Ziua „Z” pentru acordul comercial UE-SUA. Ursula von der Leyen și Donald Trump, față-n față în Scoția. Cine are un „plan B”

62416831
Profimedia

Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, şi președintele american Donald Trump se întâlnesc în Scoţia, pentru discuţii privind un acord comercial UE-SUA.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, urmează să discute duminică, în Scoţia, cu preşedintele american, Donald Trump, în vederea realizării de progrese către un acord comercial care ar permite Uniunii Europene să evite taxele vamale de până la 30% pentru produsele sale importate în Statele Unite.

Potrivit unor surse diplomatice, Washingtonul şi Bruxellesul se îndreaptă către un acord care ar prevedea taxe vamale de bază de 15% pentru produsele europene importate în Statele Unite, adică jumătate din rata de impozitare pe care Donald Trump a ameninţat că o va aplica de la 1 august.

Un acord ar pune capăt lunilor de incertitudine pentru întreprinderile europene, într-un moment în care Donald Trump, care a revenit la putere la Casa Albă în ianuarie, a întreprins o revizuire a politicii comerciale a SUA, anunţând în aprilie vaste taxe vamale aşa-numite „reciproce” - dintre care majoritatea au fost suspendate imediat - împotriva a zeci de parteneri comerciali.

Ca măsură de precauţie, statele membre ale UE au aprobat joi un „plan B”: un pachet de măsuri comerciale de retorsiune în valoare de 93 de miliarde EUR în cazul în care nu se va ajunge la un acord cu Washingtonul, au declarat surse diplomatice.

Aflat pentru câteva zile în Scoţia pentru a juca golf şi a avea întâlniri, Donald Trump a declarat jurnaliştilor la sosirea sa vineri seara că Ursula von der Leyen este un lider foarte respectat şi că aşteaptă cu nerăbdare să o întâlnească.

Preşedintele american, care deţine un teren de golf la Turnberry, în sud-vestul Scoţiei, a mai declarat că există o probabilitate de 50% ca Washingtonul şi UE să ajungă la un acord-cadru privind comerţul, adăugând că Bruxellesul este „nerăbdător” să încheie un acord.

În prezent, peste 70% din produsele europene exportate în Statele Unite sunt supuse taxelor vamale, cu rate diferite: 50% pentru oţel şi aluminiu, 25% pentru automobile şi piese de schimb şi 10% - „nivelul minim” stabilit de Donald Trump - pentru majoritatea celorlalte bunuri, potrivit News.ro.

Donald Trump a avertizat că va ridica acest prag la 30% de la 1 august în absenţa unui acord cu Bruxelles-ul, ceea ce, potrivit reprezentanţilor europeni, ar avea ca efect reducerea considerabilă a comerţului transatlantic.

Preşedintele american intenţionează, de asemenea, să impună tarife semnificative pentru cupru şi produse farmaceutice.

Un acord cu Washingtonul privind tarifele americane de 15 % ar fi considerat de mulţi europeni ca un rezultat slab al negocierilor în comparaţie cu obiectivul iniţial al Bruxellesului - niciun tarif de ambele părţi pentru toate produsele industriale.

Cu toate acestea, un astfel de acord ar permite evitarea taxelor vamale de 30% şi ar pune capăt incertitudinii legate de condiţiile economice care au afectat deja profiturile întreprinderilor europene.

Pentru Donald Trump, acesta ar fi, de asemenea, cel mai important pact comercial încheiat până în prezent, înaintea acordului-cadru de 550 de miliarde de dolari cu Japonia, anunţat la mijlocul săptămânii.

Deşi administraţia Trump a ajuns deja la acorduri preliminare cu Marea Britanie, Indonezia şi Vietnam, nu şi-a îndeplinit promisiunea de „90 de acorduri în 90 de zile”, aşa cum a anunţat în aprilie, când taxele reciproce au fost suspendate pentru a permite negocierile comerciale.

Negocierile cu UE sunt pe punctul de a fi încheiate, dar nu au fost încă finalizate.

Reprezentantul american pentru comerţ, Jamieson Greer, şi secretarul american pentru comerţ, Howard Lutnick, au părăsit sâmbătă Washingtonul pentru a se deplasa în Scoţia, unde se vor întâlni cu comisarul european pentru comerţ, Maros Sefcovic, care se deplasează şi el în Scoţia înaintea întâlnirii dintre Donald Trump şi Ursula von der Leyen.

„Suntem cu prudenţă optimişti că se va ajunge la un acord”, a declarat un oficial al administraţiei Trump, vorbind sub rezerva anonimatului. „Dar nu se termină până nu se termină”.

Rămâne neclar dacă Washingtonul este pregătit să acorde Bruxellesului scutiri de la tarifele sectoriale, cum ar fi cele pentru automobile şi produse farmaceutice. Reprezentanţii europeni şi-au exprimat optimismul cu privire la perspectiva ca şi automobilele şi produsele farmaceutice europene să fie taxate cu 15%.

În ceea ce priveşte oţelul şi aluminiul, ale căror importuri în SUA fac toate obiectul unor tarife de 50%, Donald Trump a declarat că nu există „prea multă” marjă de manevră. „Dacă o fac pentru unul, trebuie să o fac pentru toţi”, a declarat el.

Articol recomandat de sport.ro
Fosta iubită a lui Gabi Torje trece printr-o nouă despărțire
Fosta iubită a lui Gabi Torje trece printr-o nouă despărțire
Citește și...
Un gigant din Europa, obligat de CE să renunțe la o fabrică din România, ca să preia o altă afacere în țară

Comisia Europeană a aprobat vineri seară achiziția companiei Xella International S.A. de către Holcim Ltd, în urma unui angajament asumat de Holcim de a cesiona integral fabrica de BCA din Adjud, România. 

Până la scăderea promisă de BNR, inflația se apropie de 11%. Unde se văd cele mai mari scumpiri

Inflația a continuat să urce și în luna mai și, potrivit Institutului Național de Statistică, se apropie de 11%. În topul scumpirilor apar electricitatea, benzina și motorina.

Pîslaru, despre rata de ocupare a forței de muncă în România: E o catastrofă. Vom ajunge într-un punct fără întoarcere curând

Rata de ocupare a forței de muncă în România este o catastrofă, iar presiunea va crește după ce generația decrețeilor se va pensiona în perioada 2032 - 2034, consideră ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.

Recomandări
Încă o noapte albă pentru românii din Belfast. „Acum atacă în spatele casei o persoană mascată. Stăm cu draperiile trase”

A fost încă o noapte albă pentru românii stabiliți în Belfast. Cu draperiile trase și luminile stinse, ai noștri au rămas în case, de teamă să nu devină următoarele ținte ale atacurilor care au zguduit orașul în ultimele zile.

Republica Moldova și Ucraina încep de luni negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Anunțul, făcut de președintele CE

Toate statele membre ale Uniunii Europene au fost de acord cu deschiderea primului cluster de negocieri de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, a anunţat vineri seară preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, transmit Reuters şi AFP.

Furtuni de o violență extremă au lovit România. Șoferii au fugit din mașini când au început să cadă bucăți mari de gheață

Inundații puternice, drumuri blocate și pagube de proporții. Sunt urmările vijeliilor însoțite de grindină din ultimele 24 de ore. Culturile agricole de pe mii de hectare de teren au fost distruse.