Atentat dejucat la un târg de Crăciun din Bavaria. Cinci indivizi voiau să ucidă „cât mai multe persoane posibil”

61854938

Autorităţile germane au dejucat un presupus complot care viza un atac cu maşină-capcană asupra unui târg de Crăciun din sudul ţării, arestând cinci bărbaţi consideraţi implicaţi în pregătirea atentatului.

Autorităţile din Germania au anunţat sâmbătă arestarea a cinci bărbaţi suspectaţi că pregăteau un atentat cu maşină-bombă, de inspiraţie islamistă, ce urma să vizeze un târg de Crăciun din landul Bavaria, potrivit informaţiilor transmise de AFP și preluate de news.ro.

Cei cinci suspecţi – un cetăţean egiptean, trei marocani şi un sirian – au fost reţinuţi vineri, în urma unei operaţiuni desfăşurate de poliţie şi parchet. Conform unui comunicat comun al anchetatorilor, planul urma să fie pus în aplicare în regiunea Dingolfing-Landau, situată în apropiere de München.

Potrivit surselor judiciare, egipteanul, în vârstă de 56 de ani, ar fi iniţiat ideea atacului, intenționând ca o piaţă din zonă să fie vizată „folosind un vehicul pentru a ucide sau răni cât mai multe persoane posibil”. Cei trei cetăţeni marocani, cu vârste cuprinse între 22 şi 30 de ani, ar fi acceptat să participe direct la comiterea atentatului, în timp ce suspectul sirian, în vârstă de 37 de ani, ar fi avut rolul de a-i încuraja şi sprijini moral.

Anchetatorii au precizat că există indicii clare privind „o motivaţie islamistă” în spatele acestui proiect. Toţi cei cinci bărbaţi au fost prezentaţi sâmbătă în faţa unui judecător, care a dispus plasarea lor în arest preventiv.

Contextul este unul extrem de sensibil pentru Germania, după ce anul trecut un atac cu maşină la târgul de Crăciun din Magdeburg s-a soldat cu şase morţi şi peste 300 de răniţi. Autorul acelui atac, Taleb Jawad al-Abdulmohsen, un cetăţean saudit care s-a declarat islamofob, este în prezent judecat pentru faptele sale.

De asemenea, memoria colectivă rămâne marcată de atentatul islamist comis la târgul de Crăciun din Berlin, în 2016, când 13 persoane şi-au pierdut viaţa. Atacul de la Magdeburg, din 20 decembrie 2024, a reactivat temerile legate de securitatea evenimentelor publice şi a readus în prim-plan dezbaterile privind măsurile de protecţie.

Pe fondul acestor riscuri, în 2025 mai multe oraşe germane, printre care Overath, din apropiere de Köln, au decis să anuleze organizarea târgurilor de Crăciun, invocând costurile ridicate ale măsurilor de securitate.

Anul trecut, Germania a găzduit peste 7.000 de târguri de Crăciun, care au atras aproximativ 170 de milioane de vizitatori şi au generat venituri totale de circa 4,2 miliarde de euro, ceea ce înseamnă, în medie, aproximativ 25 de euro cheltuiţi de fiecare vizitator.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62598914
Atac armat la Universitatea Brown. Nouă persoane au fost împușcate. Primele imagini cu suspectul
Nouă persoane au fost internate la Spitalul Rhode Island, iar alte două şi-au pierdut viaţa, după un atac la Universitatea Brown, prestigioasa instituţie de învăţământ din Rhode Island, membră a Ivy League, potrivit unui nou bilanţ al poliţiei.
62542999
Casa Albă presează Kievul să îi accepte planul de pace. Viitorul regiunii Donbas, miza discuțiilor de la Berlin
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat sâmbătă că se va întâlni cu reprezentanţii SUA şi UE la Berlin pentru a discuta despre „fundamentele păcii”.
62434891
Încasările din petrol și gaze ale Rusiei, la cel mai scăzut nivel din pandemie. Sunt la jumătate față de 2024
Veniturile statului rus obţinute din petrol şi gaze naturale sunt pe cale să înregistreze, în luna decembrie, un declin abrupt, ajungând la aproape jumătate faţă de nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut.