VIDEO. A doua seară de proteste la Bolintin Vale, unde un localnic a fost ucis după ce a fost lovit cu o piatră în cap

×
Publicitate

În urma scandalului, șeful Inspectoratului Județean Giurgiu, Cătălin Georgescu, a fost înlocuit din funcție. În locul său a fost numit Ionuț Dana, actualul șef al poliției din Sectorul 1 al Capitalei.

Pe raza oraşului Bolintin Vale, sunt prezente forţe suplimentare din cadrul structurilor Poliţiei Române şi Jandarmeriei Române, a precizat IGPR.

Măsurile au fost luate în urma unei ședințe la nivelul conducerii Ministerului Afacerilor Interne, la care au participat şeful Poliţiei Române şi şeful Jandarmeriei Române.

Oamenii au ieşit din nou în stradă

Oamenii au ieşit din nou în stradă, joi seară, în localitatea Bolintin Vale din judeţul Giurgiu, pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de acţiunile pe care autorităţile le întreprind în cazul unei familii despre care localnicii susţin că îi terorizează.

Este a doua seară consecutiv când oamenii ies în stradă, după ce un localnic, tatăl a doi copii, a murit după ce a fost lovit în cap cu o piatră de unul dintre membrii familiei pe care localnicii o acuză.

Numărul celor care au ieşit în stradă, joi seară, este considerabil mai mare decât al celor care au participat la primul protest, care a avut loc miercuri seară.

Sunt aproximativ 300 de oameni care protestează, iar la faţa locului au fost trimise, la fel ca şi în seara anterioară, forţe de ordine, au declarat pentru News.ro surse din cadrul Inspectoratului de Poliţie Giurgiu.

Protestatarii scandează „Bolintinul! Bolintinul!”, iar unii dintre ei poartă drapele tricolore.


Oamenii au adus cu ei un portret încadrat cu o banderolă de doliu al tânărului bărbat care a murit, duminica trecută, după ce a fost lovit cu o piatră în cap. Bărbatul, şofer de microbuz, a murit la spital.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, nu au fost înregistrate evenimente violente sau alte incidente.

De altfel, protestatarii anunţaseră încă de miercuri seară că vor ieşi în stradă din nou.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a comentat situaţia de la Bolintin Vale

„E şi o problemă de suveranitate acolo. În momentul în care legea unui stat nu se mai aplică într-o microcomunitate, într-o comunitate locală, despre ce suveranitate mai vorbim? Noi trebuie să aplicăm legea acolo şi toate instituţiile statului trebuie să concure pentru acest lucru", a subliniat ministrul.

„Ca idee generală, aş vrea să subliniez că România a rezolvat de mult problema convieţuirii interetnice, a respectului drepturilor minorităţilor. Pe de altă parte, încălcarea stării de legalitate poate conduce la astfel de tragedii. În al treilea rând, avem de a face cu un fenomen pe care, nu cred că sunt arogant dacă citez o declaraţie pe care am dat-o chiar în 2011 în care am atras atenţia asupra interlopilor şi a clanurilor de crimă organizată care nu numai că fac inaplicabilă legea, dar calcă în picioare drepturile cetăţenilor. Dacă vreţi, e şi o problemă de suveranitate acolo. În momentul în care legea unui stat nu se mai aplică într-o microcomunitate, într-o comunitate locală, despre ce suveranitate mai vorbim? Noi trebuie să aplicăm legea acolo şi toate instituţiile statului trebuie să concure pentru acest lucru. Dacă parte din aceste instituţii sunt tarate de fenomenul de crimă organizată, de infracţionalitate, lucrurile sunt şi mai grave”, a declarat ministrul Justiţiei, joi seară, la Antena 3, citează News.ro.

Predoiu a susţinut că rolul instituţiilor este să protejeze cetăţeni şi nu să „pactizeze” cu infractorii.

 

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62235592
CNSU: Cursuri cu prezenţă fizică, în funcţie de rata de ocupare judeţeană a paturilor COVID

CNSU a luat, joi, o nouă decizie în privința desfăşurării cursurilor cu prezenţă fizică în unităţile de învăţământ preuniversitar.

62235911
România, lovită de valul cinci al pandemiei. Termenul minim pentru administrarea dozei booster, redus la patru luni

Pentru prima dată de la debutul valului cinci al pandemiei, România a înregistrat joi aproape 10.000 de cazuri noi în 24 de ore.

62235905
Tragediile au fost, parcă, fără sfârșit în aceste zile friguroase. Mai mulți oameni și-au pierdut viața

Frigul aprig din ultimele zile a crescut enorm și riscul apariției unor incendii, pentru că mulți întețesc focul în sobe sau recurg la improvizații pentru a se încălzi.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţara însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.