Profil de candidat: Becali, Vadim, Kelemen si Potarca
Promisiuni sufocate de lupta acerba pentru putere, interesele noastre acoperite de interesele lor, onestitatea stearsa de coruptie, democratia pusa la colt de umbrele comunismului, siguranta clatinata de instabilitate.
Pe aceasta directie ne incadram, dupa doua decenii de cand ne-am castigat libertatea in strada. Sunt aproape 20 de ani de cand ne alegem, in mod democratic, presedintele. De fiecare data mergem la vot cu speranta. Parca ne intoarcem, insa in trecut, odata cu primele greseli ale candidatului ales. Si, slava Domnului, n-am dus lipsa de asa ceva...
Cum putem evita inca cinci ani de frustrari interioare si nervi cand intinsi, cand tociti? In primul rand, cunoscandu-ne candidatii.
Alegeri 2024
19:35
Cine ar putea deveni noul președinte al României. Aceeași persoană, două sondaje diferite
16:15
Lider PSD, răspuns pentrul Lasconi, în cazul George Simion și interdicția lui la Chișinău
20:15
Candidații la prezidențiale fac coadă la Nicușor Dan. După Kelemen Hunor, primarul se întâlnește și cu Marcel Ciolacu
20:57
Ioan Chirteş a explicat de ce liderul AUR, George Simion, are interzis în Ucraina şi Republica Moldova: "Sunt dovezi clare!"
George Becali - Slogan electoral: "Credinta, nadejde si dragoste"
De la patronul unei echipe de fotbal, la Cotroceni. Asa se rezuma visul lui George Becali. Nascut acum 51 de ani, intr-o familie de aromani deportati de comunisti in Baragan, Gigi s-a “trezit” cu o avere impresionanta dupa Revolutie, pe care a avut grija sa o inmulteasca simtitor, de-a lungul anilor.
Activitatea politica si-a inceput-o in anul 2000, cand a candidat pentru Camera Deputatilor din partea unei asociatii a italienilor din Romania, ratand cu putin intrarea in Parlament. In 2004, Becali a preluat partidul Noua Generatie de la un fost primar al Bucurestiului. In acelasi an a participat la alegerile pentru Presedintia Romaniei, unde a obtinut 1,77% din optiunile de vot.
La alegerile europarlamentare din 25 noiembrie 2007, s-a aflat pe prima pozitie pe lista PNG, dar partidul sau s-a aflat imediat sub pragul electoral. A reusit, insa, doi ani mai tarziu, in aprilie 2009, cand a intrat in Parlamentul European ca membru PRM.
Declaratie de avere: Cel mai bogat candidat la prezidentiale, cel putin pe hartie, are: zece terenuri (in Bucuresti, Pitesti, Voluntari, Otopeni si Braila) insumand circa 442 de hectare, un palat cu o suprafata de 3.300 mp in zona Aviatorilor din Bucuresti, 4 autoturisme (Mercedes, Maybach, Audi si BMW), bijuterii si ceasuri in valoare de 300.000 euro. Gigi Becali nu se complica in conturi bancare: are unul singur, in care ar fi 3 milioane de euro. Detine actiuni in valoare de aproximativ 135 de miliarde de lei la Avicola Iasi, Arcom, Romes, Steaua, U.M Dragasani. Candidatul PNG s-a implicat si in afaceri imobiliare. Mai exact, numele sau se leaga de cateva cladiri in valoare totala de 26 milioane de euro. La averea lui Becali se adauga si indemnizatia de europarlamentar, de 20.000 euro/anual.
Controverse: Declaratiile colorate, acuzatiile rastalmacite si nefondate - acestea par sa fie punctele slabe ale candidatului PNG. La toate acestea se adauga, ca o cireasa pe tort, elanul sau total rupt de realitate. Modul in care se autointituleaza „Razboinic al Luminii” sau comparatia sa cu Mihai Viteazu sunt numai doua exemple.
Bifam prezenta sa si la capitolul “incalcarea legii”, Gigi Becali a fost trimis in judecata in dosarul Valiza, sub acuzatiile de dare de mita si fals in inscrisuri sub semnatura privata. Concret, i s-a imputat ca, prin intermediul lui Teia Sponte, vicepresedinte al clubului Steaua, ar fi oferit, in 7 mai 2008, presedintelui si jucatorilor "U" Cluj 1,7 milioane de euro, pentru a-si apara corect sansele in meciul cu rivala la titlu, CFR Cluj.
Pe 2 aprilie 2009, Becali a fost “ridicat” cu mandat de arestare de la domiciliul sau din cartierul Pipera, sub invinuirea de lipsire de libertate ilegala, fiind prezentat Judecatoriei sectorului 1 al Capitalei. Dupa mai multe ore de deliberari, magistratii au decis sa-l aresteze preventiv pentru 29 de zile. Alaturi de alti patru complici, Becali era acuzat ca si-a facut singur dreptate dupa ce i-a fost furata una dintre masini.
