UE şi Mercosur au semnat acordul comercial, după 25 de ani de negocieri. Împreună, reprezintă o treime din PIB-ul mondial

×
Publicitate

UE și Mercosur au semnat sâmbătă, la Asuncion, un acord comercial istoric, încheind 25 de ani de negocieri și creând una dintre cele mai mari zone de liber schimb din lume.

"Alegem un comerţ echitabil în locul tarifelor vamale, un parteneriat productiv pe termen lung în locul izolării. Şi mai presus de toate, intenţionăm să aducem beneficii concrete şi tangibile cetăţenilor şi companiilor noastre", a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timp ce se pregătea să semneze acordul.

Acesta este un "semnal clar în favoarea comerţului internaţional" într-un context de "tensiuni", a declarat, la rândul său, preşedintele Paraguayului, Santiago Pena, a cărui ţară deţine preşedinţia prin rotaţie a Mercosur.

Ţările latino-americane din Mercosur şi Uniunea Europeană au încheiat, astfel, un tratat care creează una dintre cele mai mari zone de liber-schimb din lume, în ciuda îngrijorărilor din sectorul agricol din numeroase ţări europene.

Împreună, cele două blocuri reprezintă 30 % din PIB-ul mondial şi numără peste 700 de milioane de consumatori, informează AFP.

Comisia Europeană negociază acest acord din 1999 cu membrii fondatori ai Mercosur (Argentina, Brazilia, Uruguay şi Paraguay). La Bruxelles, o majoritate a statelor europene a susţinut recent tratatul, în ciuda opoziţiei mai multor ţări, printre care Franţa.

Prin eliminarea unei mari părţi din taxele vamale, acordul favorizează exporturile europene de automobile, maşini, vinuri şi brânzeturi.

În sens invers, facilitează intrarea în Europa a cărnii de vită, a păsărilor, a zahărului, a orezului, a mierii şi a soia sud-americană, cu cote de produse scutite de taxe care alarmează sectoarele implicate.

Pentru detractorii săi, acest tratat va perturba agricultura europeană cu produse mai ieftine şi care nu respectă neapărat normele UE, din cauza lipsei unor controale suficiente.

Pentru susţinătorii săi, dimpotrivă, acesta va permite relansarea unei economii europene în dificultate şi îmbunătăţirea relaţiilor diplomatice cu America Latină.

„Dincolo de aspectul economic” 

La cârma primei economii din America Latină, un gigant agricol de talie mondială, Luiz Inacio Lula da Silva a jucat un rol crucial în avansarea tratatului UE-Mercosur. Însă preşedintele brazilian nu a participat la semnare.

O sursă din cadrul preşedinţiei braziliene a explicat că, iniţial, evenimentul era prevăzut la nivel ministerial din partea latino-americană, iar preşedinţii au fost invitaţi de Paraguay „în ultimul moment”.

Von der Leyen a făcut o escală la Rio de Janeiro vineri pentru a se întâlni cu Lula înainte de a se îndrepta spre Asuncion.

Ea a salutat rolul acestuia în avansarea negocierilor şi a subliniat „puterea parteneriatului şi a deschiderii”. „Astfel creăm o prosperitate reală”, a adăugat ea.

Acest acord este „foarte bun, mai ales pentru lumea democratică şi pentru multilateralism”, a spus Lula, subliniind că parteneriatul cu UE depăşeşte „dimensiunea economică”.

„Uniunea Europeană şi Mercosur împărtăşesc valori precum respectul pentru democraţie, statul de drept şi drepturile omului”, a insistat el.

Semnarea tratatului are loc într-o lume foarte incertă, zguduită de protecţionismul şi tarifele vamale impuse de Donald Trump.

Preşedintele american a ameninţat vineri că va aplica taxe suplimentare ţărilor care nu vor susţine planul său de achiziţionare a Groenlandei, teritoriu autonom al Danemarcei, ţară membră a NATO.

