Datele statistice sunt valabile pentru statele din Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia, arată Agerpres.

Trebuie precizat că scăderea vânzărilor Dacia vine în contextul în care înmatriculările de autoturisme noi în Europa (UE plus Marea Britanie şi ţările EFTA) au crescut în ritm anual cu 10,2% în septembrie, în timp ce tranziţia către vehicule electrice şi hibride câştigă teren, arată datele publicate joi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Un număr de 45.408 autoturisme Dacia au fost înmatriculate în septembrie în Europa, comparativ cu 49.850 unităţi în perioada similară din 2025.

Marii producători auto au raportat evoluţii mixte ale vânzărilor în septembrie: creşteri la grupul Stellantis (4,5%) şi scăderi la grupul Volkswagen (2,9%), la grupul Renault (0,7%), şi la compania americană Ford (20,8%), arată datele ACEA. Pe segmentul vehiculelor electrice (EV), înmatriculările Tesla au crescut în septembrie cu 72,5%, în timp ce rivalul chinez BYD a raportat un avans de 98,7% al vânzărilor în Europa.

În primele nouă luni din acest an, vânzările de autoturisme Dacia în Europa au scăzut în ritm anual cu 9,7%, iar cota de piaţă a producătorului de automobile s-a redus la 3,8%, de la 4,5%. Un număr de 405,768 autoturisme Dacia au fost înmatriculate în primele nouă luni din acest an în Europa, comparativ cu 449.287 în perioada similară din 2025.

Marii producători auto au raportat evoluţii mixte ale vânzărilor în perioada ianuarie - septembrie 2026: creşteri la grupul Stellantis (4,7%) şi la grupul Volkswagen (0,5%), scăderi la grupul Renault (3,1%) şi la Ford (15,2%). Tesla a raportat un avans de 50%, iar BYD de 134,6%.

Cum a evoluat piața auto în septembrie

Înmatriculările de autoturisme noi în Europa, inclusiv în Uniunea Europeană, Marea Britanie și țările EFTA, au crescut cu 10,2% în septembrie, comparativ cu aceeași lună a anului trecut. Totodată, vehiculele electrice și hibride câștigă tot mai mult teren, potrivit datelor publicate joi de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Datele statistice sunt valabile pentru cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, plus Marea Britanie şi ţările din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.

Un număr de 1,363 milioane autoturisme au fost înmatriculate în septembrie în Europa, comparativ cu 1,236 milioane unităţi în perioada similară din 2025.

În septembrie, piaţa auto din România a înregistrat o scădere cu 11,2%, fiind înmatriculate 11.068 autoturisme, faţă de 12.463 vehicule în perioada similară din 2025.

Principalele pieţe europene au raportat majorări ale vânzărilor, de la 12% în Marea Britanie şi 11,6% în Franţa, la 10,2% în Spania, 9,8% în Italia şi 9% în Germania. Vânzările de maşini pe baterii au crescut cu 59,9%, iar cele hibride plug-in cu 24%, în timp ce livrările de maşini pe benzină şi motorină au coborât luna trecută cu 20,6%, respectiv cu 28,2%, arată datele Asociaţiei.

În sectorul auto european sunt 13,5 milioane de angajaţi, iar 8% din totalul locurilor de muncă din industria UE sunt în sectorul auto. De asemenea, în primele nouă luni din acest an înmatriculările de autoturisme noi în Europa (UE plus Marea Britanie şi ţările EFTA) au crescut în ritm anual cu 6,3%. Un număr de 10,55 milioane autoturisme au fost înmatriculate în perioada ianuarie - septembrie 2026 în Europa, comparativ cu 9,92 milioane unităţi în primele nouă luni din 2025.

Principalele pieţe europene au raportat majorări ale vânzărilor, de la 10,2% în Marea Britanie şi 6,7% în Italia, la 6,7% în Spania, 5,3% în Germania şi 4,1% în Franţa. În perioada ianuarie - septembrie 2026, piaţa auto din România a înregistrat o scădere cu 10,6%, fiind înmatriculate 97.210 autoturisme, faţă de 108.770 vehicule în primele nouă luni din 2025. Doar Ciprul a raportat un declin mai sever decât România, de 10,9%.

Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) îi reprezintă pe cei 17 mari constructori auto din Europa şi este cel mai important grup de lobby al industriei auto europene.