Atacul terorist de la târgul de Crăciun din Germania. Ce spun specialiștii: ”Este, de fapt, un atac cu tentă anti Islam”

×
Publicitate

În Germania, autoritățile încearcă să afle ce a stat în spatele atacului de la târgul de Crăciun din Magdeburg.  

Potrivit ministrului german de interne, suspectul - un refugiat saudit, medic psihiatru - avea viziuni islamofobe și simpatii de extremă dreapta.

Bărbatul a intrat în mulțime cu o mașină și cinci oameni au murit. Printre ei, un copil de nouă ani. Alte 205 persoane au fost rănite.

Bărbatul care a intrat cu mașina în mulțime la târgul de Crăciun din Magdeburg a fost identificat drept Taleb al-Abdulmohsen.

Horst Walter Nopens, procuror: „Suspectul este vizat de cinci acuzații de omor din culpă, întrucât în momentul de față avem cinci morți, și 205 capete de acuzare de tentativă de omor și vătămare corporală gravă.”

Sauditul a ajuns în Germania în 2006, iar zece ani mai tarziu a primit statutul de refugiat. Lucra ca medic psihiatru și trăia într-un oraș aflat la 40 de kilometri distanță de locul atacului.

Magdeburg, medic

Horst Walter Nopens, procuror: „Cât privește motivul atacului, în momentul de față sunt indicii că acțiunile lui ar avea legătură cu nemulțumirile privind felul în care sunt tratați în Germania refugiații saudiți. Alte motivații mai profunde fac obiectul anchetei.”

Bărbatul, în vârstă de 50 de ani, s-a remarcat prin postările islamofobe de pe rețelele de socializare.

Kirsten Grieshaber, jurnalistă Associated Press: „Tot pe internet, suspectul critica autoritățile germane pentru că, spunea el, nu ar fi luat suficiente măsuri pentru a preveni ceea ce el numea „islamizarea Europei”. În plus, bărbatul și-a exprimat susținerea pentru partidul de extremă dreapta, anti-migrație, Alternativă pentru Germania.”

Potrivit publicației Der Spiegel, în urmă cu un an, din cauza acestor mesaje din mediul online, pe numele sau a fost depusă o plângere la poliție. Dar autoritățile au considerat că individul nu reprezintă o amenințare concretă.

Tot presa germană informează că autoritățile din Arabia Saudită au transmis trei note verbale Serviciilor de Securitate germane și Ministerului de Externe, în care avertizau cu privire la „ideile extremiste” promovate de cetățeanul lor pe internet. Toate ar fi fost ignorate.

Matthias Quent, profesor: „Suspectul a acordat un interviu în urmă cu un an unui mare ziar din Germania în care s-a identificat drept cel mai mare și cel mai agresiv critic al islamului din istorie. Avem de-a face cu un caz foarte complicat. Nu vorbim de un atac islamist. Este, de fapt, un atac cu tentă anti-islam, un atac în spiritul extremei drepte, dacă vrei să-l așezi în context politic.”

Un reprezentant al extremei drepte germane, ajuns la locul atacului, a aruncat întreaga vină pe autoritățile federale.

Tino Chrupalla, lider al formațiunii Alternativă pentru Germania: „Ce se întâmplă în țara asta? În fiecare săptămână tolerăm atacurile la adresa poporului nostru. Trebuie luate măsuri acum.”

Anchetatorii au anunțat că atacatorul a pătruns în zona pietonală izolată de blocuri de beton printr-un segment lăsat liber pentru accesul autospecialelor de urgență. Bărbatul a condus mașina timp de trei minute înainte să fie oprit de polițiști.

Sâmbătă seară, într-o atmosferă solemnă, oficiali și localnici deopotrivă au păstrat un moment de reculegere în memoria victimelor, la slujba de comemorare oficiată în catedrala din Magdeburg.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Incident grav în Marea Roșie. Armata SUA și-a doborât din greșeală propriul avion de vânătoare

Armata SUA a anunțat că şi-a doborât din greşeală unul dintre propriile avioane de vânătoare, duminică dimineaţă, deasupra Mării Roşii, forţându-i pe ambii piloţi să se catapulteze, relatează Reuters, potrivit News.ro.

VIDEO. Tragedie în Brazilia. Cel mai grav accident rutier din ultimii 17 ani: 38 de oameni aflați într-un autocar au murit

Un accident de autocar urmat de un incendiu s-a soldat cu cel puţin 38 de morţi, sâmbătă, în statul brazilian Minas Gerais (sud-est), a anunţat poliţia, citată de AFP, potrivit News.ro.

Filmul atacului terorist din Germania, soldat cu 5 morți și peste 200 de răniți. Mărturia cutremurătoare a unei martore

Germanii au comemorat sâmbătă victimele atacului în care un medic a intrat cu maşina în mulţime într-un târg de Crăciun în aer liber, ucigând cinci persoane şi rănind alte 200.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Bilanț tragic. 65 de motocicliști au murit pe șoselele din România în primele 8 luni din an, iar 244 au fost grav răniți

65 de motocicliști au murit pe șoselele din România în primele opt luni din an, iar 244 au fost grav răniți. Bilanțul tragic arată cât de vulnerabili sunt în trafic, mai ales când viteza nu le mai lasă timp să evite impactul.