Alegerile din Zimbabwe, câştigate de "Crocodil", fostul număr 2 al regimului Mugabe

61977294
Agerpres

Emmerson Mnangagwa, liderul interimar al republicii africane după căderea lui Mugabe, a câştigat la limită alegerile prezidenţiale.

 

Emmerson Mnangagwa, fosta mână dreaptă a lui Robert Mugabe, a fost ales din primul tur preşedinte al statului Zimbabwe, o victorie imediat respinsă vineri de opoziţie, care a anunţat că va contesta rezultatul în justiţie, transmite AFP.

Mnangagwa, care conduce ţara de la căderea de la putere în noiembrie, după 37 de ani, a lui Mugabe, a obţinut 50,8% din voturi, faţă de 44,3% scorul principalului său adversar, Nelson Chamisa, conform rezultatelor oficiale definitive.

La 75 de ani, câştigătorul anunţat de preşedintele comisiei electorale a salutat pe Twitter "un nou început" şi a făcut apel la unitate, în pace şi iubire, pentru a construi "un nou Zimbabwe pentru toţi".

Dar opoziţia a respins imediat victoria sa, anunţând că va sesiza justiţia. "Rezultatele sunt false, (...) le respingem, vom denunţa întregul proces în faţa unui tribunal", a declarat purtătorul de cuvânt al Mişcării pentru Schimbare Democratică, formaţiunea lui Nelson Chamisa.

De la obţinerea independenţei în 1980, Zimbabwe nu a avut decât doi preşedinţi, ambii proveniţi din formaţiunea ZANU-PF: Robert Mugabe, care a condus cu mână de fier ţara timp de 37 de ani, şi Emmerson Mnangagwa, poreclit "Crocodilul", ajuns la putere după o lovitură de forţă a armatei.

La anunţarea rezultatelor din noaptea de joi spre vineri, străzile din Harare şi ale fiefului opoziţiei, Bulawayo (sud), erau goale.

Doar militari şi poliţişti erau vizibili în puncte nevralgice ale capitalei.

Cu o zi înainte, guvernul a avertizat că nu va tolera nicio contestare, după moartea a şase persoane în cursul unei manifestaţii a opoziţiei ce a fost reprimată de armată cu focuri de armă.

Manifestanţii denunţau fraudele, în opinia lor, din cadrul procesului electoral.

Robert Mugabe, care a condus Zimbabwe de la independenţă, din 1980, a fost forţat să demisioneze în noiembrie sub presiunea armatei, a străzii şi a partidului său, Zanu-PF, aflat încă la putere.

El a fost înlocuit câteva zile mai târziu de Emmerson Mnangagwa, fostul său vicepreşedinte, pe care îl destituise cu puţin timp înainte la sugestia soţiei sale, Grace Mugabe, care nu şi-a ascuns intenţia de a-i succede în funcţie.

Mnangagwa a promis în mod repetat că atât el, cât şi noua sa echipă vor lucra din greu pentru recâştigarea încrederii cetăţenilor şi a investitorilor străini şi că alegerile generale prevăzute pentru 2018 se vor desfăşura "liber şi corect".

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
61977289
Caniculă în Arctica. Renii au invadat tunelurile rutiere din Norvegia

Autorităţile norvegiene i-au îndemnat pe conducătorii de automobile să dea dovadă de vigilenţă pe şosele din cauza renilor care, în urma valului de căldură din nordul ţării, se refugiază în tunelurile rutiere.

61950166
Biserica Catolică, schimbare de poziţie în privinţa pedepsei cu moartea. Anunțul Papei Francisc

Papa Francis a declarat că pedeapsa cu moartea nu poate fi permisă niciodată şi că Biserica Catolică va încerca să facă tot ce este posibil pentru a o aboli în întreaga lumea, relatează CNN.

61977236
Seceta din Europa are efecte catastrofale asupra agriculturii: ”Prețurile vor fi mari”

Seceta care a pus stăpânire pe regiuni întinse din întreagă Europa are efecte catastrofale asupra agriculturii. Fermierii se plâng că recoltele au fost compromise și nu mai au cu ce să își hrănească vitele.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.