„Vecina de vizavi a dat foc”. Incendiul din București soldat cu doi morți ar fi fost provocat de o femeie

×
Publicitate

Un bărbat și o femeie au murit sâmbătă după-amiază, în urma incendiului violent izbucnit într-un apartament de la etajul 7 al unui bloc din Capitală.

De asemenea, un copil a ajuns la spital, iar alte 9 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului.

Pentru că a fost vorba de multe persoane implicate, iar focul se extinsese și la fațada clădirii, în zonă au fost prezente forțe impresionante de la ISU. Incendiul a izbucnit la etajul 7 al blocului, aflat în sectorul 3 al Capitalei. Flăcările au fost atât de puternice încât au afectat și fațada, la nivelul superior al clădirii.

Femeie: „Vecina de vizavi a dat foc, tot a spus de o săptămână că dă foc la casă. Pe mine m-a scos un pompier din casă.”

Băiat: „Eram înăuntru și am realizat că vine un fum de jos, de pe scări și imediat i-am luat pe sora și câinele meu și am ieșit din clădire cu ei.”

Femeie: „M-a sunat băiatul. ”Du-te, mamă, că arde”. M-am speriat, e o tragedie.”

În apartamentul care a luat foc, salvatorii au găsit o femeie de 73 de ani și un bărbat de 57 de ani. Niciunul dintre ei nu mai era în viață.

Bărbat: „I-a găsit carbonizați în casă pompierii.”

La fața locului a fost mobilizare de forțe.

Daniel Vasile, purtător de cuvânt ISU București: „Au fost alertate 8 autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autospeciale pentru intervenție la înălțime, două autospeciale de descarcerare.”

Deși incendiul a fost stins, pompierii încă se află la fața locului și încearcă să oprească micile focare. De altfel, au fost aduse și ambulanțe SMURD pentru că o bună parte dintre vecini au avut nevoie de îngrijri medicale.

10 locatari au fost scoși de pompieri din apartamentele de la etajele 7 și 8 și au primit îngrijiri medicale la fața locului. Unul dintre ei, un copil, a fost transportat apoi la spital.

Autoritățile fac acum anchetă pentru a lămuri de la ce a pornit incendiul.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
ANALIZĂ privind conflictul din Orientul Mijlociu. Declanșarea unui război pe termen lung nu poate fi în interesul Iranului

Conflictul din Orientul Mijlociu a ajuns într-o nouă fază. Declanșarea unui război pe termen lung nu poate fi în interesul Iranului - evident mai puțin dotat din punct de vedere militar, în comparație cu Israelul, punctează analiștii politici.

Caz ciudat în Vaslui. O femeie a căzut de la etaj, dar nu știe cum s-a întâmplat. Are mai multe răni

O femeie care a căzut, sâmbătă, de la etajul al patrulea al unui bloc din municipiul Bârlad, judeţul Vaslui, a scăpat cu viaţă, ea fiind găsită de echipajul medical ajuns acolo cu multiple leziuni, însă conştientă.

Doi copii de trei ani au plecat de la grădiniță fără să fie văzuți de educatoare, în Vaslui. Ce a urmat

O grădiniţă din Vaslui a fost sancţionată cu 10.000 de lei după ce doi copii în vârstă de trei ani au părăsit unitatea fără să fie observaţi de educatoare şi au fost găsiţi ulterior pe stradă de o femeie, care a sunat la numărul de urgenţă 112.

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.