Autorul unei luări de ostatici într-un tren a fost ucis în asaltul poliţiei, în Elveția

62160395
Shutterstock

Autorul luării de ostatici într-un tren în vestul Elveţiei joi seară a fost „rănit mortal” în timpul atacului, iar persoanele pe care le reţinea au fost eliberate nevătămate, a indicat poliţia, notează AFP.

Agresorul ar fi un „solicitant de azil” iranian în vârstă de 32 de ani care era înarmat cu un topor şi un cuţit şi care vorbea farsi şi engleză, a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei cantonului Vaud, Jean-Christophe Sauterel, în cursul unui briefing de presă.

„În acest stadiu al anchetei nu se cunosc motivaţiile autorului”, au mai indicat autorităţile în briefingul de presă.

Întrebaţi dacă războiul dintre Israel şi Hamas ar fi putut juca vreun rol în acest atac, nici poliţiştii, nici procurorii prezenţi la conferinţa de presă nu au comentat în această etapă a anchetei.

Purtătorul de cuvânt a insistat asupra faptului că identitatea ostaticului era încă la modul condiţional, până când vor fi efectuate toate verificările necesare.

Agresorul fost împuşcat mortal de un poliţist în timp ce se îndrepta rapid cu un topor asupra lui, grupul de intervenţie care a reuşit să urce în trenul staţionat interpunându-se între atacator şi ostatici.

Erau cincisprezece în total, 14 pasageri şi mecanicul trenului.

Luarea de ostatici a început joi în jurul orelor 18.35 şi s-a încheiat în jurul orelor 22.30.

Presupusul autor l-a obligat mai întâi pe mecanicul trenului oprit în gara Essert-sous-Champvent - la şase kilometri de Yverdon, nu departe de Lacul Neuchâtel - să-şi părăsească postul şi să se alăture celorlalţi pasageri.

Poliţia a fost alertată de aceştia din urmă, iar negocierile cu agresorul au avut loc parţial prin intermediul mesajelor Whatsapp şi printr-un interpret vorbitor de farsi, limba majoritară în Iran.

Autorităţile au luat în cele din urmă decizia de a ataca.

Poliţia a intrat în acţiune în jurul orelor 22.15.

O înregistrare video difuzată pe reţeaua socială X arată trenul staţionat în noapte înaintea mai multor explozii puternice foarte luminoase.

O manevră a poliţiştilor pentru a reuşi să îndepărteze agresorul de victimele sale, a explicat purtătorul de cuvânt al poliţiei.

Procurorul de serviciu şi procurorul cantonului Vaud s-au deplasat imediat la faţa locului şi a fost deschisă o anchetă penală.

ORA 00.20 Elveţia: Pasagerii unui tren luaţi ostatici, apoi eliberaţi (poliţia)

Pasagerii unui tren care leagă Yverdon de Sainte-Croix, în estul Elveţiei, au fost luaţi ostatici de un bărbat înarmat şi eliberaţi nevătămaţi în jurul orelor 21.30 GMT, au anunţat joi jurnalul online 24 Heures şi poliţia, notează AFP.

„Luare de ostatici în Essert-Sous-Champvent, ostatici eliberaţi, briefing de presă la 23.45 (22.45 GMT)”, a scris purtătorul de cuvânt al poliţiei din cantonul Vaud, Jean-Christophe Sauterel, pe reţeaua socială X.

Un important dispozitiv poliţienesc este desfăşurat în prezent la staţia Essert-sous-Champvent, care se află la o şase kilometri de Yverdon, nu departe de Lacul Neuchâtel, potrivit jurnalului care indică faptul că atacatorul ar fi fost înarmat cu un topor.

Accesul în gară „este interzis de poliţie. Fulgere şi bubuituri puternice s-au produs la ora locală 22.18. O ambulanţă a fost trimisă apoi la faţa locului, înainte ca pasagerii să înceapă să iasă în siguranţă din tren în jurul orelor 22:30”, scrie 24 Heures.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62424516
„Habar nu aveam că nu-mi va purta noroc”. Ce a pățit o turistă după ce a cumpărat un suvenir cu 250 de euro

O excursie de vis în Egipt s-a transformat într-un coșmar pentru o turistă de origine franceză, după ce a fost acuzată pe nedrept că a încercat să ducă în Franța o antichitate ca suvenir.

 

62365477
Poliția din Grecia: Patru bărbaţi arestaţi după explozia unei bombe lângă un minister

Poliţia greacă a anunţat sâmbătă că a arestat patru bărbaţi acuzaţi de deţinere de explozibili, la o săptămână după ce o bombă a explodat în faţa Ministerului Muncii din Atena, informează France Presse.

62267331
Şapte persoane, printre care și trei copii, au murit într-un atac rusesc cu dronă asupra oraşului Harkov

Un atac rusesc cu dronă a ucis şapte civili, inclusiv trei copii, în oraşul Harkov din estul Ucrainei, a anunţat sâmbătă guvernatorul regional Oleh Sînehubov, citat de Reuters şi France Presse.

 

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.