120 de arestați după protestul „vestelor galbene” din Paris. Scene de război pe străzi

×
Publicitate

S-a întețit protestul "vestelor galbene", în cea de-a 18-a sâmbătă de mobilizare împotriva politicii sociale şi fiscale a guvernului francez. Nu doar ca număr de participanți, 10.000 la Paris, ci și în privința manifestărilor violente.

Mai multe magazine și un restaurant faimos de pe Champs Elysee au fost vandalizate, iar un sediu de bancă incendiat. Peste 120 de persoane au fost arestate.

Pe Champs Elysee, protestatarii au incendiat baricade improvizate, maşini, un sediu de bancă. De asemenea, au vandalizat celebrul restaurant Fouquet, spărgând geamuri şi răsturnând mese şi scaune. La fel au păţit alte magazine din apropiere, inclusiv cel al firmei Boss.

protest paris

Zeci de indivizi mascaţi au aruncat cu pietre în forţele de ordine care protejau Arcul de Triumf. Poliţiştii au răspuns cu gaze lacrimogene.

Mişcarea vestelor galbene a început acum două luni ca un protest împotriva creşterii taxelor la carburant, dar s-a transformat într-o revoltă mult mai extinsă - împotriva politicii sociale şi fiscale a guvernului, şi în general împotriva a tot ce este perceput ca elitism.

Potrivit ministerului de Interne, sâmbătă, la Paris, au fost aproximativ 10.000 de manifestanţi, o creştere semnificativă în comparaţie cu mobilizarea din ultimele săptămâni, şi peste 32.000 în toată Franța. Peste 5.000 de poliţişti au fost mobilizaţi doar în Capitală.

Organizatorii protestului l-au prezentat ca fiind un „ultimatum" pentru preşedintele Macron, stârnind astfel îngrijorări la o revenire la violenţe.

Ministrul francez de Interne a spus că huligani puși pe scandal s-au infiltrat printre demonstranți și a dat ordin să se răspundă "la atacurile inacceptabile cu cea mai mare fermitate posibilă".

"Nu vreau să existe nicio îndoială: ei vor violențe și sunt acolo să semene haos în Paris", a mai afirmat ministrul.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
Citește și...
62029413
Bilanțul victimelor din Noua Zeelandă a ajuns la 50. Mesajul unui supraviețuitor de pe patul de spital
Nu 49 de oameni cum știam, până acum ci 50 a ucis australianul extremist în atacul de la două moschei din Christchurch, Noua Zeelandă.
62029412
Viituri torenţiale în Indonezia. Autoritățile au anunțat că sunt cel puţin 42 de morți
Viiturile torenţiale de sâmbătă seara din Papua, provincia cea mai estică a Indoneziei, au ucis cel puţin 42 de persoane şi au rănit grav alte 21, a declarat duminică pentru Reuters un oficial al agenţiei locale pentru dezastre, Cory Simbolon.
62029409
Gestul făcut de o mireasă în locul atacului terorist din Noua Zeelandă
Pentru un cuplu din Noua Zeelandă cea mai fericită zi din viața lor a devenit sinonimă cu cea mai neagră zi din istoria modernă a țării.