„Ni s-a spus să acceptăm”. Scandal pe Aeroportul Otopeni. Pasagerii unui zbor au îndurat 7 ore de așteptare până la decolare

×
Publicitate

S-au încins spritele, vineri seară, pe Aeroportul Otopeni. Zeci de oameni au pornit cu șapte ore întârziere spre Madrid din cauza unui zbor amânat în repetate rânduri.

 

Avionul - ce aparține unei companii aeriene low-cost - ar fi trebuit să decoleze vineri după-amiază, dar pasagerii au rămas lângă poarta de îmbarcare până aproape de miezul nopții.

În tot acest timp mulți și-au pierdut răbdarea și au răbufnit. Pasagerii ar fi trebuit să pornească spre Madrid ieri, la ora 16 și 25 de minute. În aeroport, de pe tabela „plecări”, au aflat însă că zborul lor va avea o întârziere de doup ore. Dar termenul s-a tot prelungit și răbdarea oamenilor a ajuns la limită.

Pasager: „Oamenii au întrebat în stânga și în dreapta reprezentanții aeroportuari. Ba că vine un avion la 10 jumătate noaptea, ba că avionul care trebuia să ne ia pe noi e în hangar pentru că are probleme cu un senzor termic. Sunt oameni care stau cu copii mici. Oameni care au pierdut legături. Unii zburau din Madrid către alte destinații”.

Nemulțumiți că nu au primit explicații, s-au strâns în fața porții de îmbarcare pentru un alt zbor către Malta, al aceleiași companii, în speranța că cineva le va oferi răspunsuri și va rezolva problema.

Pasager: „Suntem pe aeroport de la ora 14:30. Din oră în oră tot primeam notificări pe aplicație că zborul este amânat. Am fost redirecționați către o altă poartă, undeva la subsol pe aeroportul Henri Coandă. Oarecum feriți de ochii celorlalți pasageri. A venit un angajat la un moment dat să ne aducă apă și ciocolate. Sunt foarte mulți copii și bebeluși. Am venit cu copiii să mănânce. Practic e a treia masă pe care o luăm aici. Ni s-a spus doar să acceptăm”.

În final, au fost anunțați că avionul va decola în jurul orei 22 și 30 de minute. Dar au pornit spre destinație abia cu o oră mai târziu.

Până în acest moment, compania nu a oferit o explicație pentru cele șapte ore de așteptare din aeroport.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62353746
Mamaia, cea mai căutată stațiune de pe litoralul românesc. Cât costă o noapte de cazare. Prețurile practicate în Bulgaria

Aproximativ 50.000 de turiști se distrează în acest week-end pe litoral, deși hotelierii sperau să fie mai mulți oaspeți. Cea mai căutată stațiune este Mamaia, unde și prețurile sunt în top.

62353719
Zile de tihnă pentru bucureșteni. Cele mai aglomerate străzi din Capitală s-au transformat în loc de promenadă

Sunt zile de tihnă pentru captivii marilor orașe. Vremea bună îmbie la plimbare, mai ales că în București, de exemplu, multe zone, inclusiv din cartierele înepartate de centru, sunt în această perioadă strict pietonale.  

62353822
Cum a fost primit Regele Charles al III-lea de vecinii din Valea Zălanului: „Mi-a strâns mâna și ne-am pupat"

După vizita la Cotroceni, Regele Charles al III-lea a ajuns vineri pe meleagurile pe care le îndrăgește atât de mult - la Valea Zălanului.  

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.