Taxa auto. De joi, românii pot primi banii înapoi mai ușor

61927817
Agerpres

Guvernul a decis, prin ordonanţă de urgenţă, eliminarea obligativităţii contribuabilului de a anexa la cererea de restituire a taxei auto a certificatului de înmatriculare şi cărţii de identitate a maşinii.

 

"Prin această ordonanţă de urgenţă au fost introduse măsuri care vizează acordarea eşalonărilor la plată a obligaţiilor fiscale şi restituirea taxei auto, timbrului de mediu, în scopul simplificării acestor proceduri de restituire pe cale administrativă a taxelor respective. Se elimină, aşadar, obligativitatea contribuabilului de a anexa la cererea de restituire (...) certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a maşinii, pentru că organul fiscal are la dispoziţie toate informaţiile respective, le poate verifica în baza de date proprii sau în baza de date la care are acces. În rest, termenii prevăzuţi în Ordonanţa 52/2017, respectiv data de 31 august 2018 până la care se poate depune cererea, acel termen rămâne în vigoare. Sunt alte modificări în ceea ce priveşte restituirea, sunt acolo anumite mici modificări ", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

El a precizat totodată că s-au adoptat reglementări privind veniturile obţinute din activităţile sportive. Potrivit lui Barbu, s-a decis reţinerea la sursă a impozitului pentru veniturile din activităţi independente realizate de persoanele fizice în baza contractelor de activitate sportivă încheiate potrivit Legii 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare. "În ceea ce priveşte CAS-ul şi CASS-ul se vor aplica regulile pe care le ştiţi, deja în vigoare, în legătură cu acel nivel la 12 salarii minim brute", a precizat Nelu Barbu.

 

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
61949072
FORMULA 1. Sebastian Vettel a câştigat Marele Premiu al Australiei, devansându-l pe Hamilton
Pilotul german Sebastian Vettel a câştigat, duminică, Marele Premiu al Australiei, prima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 ediţia 2018.
61948961
Salonul Auto București: Noul Touareg, BMW I8 electric și Rolls Royce de 700.000 de euro
După o absență de 11 ani, Salonul Auto Internațional a revenit în Capitală, cu modele noi, unele abia lansate cu o săptămână în urmă la Geneva. Mulţi români au stat la coadă, nerăbdători să le vadă.
61924057
Dacia recheamă în service peste 1.800 de mașini Duster
Constructorul auto Dacia a anunțat rechemarea în service a 1.826 de mașini Duster, din cauza unei posibile calibrări incorecte a calculatorului de injecție.