Semnarea acordului are loc într-un moment în care America de Sud încearcă să evalueze efectele capturării, pe 3 ianuarie, a preşedintelui venezuelean destituit Nicolas Maduro, în cadrul unei operaţiuni militare americane spectaculoase. Maduro este acum deţinut în Statele Unite.

Împreună cu Mercosur, cele două blocuri transmit „un mesaj foarte puternic într-un moment în care dreptul internaţional este ameninţat, în care ţări precum China practică o concurenţă neloială în comerţul internaţional, în care ţări precum Statele Unite îşi majorează taxele vamale”, a declarat Antonio Costa la Rio.

Contestare 

Acordul se confruntă, de asemenea, cu rezistenţa fermierilor şi crescătorilor de animale din anumite ţări europene, care s-au mobilizat în manifestaţii puternice împotriva semnării acestuia, în Franţa, Polonia, Irlanda sau Belgia.

Pentru a calma furia sectorului, Comisia Europeană a elaborat o serie de clauze şi concesii în ultimele luni, inclusiv garanţii consolidate pentru produsele cele mai sensibile.

O mare adunare de agricultori este prevăzută în faţa sediului Parlamentului European din Strasbourg pe 20 ianuarie.

Unii din America de Sud sunt, de asemenea, sceptici cu privire la efectele tratatului. În Argentina, impactul asupra industriei auto ar putea duce la pierderea a 200 000 de locuri de muncă, potrivit estimărilor, afirmă Luciana Ghiotto, doctor în ştiinţe sociale la Universitatea din Buenos Aires.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Emoții mari pentru Alisia! Băiatul ei cu nume celebru a debutat la seniori, iar echipa favorită joacă azi finala Cupei
GALERIE FOTO Emoții mari pentru Alisia! Băiatul ei cu nume celebru a debutat la seniori, iar echipa favorită joacă azi finala Cupei
Citește și...
Epidemia de Ebola provoacă o alertă internațională. SUA introduc restricții. ”Numărul cazurilor ar putea exploda”

Organizația Mondială a Sănătății a tras un semnal de alarmă cu privire la amploarea epidemiei de Ebola, care a provocat deja peste 130 de decese și se răspândește rapid în estul Republicii Democrate Congo. 

Trump nu se mai grăbește să oprească războiul din Iran, la o zi după ce anunța că îl va încheia rapid. ”Pare că pierdem”

Donald Trump a declarat că nu se grăbește să ajungă la un acord de pace cu Iranul, după ce marți repeta că războiul se va încheia foarte repede. Trump a amenințat că armata americană este gata de un atac masiv dacă Teheranul refuză încheierea unui acord. 

Rusia și China își întăresc alianța: peste 20 de acorduri semnate. Și totuși, marele proiect al lui Putin rămâne blocat

Xi Jinping l-a primit pe Vladimir Putin la Beijing, la fel cum îl primise acum câteva zile pe Donald Trump.

Recomandări
Primar din România prins în flagrant de Parchetul European când lua șpagă. Pentru ce a cerut bani

Un primar UDMR din Bihor a fost prins în flagrant de procurorii europeni în timp ce lua șpagă 28.800 de euro. Este pentru prima oară când anchetatorii parchetului condus de Laura Codruța Kovesi realizează un flagrant în România.

Continuă consultările de la Cotroceni. Când ar urma „runda a doua” cu partidele parlamentare

După ce prima rundă de consultări oficiale cu partidele parlamentare nu a dus la o formulă de guvernare, președintele Nicușor Dan i-a chemat joi la discuții și pe ceilalți parlamentari. 

Decizie oficială în cazul blocului din Rahova afectat de explozie. Soluția cu cele mai mici riscuri găsită de specialiști

Blocul distrus în octombrie în cartierul Rahova din Capitală de o explozie va fi tăiat în două de specialiști în demolări, iar partea afectată va fi mărunțită și înlăturată.