Cine e bărbatul care a vrut să ucidă 51 de copii în Italia. Reacția sa după ce a fost prins

×
Publicitate

Momente de groază pe o autostradă din Italia, în apropiere de Milano. Șoferul unui autobuz care transporta 51 de copii a încercat să-i ia ostatici pe elevi și însoțitorii lor.

I-a amenințat cu moartea și chiar a dat foc vehiculului când a carabinierii l-au oprit pe șosea. Vedeți imagini cu elevii salvați în galeria foto a acestui articol!

Poliția i-a ajutat pe copii să scape prin geamurile sparte ale autobuzului și, până la urmă, nimeni nu a fost rănit grav.

Potrivit carabinierilor, şoferul, de origine senegaleză a vrut să protesteze printr-un gest extrem faţă de moartea a mii de migranţi în Mediterana.

51 de elevi, de la două clase de gimnaziu din provincia Cremona, și trei însoţitori, erau în autobuzul condus de un cetăţean italian cu origini senegaleze, în vârstă de 57 de ani.

Luca de Marchis, comandant de carabinieri: ”La un moment dat, a deviat de la traseul normal și a condus autobuzul spre provincia Milano. Pe baza primelor mărturii pe care le avem, dar care, evident, trebuie confirmate de magistrat, ar fi spus: "Astăzi nu va supraviețui nimeni!"

Potrivit unui martor, citat de agenţia de presă ANSA, şoferul a vrut să strângă toate telefoanele şi le-a cerut însoţitorilor să-i lege pe copii cu cabluri electrice. În acelaşi timp, ameninţa că varsă motorină pe jos şi va incendia autobuzul.

Un elev a reuşit, totuşi, să-şi ascundă mobilul şi şi-a sunat, pe furiş, părinţii, care au alertat imediat autorităţile.

Poliţia a instalat blocaje pe şosea. Dar autobuzul a fost interceptat la vreo 40 de kilometri de Milano de trei vehicule ale carabinierilor, care au reuşit să-l oprească forțându-l spre parapetul median.

Carabinierii au intervenit în forţă, au spart geamurile din spate, l-au imobilizat pe agresor şi i-au evacuat pe pasageri.

Şoferul a apucat să dea foc, aşa cum amenința, dar toţi copii şi însoţitorii adulţi au fost scoşi afară înainte ca flăcările să cuprindă autobuzul.

Câţiva pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale, dar niciunul nu se afla în stare gravă - au mai ales zagrieturi şi contuzii uşoare, din timpul evacuării.

Potrivit agenţiei ANSA, şoferul - identificat drept Ousseynou Sy - este investigat pentru suspiciune de răpire, intenţia de a comite crime în masă, incendiere, dar şi pentru că a opus rezistenţă la arestare.

Luca de Marchis, comandant de carabinieri: ”Șoferul a spus că voia să săvârșească acest act extrem pentru toți migranții care au murit pe mare, în Mediterana. Asta a răspuns după ce carabinierii l-au scos din vehicul și l-au întrebat pentru ce a făcut asta. A fost prima propoziție pe care a rostit-o.”

Tot ANSA precizează că a devenit cetăţean italian în 2004. Are cazier - în 2007 şi 2011 a fost condamnat pentru conducere sub influenţa alcoolului, respectiv pentru molestarea unui minor.

Totuşi, potrivit televiziunii SKY TG24, şoferul a fost angajat timp de 15 ani la compania de transport şi nu a pus niciodată probleme.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
62030505
Piloții de pe Boeing-ul MAX căzut în Indonezia au studiat manualul cu câteva minute înainte de tragedie

Piloții avionului Boeing 737 MAX 8, aparținând companiei indoneziene Lion Air, au studiat manualul aeronavei cu câteva minute înainte de a se prăbuși, pe 29 octombrie. În urma incidentului au murit 189 de persoane.

62030719
Mărturia elevului-erou din "autobuzul groazei" din Italia. Cum a alertat poliţia

Şoferul senegalez al unui autobuz şcolar a dat foc vehiculului miercuri în nordul Italiei, dar cei 51 de elevi aflaţi la bord au scăpat ca prin minune.

62030718
Gestul uimitor al unui om fără adăpost, după ce un tânăr i-a dat cardul și PIN-ul

Un bărbat fără adăpost a făcut un gest uimitor, după ce un tânăr englez i-a oferit cadul său bancar.

Recomandări
Siegfried muresan
Program de guvernare. Siegfried Mureșan: Nu vor crește taxele, pensiile și salariile vor fi mărite când bugetul va permite

Premierul desemnat a prezentat miercuri o parte din măsurile din programul de guvernare. Siegfried Mureșan a anunțat că pensiile și salariile bugetarilor ar trebui mărite de îndată ce bugetul va permite majorări, după o perioadă grea pentru oameni. 

Fata valiza 5
Ce au descoperit criminaliștii în camera Valentinei și a iubitului ei. Un prieten l-ar fi ajutat pe bărbat să plece din țară

O anchetă complicată este în desfășurare în Vâlcea, după ce o femeie de 28 de ani a fost găsită moartă, înghesuită într-o valiză care plutea pe râul Olt. Tânăra era fiica unui lăutar cunoscut din Filiași. 

Vlcsnap 2026 09 23 18h44m30s314
ANIMAȚIE. Camionul care a prăbușit podul peste Trotuș avea de 8 ori greutatea admisă. Cum a cedat structura de fier

Un pod de fier peste râul Trotuș s-a prăbușit într-o localitate din Bacău tocmai când un camion trecea peste el.