Biden îl asigură pe Netanyahu cu privire la ''angajamentul'' SUA împotriva ''tuturor ameninţărilor din partea Iranului

62400741
Getty

Preşedintele american Joe Biden i-a dat asigurări joi aliatului său, premierul israelian Benjamin Netanyahu, că SUA sunt "angajate" pentru securitatea statului evreu în faţa "tuturor ameninţărilor din partea Iranului", relatează AFP.

În cursul unei convorbiri telefonice între cei doi lideri, la care a participat şi vicepreşedinta Kamala Harris, preşedintele Biden a "insistat de asemenea asupra importanţei eforturilor în curs în vederea unei dezescaladări a tensiunilor în regiune", potrivit unui comunicat difuzat de Casa Albă.

"Preşedintele şi-a reafirmat angajamentul pentru securitatea Israelului împotriva tuturor ameninţărilor din partea Iranului, inclusiv din partea grupărilor teroriste care acţionează prin împuternicire, cum sunt Hamas, Hezbollah şi Houthi", a subliniat preşedinţia americană.

Joe Biden "a discutat despre eforturile de a sprijini apărarea Israelului împotriva ameninţărilor, între care cele provenite de la rachete balistice şi drone", ceea ce ar putea implica "noi desfăşurări de arme defensive americane", potrivit Casei Albe.

Nordul Israelului, din nou atacat

Consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan a indicat anterior că Statele Unite sunt "implicate în eforturi intense" pentru a evita un conflict la scară largă în Orientul Mijlociu.

Hezbollah a anunţat joi seara că a lansat zeci de rachete asupra nordului Israelului, ca răspuns la o lovitură în care au fost ucişi patru sirieni în sudul Libanului, primul atac al grupării libaneze de la asasinarea unuia dintre liderii săi militari, Fuad Shukr, marţi seara, într-un atac atribuit Israelului.

Iranul şi aliaţii săi au avertizat că pregătesc răspunsul împotriva inamicului israelian după asasinarea liderului Hamas Ismail Haniyeh, a cărui înmormântare a reunit mii de oameni la Teheran, notează AFP, citată de Agerpres.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62471666
Rebelii Houthi amenință Israelul, după asasinarea lui Ismail Haniyeh. "Trebuie să existe un răspuns militar"
Liderul rebelilor yemeniţi, Abdel Malik al-Houthi, a promis, joi, un „răspuns militar” la „escaladarea periculoasă” provocată, potrivit lui, de Israel, după asasinarea liderului Hamas.  
62471655
Cel mai mare schimb de prizonieri de după Războiul Rece. Putin i-a așteptat la aeroport pe ruşii eliberați | FOTO
Cetăţenii ruşi implicaţi în complexul schimb de deţinuţi cu ţările occidentale au ajuns, în noaptea zilei de joi, la Moscova şi au fost întâmpinaţi la aeroport de însuşi preşedintele Vladimir Putin.
62417865
Turcia decretează doliu national după moartea liderului Hamas: ”Sprijinim cauza palestiniană”
Turcia va avea vineri o zi de doliu naţional, ziua înhumării în Qatar a liderului politic al grupării islamiste palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, ucis miercuri la Teheran, a anunţat joi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, potrivit AFP.