Șapte rețele de propagare a fake-news, dezactivate de Facebook. Unde operau

62157229
Shutterstock

Facebook a dezactivat o serie de conturi false, care făceau parte din șapte rețele separate de propagare a informațiilor false, a anunțat vineri compania.

Paginile false de pe platforma sa erau accesate din Iran, Afganistan, Egipt, Turcia, Maroc, Myanmar, Georgia și Ucraina, fiind promovat un „comportament coordonat înșelător”, transmite Reuters.

Potrivit Facebook, rețelele de pagini au fost dezactivate în cadrul analizei lunare cu privire la paginile care promovează fake-news, compania precizând că numai în luna octombrie a eliminat aproape 8.000 de conturi implicate în campanii înșelătoare.

Multe dintre acestea au fost implicate în campanii politice, prin conturi false, atât în cadrul țărilor unde activau, cât și la nivel internațional.

O asemenea rețea de conturi și pagini Facebook provenea din Egipt, Turcia și Maroc, unde postau persoane cu legături în Frăția Musulmană, o mișcare islamistă egipteană cu activitate în Orientul Mijlociu. Paginile respective vizau țări din regiune și includeau conținut legat de terorism, a mai comunicat Facebook.

Alte două asemenea rețele au fost descoperite în Georgia, asociate unor persoane din două partide politice care diseminau diferite mesaje considerate nepotrivite.

În Ucraina și Myanmar, Facebook a constatat că unele firme de relații publice derulau campanii similare înșelătoare, în numele partidelor politice.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62157099
iLikeIT. Cele mai accesibile și performante camere de filmat de pe piață. Cât costă și care sunt specificațiile
În ultimii ani au apărut tot mai multe camere de acțiune și obiective de mici dimensiuni care nu costă la fel de mult ca cele mai noi smartphone-uri de pe piață, dar care au funcții la fel de performante.
62157051
Plățile prin WhatsApp, accesibile în India pentru 20 de milioane de utilizatori
Plățile prin WhatsApp vor fi operaționale în India, iar de noul serviciu vor beneficia 20 de milioane de utilizatori.
62086721
Primele servicii de taxi aerian din Europa vor fi inaugurate în Barcelona
Taxiuri aeriene vor fi introduse în Barcelona, Spania, și asta chiar din anul 2022. Autoritățile de acolo și-au făcut planul să le ofere turiștilor, după mult-așteptatul sfârșit al pandemiei, o atracție pe măsură.