Cauza producerii atacului cu mașină din Munchen. Autoritățile evocă o „orientare islamistă” și o „motivație religioasă”

62519510
Getty

Autorităţile germane au evocat vineri ''o orientare islamistă şi o motivaţie religioasă'' ale presupusului autor al atentatului cu maşină-berbece comis joi la Munchen şi soldat cu 36 de răniţi, potrivit celui mai recent bilanţ, transmit AFP şi DPA.

''Am putut identifica o anumită orientare islamistă'' a tânărului afgan în vârstă de 24 de ani arestat la locul atentatului, a declarat Guido Limmer, reprezentant al poliţiei locale, într-o conferinţă de presă.

Bărbatul, arestat după ce a intrat cu un autovehicul în participanţii la o manifestaţie organizată de sindicatul Verdi, a fost audiat.

''El a recunoscut că a lovit intenţionat participanţii la manifestaţie şi a dat drept justificare ceva ce aş rezuma drept o motivaţie religioasă'', a adăugat o reprezentantă a Parchetului german, Gabrielle Tillmann.

Afganul, sosit în 2016 în Germania pe când avea 15 ani, a strigat ''Allah Ahbar'' după arestarea sa de către poliţişti.

Poliţia a indicat că a descoperit, după analizarea telefonului lui portabil, mai multe mesaje de natură religioasă. ''El era religios şi încerca să arate asta în exterior'', a spus Limmer, după examinarea conturilor de social media ale presupusului autor.

Cererea sa de azil fusese respins de administraţia germană, dar el a rămas ''tolerat'' pe plan juridic ca rezident în Germania, el afirmând că are un loc de muncă, în special ca paznic.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62512787
Hamas anunţă că grupurile militante palestiniene din Fâşia Gaza vor elibera trei ostatici sâmbătă

Grupurile militante palestiniene din Fâşia Gaza îi vor elibera sâmbătă pe ostaticii Iair Horn, un israeliano-argentinian, Sagui Dekel-Chen, un israeliano-american, şi Alexander Sasha Trupanov, un israeliano-rus.

62464591
Premierul englez a transmis Ucrainei că se află pe o” cale ireversibilă către NATO” și nu pot fi negocieri de pace fără Kiev

Premierul britanic Keir Starmer i-a transmis lui Volodimir Zelenski în cursul unei convorbiri telefonice că, din punctul de vedere al Londrei, Ucraina se află pe o "cale ireversibilă către NATO" şi că nu pot exista negocieri de pace fără Ucraina,

62519192
Zelenski: Ucraina va discuta cu Rusia după ce Washingtonul, Kievul şi aliaţii lor stabilesc o poziţie comună

Ucraina va negocia cu Rusia odată ce Kievul, Washingtonul şi aliaţii lor vor avea o poziţie comună, a declarat vineri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Spital 1
Colegiul Medicilor, precizări după cazurile de ciumă din Rusia: „Boala nu a dispărut și poate fi tratată cu antibiotice”

Ciuma, cunoscută și sub numele de „ciumă”, continuă să fie prezentă în anumite regiuni ale lumii, însă poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată și tratată la timp, avertizează Colegiul Medicilor din România.