Un minor din Gorj a fost reţinut și altul expertizat psihiatric după ce au agresat un tânăr şi i-au furat banii

62483258

Un minor a fost reţinut şi un altul urmează să fie expertizat psihiatric, fiind acuzaţi de tâlhărie, după ce, marţi noaptea, au agresat un tânăr de 19 ani.

Cei doi şi i-au sustras suma de 300 de lei din portofel, informează, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

Potrivit sursei citate, miercuri, poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Târgu Jiu au identificat două persoane de sex bărbătesc bănuite de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, în persoana a doi tineri de 16 şi 17 ani, ambii din Târgu Jiu.

Faţă de tânărul de 17 ani, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore şi introducerii în arestul IPJ Gorj, iar în cazul celuilalt urmează să se efectueze o expertiză psihiatrică în vederea stabilirii discernământului.

"În noaptea de 1 spre 2 octombrie, poliţiştii din Târgu Jiu au fost sesizaţi prin apelul 112 de un localnic de 19 ani despre faptul că a fost urmărit şi agresat de două persoane necunoscute.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, în timp ce apelantul se deplasa pe strada Republicii din localitate, împreună cu un prieten, ar fi fost urmăriţi de două persoane necunoscute, care l-ar fi agresat pe apelant, lovindu-l cu pumnul în zona pieptului şi l-ar fi deposedat de portofel, din care i-au sustras suma de 300 lei, după care i-au înapoiat portofelul şi au fugit într-o direcţie necunoscută.

Tânărul nu a solicitat la faţa locului prezenţa unui echipaj al ambulanţei pentru acordarea de îngrijiri medicale", arată reprezentanţii IPJ Gorj.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62487703
Trafic rutier deviat, între Năvodari şi Lumina, după ce o porţiune din drum s-a surpat. De la ce ar fi apărut problema

Traficul rutier între localităţile Năvodari şi Lumina este deviat, joi, după ce o porţiune din DJ 226 s-a surpat.

62478912
Bărbat din Constanța, reţinut după ce şi-a agresat soţia. A distrus un autoturism şi a încălcat ordinul de protecţie

Un bărbat a fost reţinut după ce a distrus autoturismul soţiei sale, a ameninţat-o cu acte de violenţă pe aceasta şi pe mama ei şi a încălcat un prevederile ordinului de protecţie, a informat joi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

62419571
Dispută pe salvarea planșeului din Piața Unirii. Daniel Băluță nu mai vrea cu PMB, Nicușor Dan cere proiectul și banii

Blocat în birocrație sau în dispute politice, proiectul de reabilitare a planșeului din zona Piața Unirii, din București, una dintre cele mai aglomerate zone din Capitală, bate pasul pe loc. Lucrările ar fi trebuit să înceapă pe 15 sep -1 oct.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.