"America pe primul loc". Trump face o alegere surprinzătoare și numește un jurnalist pentru șefia Pentagonului

62498038

Preşedintele ales Donald Trump a anunţat marţi că l-a ales pe Pete Hegseth, jurnalist la Fox News, în funcţia de secretar al apărării, relatează CNN şi Associated Press.

„Pete şi-a petrecut întreaga viaţă ca un luptător pentru trupe şi pentru ţară. Pete este dur, inteligent şi un adevărat credincios principiului "America pe primul loc". Cu Pete la cârmă, duşmanii Americii sunt avertizaţi - armata noastră va fi din nou măreaţă, iar America nu va da niciodată înapoi", a anunţat Donald Trump într-un comunicat.

Pete Hegseth, în vârstă de 44 de ani, este coprezentator al emisiunii „Fox & Friends Weekend” de la Fox News şi a fost colaborator al reţelei de televiziune din 2014. El este, de asemenea, autorul cărţii „The War on Warriors: Behind the Betrayal of the Men Who Keep Us Free” (Războiul împotriva războinicilor: În spatele trădării bărbaţilor care ne ţin liberi - n.r.).

Hegseth a fost căpitan de infanterie în Garda Naţională a Armatei şi a servit în Afganistan, Iran şi Guantanamo Bay.

Anterior a fost şeful unei organizaţii a veteranilor din America.

Conform biografiei sale de pe Fox, are un masterat în politici publice de la John F. Kennedy School of Government a Universităţii Harvard.

Potrivit Reuters, Hegseth a declarat că a părăsit armata în 2021 după ce a fost considerat extremist de o armată care nu-l mai dorea. „Sentimentul a fost reciproc - nici eu nu mai doream această armată”, a declarat Hegseth în cartea sa.

Numirea lui vine în condiţiile în care în Pentagon există deja îngrijorarea că Trump intenţionează să-i elimine din administraţie pe ofiţerii militari şi pe funcţionarii publici de carieră pe care îi consideră neloiali.

Problemele legate de războiul cultural ar putea fi un factor declanşator al concedierilor. În iunie, Trump a fost întrebat de Fox News dacă ar concedia generali descrişi drept „woke”, un termen care îi desemnează pe cei care se concentrează asupra justiţiei rasiale şi sociale, dar care este folosit de conservatori pentru a denigra politicile progresiste.

„La un nivel de bază, vrem cu adevărat ca doar recruţii „diverşi” woke pe care administraţia Biden îi pregăteşte să fie cei care au arme şi steaguri?” a scris Hegseth în cartea sa publicată în iunie. „Vrem ca acei recruţi diverşi - pompaţi cu vaccinuri şi ideologii şi mai otrăvitoare - să împartă un buncăr de antrenament de bază cu americani sănătoşi la cap”, a continuat el.

Foşti generali şi secretari ai apărării ai lui Trump sunt printre criticii săi cei mai înverşunaţi, unii declarându-l inapt pentru funcţie. Enervat, Trump a sugerat că fostul său şef al Statului Major, Mark Milley, ar putea fi executat pentru trădare.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Donald Trump a anunțat noul ambasador al SUA într-o țară importantă din Orientul Mijlociu: „Va lucra neobosit pentru pace”

Donald Trump a anunţat marţi că intenţionează să îl numească pe fostul guvernator de Arkansas Mike Huckabee în funcţia de ambasador al SUA în Israel, informează AFP.

Roxana Mînzatu, audiată pentru funcția de comisar UE: „Cel mai complex examen al vieţii mele”. Reacțiile europarlamentarilor

Candidata României la funcţia de vicepreşedinte pentru portofoliul "Oameni, competenţe şi pregătire", Roxana Mînzatu, a declarat marţi, că audierea sa tocmai încheiată din Parlamentul European, a fost intensă, cel mai complex examen al vieţii ei.

Patru tineri au murit arși de vii într-o Tesla. Ușile electrice s-au blocat după un accident și nu au mai putut să iasă

Patru prieteni au murit arși de vii, după un accident petrecut în Canada. Autoturismul Tesla în care se aflau a luat foc, iar ușile electrice s-au blocat, astfel că tinerii au rămas captivi în vehiculul cuprins de flăcări.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.