Başcana Găgăuziei a fost condamnată la 7 ani de închisoare în Republica Moldova, pentru că a finanțat un partid pro-rus

62439432
Profimedia

Evghenia Guţul, başcana unităţii teritoriale autonome Găgăuzia din Republica Moldova, a fost condamnată la şapte ani de închisoare de către magistraţii Judecătoriei Chişinău, într-un dosar privind finanţarea ilegală a fostului partid Şor.

Potrivit Agerpres, care citează agenţia de presă MOLDPRES, în acelaşi caz, a fost condamnată la şase ani de închisoare cu executare şi Svetlana Popan, fostă secretară în cadrul Oficiului Central al aceluiaşi partid.

Guţul, care a criticat puternic guvernul pro-european actual din Republica Moldova şi a vizitat ocazional Moscova pentru a se întâlni cu oficiali de rang înalt, a negat orice neregulă, notează Reuters, reamintind că ea a fost inclusă pe listele de sancţiuni ale UE şi SUA sub suspiciunea că destabilizează R. Moldova.

Evghenia Guţul

"Fapta întruneşte elementele infracţiunii", a declarat judecătoarea Ana Cucerescu, în momentul pronunţării sentinţei.

Başcana Găgăuziei a venit la proces însoţită de membri ai familiei, inclusiv de copii minori, dar şi de mai mulţi simpatizanţi, membri ai Blocului Politic 'Victorie'.

Conform Reuters, peste 100 de persoane s-au adunat în faţa instanţei pentru a-şi exprima sprijinul pentru Guţul. Mulţimea a cerut libertate pentru ea, a strigat "ruşine" şi a criticat guvernul.

Sentinţa nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel. Ambele inculpate urmează să-şi ispăşească pedeapsa într-un penitenciar de tip semi-închis.

Procurorii au solicitat anterior o pedeapsă de nouă ani de închisoare pentru Evghenia Guţul, precum şi confiscarea a peste 40,9 milioane de lei moldoveneşti - sumă identificată ca parte din finanţarea ilegală. Pentru Svetlana Popan, au cerut opt ani de detenţie şi confiscarea a 9,7 milioane de lei moldoveneşti.

Pe lângă pedepsele privative de libertate, acuzarea a mai cerut interzicerea dreptului de a gestiona activităţi financiar-contabile sau de a fi membru al unui partid politic, timp de cinci ani, pentru ambele femei.

Evghenia Guţul şi Svetlana Popan au fost acuzate de acceptarea cu bună ştiinţă a finanţării ilegale a unui partid politic şi a unui concurent electoral, din partea unui grup criminal organizat, infracţiune comisă în formă continuată şi în calitate de complici.

Mai exact, notează Reuters, procurorii afirmă că Guţul a canalizat sistematic fonduri nedeclarate în R. Moldova din 2019 până în 2022 pentru a finanţa partidul pro-Moscova 'Şor', interzis acum, înfiinţat de Ilan Şor, un om de afaceri pro-rus exilat, care a fost condamnat pentru fraudă în R. Moldova.

Cauza penală a fost transmisă instanţei în aprilie 2024.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
UE își suspendă represaliile după acordul comercial ”dezamăgitor” cu Donald Trump. Decizia stârnește critici

Comisia Europeană anunţă marţi că-şi suspendă represaliile faţă de suprataxele vamale impuse Uniunii Europene de către preşedintele american Donald Trump.

Viktor Orban vorbește pentru prima dată despre retragerea de la putere. Pe cine vede în locul său: ”Gelozia i-a ucis viața”

Viktor Orban a vorbit în premieră despre retragerea sa de la putere și a numit câțiva dintre cei pe care îi vede drept posibili viitori prim-miniștri ai Ungariei. Printre aceștia, și Judit Varga, fosta soție a principalului său opozant, Peter Magyar.

Ambasadorul SUA la NATO: Este imposibil să înțelegi mintea lui Putin. Este bolnavă, întortocheată și probabil ilogică

Ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, a descris mintea președintelui rus Vladimir Putin drept „bolnavă, întortocheată și probabil ilogică”, scrie TVPWorld.

Recomandări
Politico: Europa ezită să acţioneze, în ciuda intensificării atacurilor hibride ruseşti. Kremlinul testează limitele NATO

În ciuda intensificării atacurilor Rusiei asupra infrastructurii critice europene şi a fabricilor de armament, ţările NATO rămân reticente în a lua măsuri dure imediate care ar putea provoca Kremlinul, scrie Politico.

MApN: Drone detectate în apropierea graniţei cu România. Două avioane F-16 au fost trimise să monitorizeze zona

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat marţi dimineaţă mai multe ţinte aeriene în Ucraina, în apropierea graniţei cu România, a informat Ministerul Apărării Naţionale.

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.