Reprezentanții instituției precizează că o asemenea situație nu a avut loc nici la protestul organizat vineri în fața Curții de Apel București, la care au participat susținători ai fostului candidat la Președinție Călin Georgescu, și nici la alte evenimente, scrie news.ro.

Fotografiile și clipurile distribuite pe TikTok prezintă persoane îmbrăcate în uniforme asemănătoare celor purtate de jandarmi, aflate în genunchi în fața unei mulțimi care flutură drapelul României. Materialele sunt însoțite de mesaje precum „Jandarmii cedează” sau „Jandarmii au cedat în fața manifestanților”, menite să sugereze că forțele de ordine s-ar fi supus protestatarilor.

Jandarmeria Română dezminte aceste informații și atrage atenția că imaginile sunt fabricate, iar asocierea lor cu protestul de la Curtea de Apel București este falsă.

„Precizăm că imaginile sunt false, iar o astfel de acţiune nu a avut loc nici la protestul de azi de la Curtea de Apel Bucureşti, nici la alt eveniment. Imaginile sunt generate cu ajutorul inteligenţei artificiale şi sunt asociate în mod eronat cu adunarea publică care s-a desfăşurat astăzi în faţa Curţii de Apel Bucureşti, această încercare având scopul de a dezinforma şi de a induce în eroare opinia publică”, transmit, vineri după-amiază, reprezentanţii Jandarmeriei Române.

Jandarmeria le recomandă utilizatorilor să verifice informațiile

Reprezentanții instituției le recomandă utilizatorilor rețelelor de socializare să manifeste prudență atunci când întâlnesc astfel de materiale și să verifice autenticitatea informațiilor înainte de a le distribui.

Totodată, aceștia îi îndeamnă pe utilizatori să „semnaleze de urgenţă atunci când apar” astfel de materiale false, să consulte surse oficiale și să evite răspândirea mesajelor neadevărate care pot induce publicul în eroare.

Avertismentul vine în contextul în care imaginile și videoclipurile generate cu ajutorul inteligenței artificiale pot fi distribuite rapid pe platformele online și pot crea impresia unor evenimente care nu au avut loc în realitate.