Anchetă antiteroristă în Italia, după ce o dronă rusească a spionat de cinci ori într-o lună un centru european de tehnologie

62531929
IMAGO

Italia a declanșat o anchetă antiteroristă, după ce o dronă rusească a spionat de cinci în ultima lună un centru european de cercetare de înaltă tehnologie.

 

Procuratura antiteroristă din Milano anchetează cu privire la informaţii potrivit cărora o dronă rusească a survolat şi spionat - de cinci ori -, luna trecută, un centru european de cercetare de înaltă tehnologie, la Ispra, o localitate situată în provincia Varese, pe malul Lacului Maggiore, declară surse judiciare agenţiei italiene Ansa.

La Ispra se află Centrul Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene (CE), care a lansat un proiect de cercetare a unor aspecte de securitate a dronelor.

Centrul Comun de Cercetare (JRC)

Grupul italian de apărare şi spaţial Leonardo deţine numeroase instalaţii în zonă. Sisteme antidronă au detectat cele cinci survolări.

Sisteme de securitate ale Centrului au semnalat că o dronă rusească a colectat informaţii sensibile într-o zonă de excludere aeriană.

Potrivit Ansa, o anchetă urmează să stabilească cum presupusa dronă rusească a putut survola această zonă atent păzită în care se află Centrul european de cercetare şi instalaţii Leonardo.

Centrul Comun de Cercetare (JRC)

Informaţiile cu privire la această presupusă acţiune de spionaj provin de la Centrul Comun european de Cercetare, care a folosit propriul sistem experimental de detectare a aeronavelor necunoscute.

În martie, cinci survolări au declanşat alarma. Potrivit centrului, este vorba despre o dronă de fabricaţie rusă, echipată cu camere de luat imagini şi instrumente care pot opera inclusiv la lumină slabă.

Centrul Comun de Cercetare (JRC)

Drona respectivă ar fi în măsură să efectueze misiuni de patrulare pe timp de noapte şi să cartografieze tridimensional, potrivit cotidianului italian Corriere della Sera, care dezvăluie că cele cinci survolări au avut loc într-o singur săptămână. În zona survolată de dronă de cinci ori se află numeroase ţinte extrem de sensibile.

Rusia spionează Italia de ani de zile

Centrul Comun de Cercetare este al treilea cel mai mare centru de cercetare din Uniunea Euroepană (UE), după cele de la Bruxelles şi Luxemburg. Cercetători lucrează la JRC de 65 de ani în domenii de la spaţial la nuclear.

La 12 kilometri distanţă de centru se află Academia de formare pentru elicoptere Leonardo, la Sesto Calende, iar un pic mai departe, la Vergiate, se află o divizie de elicoptere unde sunt produse aeronave civile şi militare.

Pe o rază de 40 de kilometri se află alte centre strategice, la Samarate, Somma Lombardo şi Vengono Superiore, unde se află divizia de aeronave. Potrivit Corriere della Sera, nu s-a confirmat că această zonă a fost survolată.

Rusia a fost acuzată în ultimii ani de mai multe tentative de spionaj în Italia. În cel mai recent caz, doi antreprenori de la Milano, proprietari ai unei societăţi de servicii tehnologice, au fost acuzaţi de ”coruperea cetăţeanului din străinătate”, terorism şi subversiune.

Cei doi bărbaţi au fost acuzaţi de faptul că au filmat locuri sensibile la Milano şi Roma cu o cameră instalată la bordul maşini lor, în schimbul unor plăţi în criptomonede.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
O tânără de 23 de ani a fost violată și ucisă de trei bărbați după ce a participat la nunta unui prieten, în Filipine

O turistă ar fi fost violată și ucisă de trei bărbați în Filipine, după ce a participat la o nuntă acolo, relatează Daily Mail.

Trump nu „iartă” nici măcar copacii de la Casa Albă. O mangolie de aproape 200 de ani, celebra Jackson Magnolia, va fi tăiată

"Jackson Magnolia", o magnolie uriaşă de aproape 200 de ani care umbreşte porticul de sud al Casei Albe din secolul al XIX-lea, urmează să fie tăiat - săptămâna aceasta -, anunţă preşedintele american Donald Trump, relatează AFP.

Reacție de la Moscova după ce Donald Trump s-a declarat „foarte enervat” de Vladimir Putin în discuțiile privind Ucraina

Vladimir Putin "rămâne deschis oricărui contact" cu omologul său american Donald Trump, a afirmat luni Kremlinul după criticile formulate de liderul de la Casa Albă la adresa preşedintelui rus, în pofida apropierii lor demarate de mai multe săptămâni.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.