Urmărire ca-n filme în Iași pentru prinderea unui infractor: ”Trage pe dreapta sau trag!”. VIDEO spectaculos al poliției

×
Publicitate

Polițiștii ieșeni au urmărit duminică prin trei localități un șofer care a refuzat să oprească la semnalul lor, într-o cursă care pare desprinsă din filmele de acțiune.

 

”Trage pe dreapta sau trag!”, îi transmite fugarului prin portavoce la un moment dat polițistul aflat pe scaunul din dreapta față, după care se vede cum iese pe geam, pregătit să tragă asupra mașinii care gonea nebunește.  

”Știi că-i ca-n filme, ca să știi”, pare a spune un alt polițist aflat în mașină. Înregistrarea a fost realizată de un pasager aflat pe bancheta din spate a mașinii de poliție.

Șoferul fugar a fost arestat luni pentru 30 de zile de către Judecătoria Iași, scrie Ziarul de Iași.

La data de 7 iunie a.c., în jurul orei 12.00, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Ciurea au depistat un tânăr, de 20 ani, care conducea un auto, pe D.J.246, pe raza comunei Scânteia, fără a avea permis de conducere şi având numerele de înmatriculare provizorii expirate, a transmis IPJ Iași.

 

Urmărit 7 kilometri, prin 3 localități

 

Acesta a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor, astfel că s-a impus urmărirea sa pe parcursul a 7 km, pe raza a trei localităţi.

Tânărul a fost condus la sediul poliţiei pentru cercetări, iar în baza probatoriului administrat în cauză, a fost reţinut pentru 24 de ore.

Cercetările continuă sub aspectul săvîrşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, iar tânărul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi cu propuneri legale.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62129969
Lucrările pe A2 vor fi încheiate pe 15 iunie și reluate pe 15 septembrie

Pe Autostrada Soarelui nu va mai exista niciun blocaj cauzat de lucrări de întreţinere, în intervalul 15 iunie - 15 septembrie, a anunţat ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

62129444
Coronavirus România, 8 iunie. 125 de cazuri noi, 20.604 de persoane infectate

Coronavirus România, 8 iunie. Până în prezent, pe teritoriul României sunt 20.604 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus și 1339 de decese. Autoritățile anunță 125 de cazuri noi de îmbolnăvire în ultimele 24 de ore.

62129948
După alcooltest, scăpa doar cu amendă. A cerut să-i fie luate probe biologice, iar ce a urmat e incredibil

Un șofer din județul Arad a fost prins cu o alcoolemie pentru care scăpa doar cu o amendă, dar a cerut să i se probe biologice, care au arătat o valoare de trei ori mai mare, astfel încât în urmă s-a ales cu dosar penal.

Recomandări
10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

Paul stanescu
Mesajul transmis de PSD Olt, după ce s-a vehiculat că Paul Stănescu va pleca la AUR: „Noi îl avem pe cel original!”

PSD Olt a respins, sâmbătă, informaţiile privind o posibilă trecere a senatorului Paul Stănescu la AUR. ”Cine nu are un Paul Stănescu în partid să-şi caute. Noi îl avem pe cel original!”, transmite filiala social-democrată.