Bilanţul morţilor din cauza Covid-19 în SUA depăşeşte bilanţul americanilor ucişi în al Doilea Război Mondial

62123465

Bilanţul morţilor din cauza Covid-19 în Statele Unite l-a depăşit pe cel al militarilor americani ucişi în al Doilea Război Mondial, potrivit Universităţii Johns Hopkins, relatează AFP.

 

Prima putere mondială înregistrează 405.400 de morţi din cauza Covid-19 de la începutul epidemiei, mai mulţi decât numărul americanilor morţi în luptă şi în afara luptei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial - 405.399, potrivit Departamentului Veteranilor.

Bilanţul epidemiei în America l-a depăşit la sfârşitul lui aprilie pe cel al americanilor ucişi în cei 20 de ani ai Războiului din Vietnam, un prag foarte puternic din punct de vedere simbolic, în contextul în care acest conflict rămâne unul dintre cele mai mari traumatisme trăite de americani în secolul XX, transmite News.ro.

Statele Unite sunt, potrivit bilanţurilor oficiale, de departe cea mai îndoliată naţiune ca valoare absolută, însă alte ţări înregistrează mai mulţi morţi raportat la populaţia lor, precum Italia, Regatul Unit sau Belgia.

În urma unui prim val, în primăvară, care nu s-a încheiat cu adevărat şi care se concentrează în regiunea New Yorkului, iar apoi în urma unei intensificări în această vară în sudul ţării, prima economie a lumii se confruntă din toamnă cu o intensificare a epidemiei pe întregul teritoriu, pe care nu reuşeşte să o controleze.

Aproximativ 122.000 de oameni sunt spitalizaţi în prezent din cauza Covid-19, potrivit Covid Tracking Project, care analizează zilnic datele din întreaga ţară.

În total, peste 24,4 milioane de persoane au luat virusul pe teritoriul american, însă bilanţul este subestimat, din cauza lipsei testelor la începutul pandemiei.

Americanii se agaţă de campania de vaccinare lansată la jumătatea lui decembrie, care nu va putea însă să oprească valul actual al epidemiei decât după mai multe luni.

Numai 14,2 milioane de oameni au fost vaccinaţi pentru moment cu unul dintre cele două vaccinuri autorizate în Statele Unite - Pfizer/BioNTech şi Moderna, dintre care 2,2 milioane au fost vaccinaţi şi cu a doua doză.

Preşedintele american Joe Biden a semnat un decret încă de la preluarea funcţiei, miercuri, care impune ca obligatorii purtarea măştii şi distanţarea fizică în rândul funcţionarilor americani care muncesc în clădiri federale.

 

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62166438
Marea Britanie înregistrează 1.820 de morţi din cauza Covid-19 într-o singură zi. Un nou „record” de la începutul epidemiei

Regatul Unit a înregistrat 1.820 de morţi din cauza covid-19, un nou „record” de la începutul pandemiei, potrivit Ministerului britanic al Sănătăţii, relatează AFP.

62157049
Preşedintele Joe Biden spune că Donald Trump i-a lăsat o scrisoare „foarte generoasă” la Casa Albă

Noul preşedinte al Statelor Unite, Joe Biden, a dezvăluit miercuri că predecesorul său, Donald Trump, i-a lăsat înainte de a pleca de la Casa Albă o scrisoare "foarte generoasă", transmite CNN.

62157157
Prima convorbire a lui Biden cu un lider străin, programată pentru vineri. Cu cine va discuta

Secretarul de presă de la Casa Albă, Jen Psaki, a susţinut miercuri seară prima conferinţă de presă a administraţiei Biden.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.