Potrivit ultimelor date ale poliției, 6 persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite în urma atacului de sâmbătă. Suspectul a fost împușcat de poliție și a fost transportat la spital, a declarat poliția.
Patru femei și doi bărbați se numără printre persoanele ucise în atac, a anunțat poliția. Printre răniți se află și polițiști.
Primele detalii despre atacator
Bărbatul care a împuşcat mortal cinci persoane şi a rănit cel puţin alte zece sâmbătă după-amiază în piaţa centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetăţean polonez care a acţionat singur, a declarat poliţia pentru AFP, scrie Agerpres.
'Nu există decât un autor şi el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuvânt a forţelor de poliţie. Aceeaşi informaţie a fost transmisă de portalul de ştiri privat polonez Onet, care cita poliţia.
'Bărbatul nu avea documente de identitate asupra lui. Poliţia a reuşit să-i stabilească identitatea prin muncă operativă', a indicat Onet, potrivit Reuters.
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a scris pe X că poliția anchetează un incident armat și că este ținut la curent de către Ministerul de Interne, potrivit CNN.
Potrivit martorilor aflați la fața locului, un bărbat aflat într-o mașină neagră a traversat piața și a tras mai multe focuri cu o pușcă. Informația a fost confirmată și de poliție, pe contul de X. Piața principală din Cracovia, înconjurată de cafenele și baruri, este, de obicei, o zonă aglomerată, foarte apreciată de turiști.
Atenție! Imagini cu un puternic impact emoțional.
MAE: Niciun român confirmat printre victimele atacului
Autorităţile poloneze nu au confirmat existenţa unor cetăţeni români printre victime atacului armat din centrul Cracoviei, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE), scrie Agerpres.
MAE precizează, într-un comunicat de presă, că s-a autosesizat, prin intermediul Ambasadei României în Republica Polonă, în urma informaţiilor apărute în mass-media locală cu privire la un incident armat care a avut loc în Piaţa Centrală din Cracovia.
"În acest context, reprezentanţii misiunii diplomatice au întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale în vederea obţinerii unor informaţii oficiale cu privire la cetăţenia şi identitatea persoanelor afectate. MAE menţionează că, până la acest moment, autorităţile poloneze nu au confirmat existenţa unor cetăţeni români printre victime. De asemenea, la nivelul misiunii diplomatice nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară", se arată în comunicat.
Conform aceleiaşi surse, reprezentanţii Ambasadei României în Republica Polonă continuă dialogul cu autorităţile locale şi sunt pregătiţi să acorde asistenţă consulară.
Reacții după tragicul atac
Ministrul român de Externe, Dan Neculăescu, și-a exprimat sprijinul într-un mesaj pe rețelele sociale. „Suntem șocați de îngrozitorul atac armat din Cracovia. Transmitem condoleanțe sincere lui @sikorskiradek și familiilor victimelor, precum și urări de însănătoșire grabnică celor răniți. Echipa noastră consulară se află în strânsă legătură cu autoritățile poloneze. România este alături de Polonia”, a transmis Neculăescu pe X.
„Rămân în contact cu autorităţile şi aştept o explicaţie completă a circumstanţelor acestor evenimente tragice. Siguranţa polonezilor este o prioritate absolută”, a scris preşedintele Karol Nawrocki, la scurt timp după atac.
„O tragedie teribilă a lovit Piaţa Centrală din Cracovia. Inima mea este alături de familiile şi cei dragi ai victimelor acestei tragedii de neimaginat. Autorul a fost rănit şi reţinut. Parchetul, poliţia şi toate serviciile relevante lucrează deja la faţa locului, obţinând probe şi investigând circumstanţele atacului. Statul ia măsuri. Facem apel la calm şi le cerem oamenilor să nu obstrucţioneze serviciile de urgenţă. Ne vom asigura că autorul acestei infracţiuni va fi adus în faţa justiţiei şi pedepsit aspru”, a scris și ministrul Justiţiei, Waldemar Żurek, pe X.
Tom Rose, ambasadorul SUA în Polonia, a scris pe X: "Aflăm detalii despre îngrozitorul atac armat în masă din Cracovia, un atac sălbatic şi criminal care a zdruncinat pacea Poloniei. America este alături de Polonia în aceste momente întunecate, aşa cum Polonia este alături de iubiţii săi cetăţeni din Cracovia".
Luca Niculescu, mesaj de solidaritate după atacul armat de la Cracovia: „Suntem alături de poporul polonez”
Premierul Luca Niculescu a transmis un mesaj de solidaritate cu poporul polonez după atacul armat produs sâmbătă în centrul orașului Cracovia, soldat cu cel puțin cinci morți și mai mulți răniți.
„Ne exprimăm solidaritatea profundă cu poporul polonez în urma îngrozitorului atac armat de la Cracovia.
Gândurile noastre se îndreaptă către victime, familiile și cei dragi ai acestora, precum și către toți cei afectați de acest eveniment tragic.
Transmitem cele mai sincere condoleanțe familiilor victimelor și le dorim putere tuturor celor care trec prin aceste momente dificile”, a transmis Luca Niculescu.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis condoleanţe Poloniei după tragicul incident armat care a avut loc sâmbătă în centrul oraşului Cracovia.
“O crimă şocantă la Cracovia. În numele poporului ucrainean şi în numele meu personal, adresez sincere condoleanţe familiilor şi celor apropiaţi ai victimelor. Nu există nicio scuză pentru agresor şi sperăm că pedeapsa va fi severă. Le urăm putere şi însănătoşire grabnică celor răniţi şi tuturor celor afectaţi de această tragedie. Ucraina este solidară cu Polonia şi cu poporul polonez. Oamenii au dreptul la siguranţă”, a scris Zelenski pe platforma X.