UE cere respectarea dreptului internațional în Venezuela după intervenția SUA și destituirea lui Nicolas Maduro

62528645

Principiile dreptului internaţional trebuie susţinute în Venezuela, iar voinţa poporului acestei ţări trebuie respectată, a transmis duminică Uniunea Europeană, într-o declaraţie susţinută de toţi membrii blocului, cu excepţia Ungariei.

SUA au atacat Venezuela sâmbătă şi l-au destituit pe preşedintele Nicolas Maduro, aflat de mult timp la putere, într-o operaţiune desfăşurată peste noapte, cea mai directă intervenţie a Washingtonului în America Latină de la invazia din Panama din 1989, relatează Reuters.

„UE reaminteşte că, în toate circumstanţele, principiile dreptului internaţional şi ale Cartei ONU trebuie respectate. Membrii Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite au o responsabilitate specială în respectarea acestor principii, ca pilon al arhitecturii de securitate internaţională”, a declarat Kaja Kallas, şefa diplomaţiei europene, într-o declaraţie susţinută de 26 dintre cele 27 de state membre ale UE.

Declaraţia comună a solicitat tuturor părţilor să dea dovadă de reţinere pentru a asigura o soluţie paşnică.

Lipsa legitimității democratice a lui Maduro

UE este de acord că Maduro nu are legitimitate democratică şi solicită o tranziţie către democraţie determinată de voinţa poporului venezuelean.

„Respectarea voinţei poporului venezuelean rămâne singura cale pentru Venezuela de a restabili democraţia şi de a rezolva criza actuală”, se arată în declaraţie.

Aceasta adaugă că UE împărtăşeşte prioritatea combaterii crimei organizate şi a traficului de droguri. Astfel de provocări trebuie abordate „prin cooperare susţinută, cu respectarea deplină a dreptului internaţional şi a principiilor integrităţii teritoriale şi suveranităţii”, menţionează declaraţia.

Nicolas Maduro se află într-un centru de detenţie din New York, aşteptând să compară, luni, în faţa instanţei pentru acuzaţii legate de droguri. Maduro a fost pus sub acuzare în 2020 în SUA pentru conspiraţie legată de narcoterorism. El a negat întotdeauna orice implicare în activităţi criminale.

Consultări UE–SUA în plină criză

UE este în contact strâns cu Statele Unite şi alţi parteneri, menţionează declaraţia comună.

Un purtător de cuvânt al Reprezentanţei Ungariei la UE nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii cu privire la motivul pentru care nu a semnat declaraţia, precizează Reuters. Liderul maghiar Viktor Orban este însă unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai lui Donald Trump din Europa.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62603651
Nicolas Maduro ajunge luni în fața instanței pentru a afla acuzațiile. Venezuela are acum doi așa-ziși președinți

După atacul american de sâmbătă dimineață, Venezuela are astăzi doi așa-ziși președinți. Delcy Rodriguez, vicepreședinta lui Maduro, a acceptat să preia funcția la insistențele miniștrilor.

62570162
SUA sugerează o nouă țintă după operațiunea din Venezuela. Marco Rubio: „O problemă uriașă, ei îl păzeau pe Maduro”

Secretarul de stat Marco Rubio a numit guvernul cubanez „o problemă uriașă” și a spus că Maduro era păzit de cubanezi, nu de venezueleni, relatează CNN.

62603430
Opoziția din Venezuela: Capturarea lui Nicolas Maduro este un pas important, dar nu suficient. Apel către armată

Edmundo Gonzalez Urrutia, considerat de opoziție câștigător al alegerilor din 2024 din Venezuela, a spus că operațiunea SUA care a dus la capturarea lui Nicolas Maduro este un pas important, dar insuficient, pentru normalizarea țării.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nazare, Pîslaru, Țoiu și Tanczos, chemați de Nicușor Dan pentru o „ședință de lucru” la Cotroceni Ce se află pe ordinea de zi

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, si liderul pietei de restructurare si insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.