Autorităţi: Situația din Kazahstan se stabilizează. Mii de oameni au fost reţinuţi şi clădiri publice incendiate

62234795

Autorităţile din Kazahstan au declarat că situaţia se stabilizează după cele mai grave tulburări politice din 30 de ani de independenţă şi că trupele unei alianţe militare conduse de ruşi păzesc instalaţii cheie, transmite Reuters, scrie News.ro. 

Oficialii de securitate i-au spus preşedintelui Kassym-Jomart Tokaievin, într-o informare, că vor continua operaţiunile de ”curăţare” în fosta republică sovietică producătoare de petrol şi uraniu, care se învecinează cu Rusia şi China.

Mii de oameni au fost reţinuţi şi clădiri publice incendiate în timpul protestelor în masă antiguvernamentale din ultima săptămână.

Tokaiev a emis ordine de a trage cu muniţie reală pentru a pune capăt tulburărilor pe care le-a pus pe seama bandiţilor şi teroriştilor.

Canalul de televiziune de stat Khabar 24 a relatat că 164 de persoane au fost ucise în timpul ciocnirilor, fără a intra în detalii.

Internetul a fost restricţionat şi telecomunicaţiile funcţionează cu intermitenţe, ceea ce face dificilă verificarea cifrelor şi confirmarea declaraţiilor.

Niciun grup nu a apărut pentru a vorbi în numele protestatarilor. La invitaţia lui Tokaiev, o alianţă de state ex-sovietice condusă de Rusia - Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) - a trimis trupe pentru a restabili ordinea, intervenţie care vine într-un moment de mare tensiune între Rusia şi SUA, înaintea discuţiilor din această săptămână cu privire la criza din Ucraina.

”O serie de facilităţi strategice au fost transferate sub protecţia contingentului unit de menţinere a păcii din statele membre CSTO”, a spus biroul prezidenţial.

Comandantul paraşutiştilor ruşi Andrei Serdiukov a declarat că forţa a terminat desfăşurarea în Kazahstan şi că va rămâne acolo până când situaţia se va stabiliza complet.

Serdiukov a spus că trupele păzesc importante obiective militare, de stat şi sociale din oraşul principal Almatî şi zonele din apropiere. Acesta nu a identificat facilităţile.

Videoclipurile neconfirmate de pe reţelele de socializare au arătat că trupele sosesc la Cosmodromul Baikonur din Kazahstan, care a fost cheia programului spaţial aliat al Rusiei de zeci de ani.

Desfăşurările semnalează sprijinul ferm de la Kremlin pentru autorităţile kazahe, într-o regiune pe care Moscova o consideră vitală pentru securitatea sa de-a lungul flancului său sudic.

”Operaţiunea de combatere a terorismului... va continua până la eliminarea completă a teroriştilor”, a spus adjunctul ministrului Apărării Sultan Gamaletdinov.

”Situaţia s-a stabilizat în toate regiunile ţării”, a spus biroul prezidenţial, adăugând că agenţiile de aplicare a legii au preluat controlul asupra clădirilor administrative.

Ceea ce a început în urmă cu o săptămână cu demonstraţii împotriva creşterii preţului combustibilului a explodat într-un protest mai larg împotriva guvernului lui Tokaiev şi a omului pe care l-a înlocuit ca preşedinte, Nursultan Nazarbaiev. Violenţa a dat o lovitură imaginii Kazahstanului ca ţară strâns controlată şi stabilă, pe care a folosit-o pentru a atrage investiţii occidentale de sute de miliarde de dolari în industriile sale petroliere şi minerale.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62235039
Manifestaţie la Bruxelles împotriva măsurilor sanitare, cu cel puțin 5.000 de persoane. FOTO&VIDEO

O nouă manifestaţia are loc, duminică, la Bruxelles împotriva măsurilor sanitare, sub titulatura "Împreună pentru libertate". Poliţia anunţă că au participat 5.000 de persoane, iar organizatorii vorbesc de 20.000-25.000 de manifestanţi.

62229307
SUA avertizează Rusia în legătură cu riscul unei "confruntări", înainte de începerea convorbirilor privind Ucraina

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a avertizat duminică Rusia în legătură cu riscul unei "confruntări", înainte de începerea discuţiilor foarte tensionate de la Geneva privind situaţia din Ucraina, informează France Presse, scrie Agerpres. 

62235044
Studiu: Sute de pinguini au murit în 2019, din cauza valului neobișnuit de căldură

Valurile de căldură din ultimii ani au ucis sute de pinguini din Argentina, se arată într-un studiu citat de Newsweek.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.