Corneliu Vadim Tudor - Slogan electoral: "Salvati Romania, SOS Poporul Roman!"
Corneliu Vadim Tudor, nascut pe 28 noiembrie 1949, la Bucuresti, este scriitor, politician si jurnalist. Fondator si presedinte al Partidului Romania Mare, Vadim Tudor a candidat de doua ori pentru functia de presedinte al Romaniei: in 1996 si 2000. Ultima oara a reusit sa ajunga in turul doi, unde a fost infrant de Ion Iliescu.
La alegerile parlamentare din 2008, Corneliu Vadim Tudor nu a reusit sa isi apropie partidul de pragul de 5%, iesind astfel din Parlament. In iunie 2009, a compensat insa odata cu dobandirea unui mandat de europarlamentar.
Declaratia de avere: Liderul PRM detine, alaturi de sotia sa, o casa in Bucuresti, in valoare de 300.000 de lei. Tribunul mai are si un Logan, cumparat in 2007. Vadim se mandreste si cu o colectie de autografe celebre si obiecte apartinand unor personalitati istorice, de o valoare "inestimabila", potrivit declaratiei sale de avere. Candidatul PRM spune ca nu are niciun credit la banca si niciun venit pe anul trecut.
Controverse: Corneliu Vadim Tudor a fost acuzat in nenumarate randuri de xenofobie, homofobie si antisemitism. A reusit sa duca la “rang de arta” politica injuraturilor, devenita un fel de “emblema” a politicianului, dar si un mod de rezolvare a anumitor probleme iscate intre acesta si liderii altor grupari. Cunoscut ca o persoana cu un comportament schimbator si impulsiv, Corneliu Vadim Tudor ramane un personaj marcant al extremismului de dreapta.
Kelemen Hunor - Slogan electoral: "Kelemen Hunor spune pe bune!"
Si Kelemen Hunor isi incearca sansa la Cotroceni. Candidatul UDMR s-a nascut pe 18 octombrie 1967, in localitatea Carta, Harghita si este necasatorit.
S-a lansat in viata politica in 1997, incepand prin a fi secretar de stat al UDMR in Ministerul Culturii, post pe care l-a ocupat timp de patru ani. Din 2000, Kelemen Hunor este deputat UDMR de Harghita si membru in comisia pentru cultura, arte, mijloace de informare in masa. Din 2005, Kelemen este membru UDMR in Biroul Permanent al Camerei, iar in 2007 ajunge presedinte executiv al formatiunii politice.
Declaratia de avere: Kelemen Hunor are un cont in banca in valoare de 158.000 de lei. Este asociat la firma Medianet din Miercurea Ciuc, cu o investitie de 180 de lei. Unicul sau venit il reprezinta salariul de deputat: 73.000 de lei pe an. Candidatul UDMR nu detine terenuri, imobile, bijuterii, automobile sau alte bunuri materiale.
Controverse: Singurele “nereguli” ale candidatului, daca pot fi numite asa, sunt sesizarile celorlalte partide vizavi de politica UDMR in relatie cu autoritatile romane.
Constantin Ninel Potarca - Slogan electoral: "Este timpul sa fim impreuna!"
Reprezentant al comunitatii rome din Romania, Constantin Ninel Potarca s-a nascut pe 20 noiembrie 1967 in Targu Jiu. Este presedinte al Patronatului Oamenilor de Afaceri Rromi din Romania pe care l-a afiliat la UGIR 1903 (Uniunea Generala a Industriasilor din Romania). Pe plan politic, a reusit, impreuna cu alti colaboratori, sa organizeze, la Targu-Jiu, doua congrese nationale ale romilor, din calitatea sa de vicepresedinte al Uniunii Romilor Crestini din Romania.
A participat la mai multe forumuri economice internationale. Printre ele, cel polonez din octombrie 2005. Un preambul, de fapt, la Forumul Mondial din Wroczlaw (Polonia) din 2006, o reuniune economica la nivel de guverne si patronate pentru promovarea economico-sociala a firmelor din Romania pe piata poloneza si europeana.
Declaratie de avere: Ninel Potarca are o casa si un teren de aproape 3000 mp in valoare de peste 25.000 de lei, in Targu Jiu. Potrivit candidatului independent, acestea sunt singurele sale "averi".
Controverse: Ninel Potarca este anchetat de Biroul Teritorial Targu Jiu al Directiei Nationale Anticoruptie, fiind acuzat de producerea unei evaziuni fiscale de circa 1 milion de euro. Candidatul a negat toate acuzatiile, precizand ca a fost gasit nevinovat in urma judecarii altor dosare penale.
Sursa: Pro TV
Etichete: alegeri prezidentiale, Kelemen Hunor, gigi becali, Corneliu Vadim Tudor,
Dată publicare:
20-11-2009 00:00