestatiile ar trebui sa ia sfarsit.

Cel putin asa a promis opozitia, care a anuntat ca va continua totusi sa faca presiuni ca armata, noua detinatoare a puterii, sa asigure democratizarea tarii.

Spectaculoasa mobilizare a egiptenilor se apropie de sfarsit, dupa ce a reusit sa zguduie din temelii un regim ce parea etern.

Aseara, manifestantii s-au adunat pentru o ultima noapte in piata, ca sa-si sarbatoreasca victoria. Tot ieri, armata, care a preluat puterea dupa retragerea lui Mubarak, si-a facut publice intentiile. Militarii s-au angajat sa asigure tranzitia catre o guvernare civila, insa au facut si un anunt care i-a dezamagit pe protestatari: "Actualul guvern si actualii guvernatori vor ramane in functie pana la formarea unuia nou".

Poate si de aceea, liderii opozitiei au anuntat demonstratii saptamanale dupa rugaciunea de vineri, menite sa mentina presiunea asupra conducerii tarii.

Fratii Musulmani, suspectati de Occident ca vor sa transforme Egiptul intr-un stat islamic, si-au reafirmat buna-credinta. "Noi suntem in slujba poporului nostru, dar nu vrem sa ajungem la putere. Nu vom prezenta un candidat la presedintie si nu vom cere sa luam parte la niciun guvern de tranzitie", spune Rashad Al-Bayoumi, reprezentant al Fratilor Musulmani.

Aceste declaratii si promisiunea armatei ca va respecta tratatele semnate de Egipt, inclusiv pe acela cu Israelul, au mai linistit temerile Occidentului ca isi pierde unul dintre putinii aliati din regiune.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
60341989
A jefuit o casa si a omorat toti martorii. Martorii erau 3 pestisori aurii
America e tara tuturor posibilitatilor. In sprijinul acestei afirmatii vine si urmatoarea intamplare din Arlington Heights, Ilinois.
60244357
Jason Wu si-a lansat colectia de pimavara-vara: avalansa de culoare
Pentru Jason Wu, starul in ascensiune al modei americane, lansarea de la New York a noii sale colectii de primavara-vara a fost un triumf.
60457736
Aveti bani si va casatoriti? La Londra e un targ de masini nuptiale
Nimic nu trebuie lasat la voia intamplarii de mirii care-si doresc o nunta ca-n povesti. Pentru ei, la Londra s-a deschis un targ de masini ... nuptiale. Sunt de toate pentru toti, dar stilul retro este mereu la moda, sustin designerii.