Ceremonie pentru omagierea lui Charles Aznavour. Macron: "Ar fi vrut să trăiască un veac"

×
Publicitate

Foști președinți ai Franței au participat la o ceremonie pentru omagierea lui Charles Aznavour, la Domul Invalizilor, înaintea funeraliilor restrânse care vor avea loc sâmbătă.

În contrast cu omagiul popular pentru Johnny Hallyday, de acum zece luni, în prezența unei mulțimi impresionante, ceremonia de vineri a fost "sobră și demnă", după cum a dorit familia.

Președintele Macron l-a omagiat pe Charles Aznavour, artistul de origine armeană care "a devenit francez prin limbă" și care, spune Macron, "ar fi vrut să trăiască un veac". S-a stins la 94 de ani.

Într-o dimineaţă cu soare blând la Paris, politicieni și personalităţi culturale s-au adunat în apropierea mausoleului unde se află mormântul lui Napoleon, în curtea Domului Invalizilor. Soldaţi din Garda republicană au purtat pe umeri sicriul înfăşurat în drapelul tricolor.

Apoi, lângă sicriu au fost lăsate jerbe de flori roşii, albastre şi portocalii, culorile steagului armean.

Invitat de seamă la ceremonie a fost preşedintele Armeniei, țara de origine a celui născut Charles Varenagh Aznavourian. Părinţii faimosului cântăreţ au emigrat la Paris în anii '20.

Emmanuel Macron: "Timp de atâtea și atâtea decenii ne-a făcut viața mai dulce, lacrimile mai puțin amare, bucuria mai firească."

Între elogiile funebre, ca o referire la dubla cultură a lui Charles Aznavour, fanfara Gărzii republicane a interpretat un fragment din Valsul armean. De asemenea au răsunat acordurile Marseillaisei şi imnului Armeniei.

Ceremonia s-a încheiat pe muzica lui Azanavor. Sicriul a părăsit curtea Domului Invalizilor în acordurile unuia dintre cântecele lui inconfundabile "Emmenez-Moi."

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
61990771
Ratonii, pe cale să cucerească cel mai mare oraș din Canada. Primarul le-a declarat război
Ratonii au pus stăpânire pe o bună parte din orașul Toronto și amenință să se extindă. Drept urmare, primarul le-a declarat război și se pregătește de o contraofensivă.
61833489
Juncker avertizează privind riscul unui război în Balcani. "Mai devreme decât anticipam"
Preşedintele Comisiei Europene susţine că în Balcani ar putea renaşte vechiole conflicte în lipsa perspectivei aderării la Uniunea Europeană
61990743
Şeful Interpol dat dispărut de către soţie ar fi fost reținut în China
Poliţia din Franţa a deschis o investigaţie după ce şeful Interpol, Meng Hongwei, a fost dat dispărut de către soţia sa, care nu a mai reuşit să ia legătura cu el după ce acesta a plecat în China, scrie Reuters.