Cazul care a șocat întreaga Italie. Un bărbat își caută copilul dispărut, după ce soția lui a fost găsită moartă în pădure

×
Publicitate

Dispariția unui băiețel în vârstă de patru ani ține întreaga Italie cu sufletul la gură.

Ultima oară a fost văzut cu mama lui, DJ de profesie, în Sicilia,  pe 3 august.

Trupul neînsuflețit al femeii a fost descoperit după cinci zile, în circumstanțe suspecte, lângă un stâlp de înaltă tensiune, într-o pădure.

Danielle Mondelo, soțul Vivianei și tatăl lui Gioele: „Îmi iubesc fiul. Vreau să-l găsesc. Ajutați-mă să-mi găsesc fiul!"

Viviani Parisi, DJ din Sicilia, în vârstă de 43 de ani și băiețelul ei, Gioele, au dispărut după ce femeia i-a spus soțului că face un drum până la Messina să-și cumpere pantofi. Bărbatul le-a mărturisit jurnaliștilor că soția lui căzuse în depresie, accentuată de izolarea din timpul stării de urgență, din cauza pandemiei de coronavirus. Dar tot el și prietenii spun că „n-ar fi făcut rău unei muște". Înainte că trupul mamei să fie găsit, tatăl lui Gioele posta acest mesaj sfâșietor pe Facebook.

Danielle Mondelo, soțul Vivianei și tatăl lui Gioele: „Viviani, vino acasă, nu e nicio problemă, a fost doar un mic accident. Nu se va întâmpla nimic, nici cu tine, nici cu copilul, nu te teme. Te așteptăm, toată familia, cu brațele deschise. Te iubesc."

Viviani a fost văzută ultima oară în dimineața zilei de 3 august. Trecea peste bariera care separă sensurile de circulație pe o autostradă din Sicilia, după o coliziune rutieră ușoară, care, în mod clar, nu s-a soldat cu victime. Un martor susține că era cu un copil, altul spune că era singură.

Trupul neînsuflețit al femeii a fost găsit după cinci zile într-o pădure din apropierea șoselei, lângă un stâlp de înaltă tensiune, nu departe de orașul Caronia.

Salvatore Scaffidi, pădurar: „Este o zonă plină de tufișuri, multă vegetație. E greu de controlat, nu doar pe teren, ci și de sus, din elicopter, dar vom continua să căutăm copilul."

Procurorul care conduce ancheta spune că deocamdată nicio ipoteză nu poate fi exclusă - moarte accidentală, sinucidere sau crimă.

Dacă a fost un accident, poate s-a urcat pe stâlp și a căzut, iar copilul s-ar fi putut rătăci în pădure, afirmă poliția. Dacă ar fi fost o crimă, e posibil ca băiețelul să fi fost răpit.

Conform examenului anatomo-patologic, trupul femeii nu prezintă răni vizibile, dar are fracturi închise la un braț. Dată fiind starea de descompunere a cadavrului, nu se poate stabili dacă Viviani Parisi a fost sau nu strangulată.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62142031
263 de români care lucrau la o companie de conserve din Germania, infectați cu Covid-19
263 de lucrători români de la o companie de conserve din regiunea Dingolfing-Landau au fost testaţi pozitiv cu COVID-19.
62142213
Turiștii britanici, terorizați de hoți români. Cum au reușit să fure 12 milioane de euro, pe care le aduceau în țară
Mai mulți români, care i-au terorizat pe turiștii britanici din Mallorca, folosindu-se de copii pentru a fura o sumă de aproape 12 milioane de euro, au fost arestați.
62141731
Un nou simptom al noului coronavirus a fost descoperit, din întâmplare, de un cunoscut actor. Cum a aflat că este infectat
Actorul Brian Cox a povestit despre experiența sa personală cu Covid-19, după ce a contractat virusul.