Bursele europene au închis marţi în creştere, după discuţia telefonică între Donald Trump şi Vladimir Putin

62503383
Shutterstock

Pieţele bursiere europene au închis marţi în creştere, investitorii fiind concentraţi asupra reformei fiscale istorice adoptate de Germania şi a unei convorbiri telefonice urmărite îndeaproape între Donald Trump şi Vladimir Putin, transmite CNBC.

Indicele paneuropean Stoxx 600 a închis în creştere cu 0,61%, majoritatea sectoarelor şi toate bursele importante terminând ziua pe teritoriu pozitiv.

Indicele DAX de la Frankfurt, care cuprinde cele mai mari companii germane, a crescut cu 0,98%, susţinut de avansul unor corporaţii precum Rheinmetall, Bayer, Thyssenkrupp şi Continental. Â

Indicele CAC 40 al Franţei şi FTSE 100 al Regatului Unit au avansat cu 0,5% şi, respectiv, 0,29%.

Bundestagul german a votat marţi după-amiază în favoarea unui pachet fiscal major, care reformează regulile stricte privind datoria publică pentru a permite o creştere a cheltuielilor de apărare şi înfiinţarea unui fond de 500 de miliarde de euro (548 miliarde de dolari) destinat infrastructurii şi tranziţiei climatice.

Pentru adoptarea pachetului, era necesară susţinerea a peste două treimi din parlamentari. Legea trebuie să fie aprobată şi de Bundesrat, camera care reprezintă landurile Germaniei, într-un vot programat vineri, pentru a fi înscrisă în Constituţia germană.

Holger Schmieding, economist-şef la Berenberg, estimează că cheltuielile pentru apărare vor creşte cu 0,2-0,3 puncte procentuale din PIB pe an pentru cel puţin următorii cinci ani, în timp ce investiţiile în infrastructură ar putea adăuga încă 0,2-0,3 puncte procentuale anual în aceeaşi perioadă.

Pe lângă acest subiect, investitorii au urmărit şi convorbirea telefonică de 90 de minute dintre preşedintele Donald Trump şi liderul rus Vladimir Putin, în care s-a discutat posibilitatea unei încetări a focului de 30 de zile în Ucraina şi condiţiile impuse de Rusia pentru acceptarea unui armistiţiu.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62528978
Astronauţii blocaţi 9 luni în spațiu au ajuns pe Terra. Capsula lor a amerizat în largul Floridei, printre delfini. VIDEO

Cei doi astronauţi americani care au rămas blocaţi timp de peste nouă luni pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), au amerizat marţi în largul statului Florida, potrivit transmisiei video realizate de NASA, scrie AFP.

62521723
Rusia şi Ucraina s-au acuzat reciproc de atacuri împotriva infrastructurii, după convorbirea telefonică dintre Putin șiTrump

Rusia şi Ucraina s-au acuzat reciproc miercuri că au lansat atacuri aeriene care au declanşat incendii şi au deteriorat infrastructura, la doar câteva ore după ce liderii celor două ţări au convenit asupra unei încetări limitate a focului.

62526290
S-a stabilit data începerii negocierilor de pace în Ucraina. ”Sunt cu siguranță plin de speranță”

Emisarul american pentru Orientul Mijlociu Steve Witkoff a anunţat că discuţiile diplomatice dintre SUA şi Rusia vor avea loc pe 23 martie la Jeddah, Arabia Saudită, transmite The Kiev Independent.

Recomandări
Shutterstock 2814783231
Paradox politic. PSD acuză PNL că nu vrea să intre la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere: „România nu mai are aer!”

PSD coordonează de câteva zile o campanie publică de presiune asupra PNL pentru a-l convinge să se întoarcă la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere pe 5 mai.

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.