Întâlnire secretă la Ciolpani. Horațiu Potra ar fi plănuit să creeze haos în București. Ar fi participat și Călin Georgescu

×
Publicitate

Autoritățile au descins luni la 12 adrese și au efectuat percheziții în cazul grupării Potra, care s-ar fi îndreptat duminică spre Capitală pentru a crea panică, în contextul organizării unor proteste.

Printre locații s-a aflat și o fermă de cai de lângă București, unde, conform unor surse, Potra s-ar fi întâlnit cu Călin Georgescu pentru a pune la cale o diversiune în Capitală. Informația că Georgescu a fost prezent acolo, alături de mai mulți bărbați, a fost confirmată chiar de proprietarul fermei.

Anchetatorii au ajuns luni la ferma din satul Lupăria, județul Ilfov, al cărei proprietar este un cetățean sirian. Aceștia au căutat probe, iar proprietarul, de profesie actor cascador, a fost ridicat de trupele speciale și dus la audieri.

Cea mai importantă proprietate percheziționată în acest caz de procurorii Parchetului Curții de Apel Ploiești este o fermă de cai din Ciolpani, de lângă București. Sâmbătă, susțin anchetatorii, aici ar fi avut loc o întâlnire secretă în care Horațiu Potra ar fi planificat împreună cu mai mulți apropiați să tulbure grav ordinea publică în București. Există suspiciunea că la această întâlnire ar fi participat însuși Călin Georgescu. Perchezițiile urmăresc obținerea de dovezi care să susțină această teorie.

Proprietarul Hergheliei din Ciolpani: „Foarte simplu. Sunt ca martor și atâta tot!”

Reporter: L-ați văzut pe Călin Georgescu la herghelie?

Proprietarul Hergheliei din Ciolpani: „Domnul Georgescu a venit, da”.

Reporter: În noaptea aceea? Sâmbătă spre duminică? Și cu cine era, cu domnul Potra?

Proprietarul Hergheliei din Ciolpani: „Nu știu.”

Procurorii afirmă că, în noaptea de 7 spre 8 decembrie, Potra și alte 20 de persoane se îndreptau spre București având asupra lor macete, săbii, pumnale, arme de foc, dar și sume mari de bani. Aceștia ar fi rezervat camere în centrul Capitalei și intenționau să participe la proteste, amplificând manifestațiile prin infiltrare, instigare și violențe de stradă, în cazul unei eventuale anulări a votului.

Gruparea ar fi avut pregătită o dronă profesională, laptopuri și mai multe dispozitive de stocare pentru a documenta incidentele.

Cristina Dobre, corespondent PROTV: „Percheziționată a fost și o locuință din sectorul 1 al Capitalei. Aici locuiește, spun polițiștii și procurorii, partenera lui Horațiu Potra. Tot în această casă, Potra s-ar fi întâlnit cu mai mulți suspecți din acest dosar pentru a-și pune la cale planul.”

Casa de lângă Parcul Cișmigiu a fost verificată timp de câteva ore. La final, mascații au controlat în prezența avocatei și mașina partenerei lui Potra.

Potra, scos din arest pentru un drum la Mediaș
 

Horațiu Potra, reținut pentru 24 de ore, a fost scos din arestul poliției Câmpina și dus la locuința sa din Mediaș pentru a asista la percheziții. Șoferul său, în vârstă de 22 de ani, a fost de asemenea dus la Sinaia pentru a participa la percheziționarea locuinței sale.

După informațiile colectate, procurorii îi pot acuza de: nerespectarea regimului armelor și munițiilor, operațiuni cu materiale pirotehnice periculoase, instigare publică
 

Cristiana Mondea, avocata lui Horațiu Potra: „Acuzația se referă la faptul că, mergând spre București, a fost oprit și că în mașină avea niște lucruri care presupus nu trebuiau să fie acolo. Cine ar putea să considere că un topor, un briceag, o petardă și două cuțite sunt arsenal?”

La cercetările de astăzi au participat forțe din Capitală și Sibiu, precum și luptători de la Serviciul de Acțiuni Speciale.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62297762
Exerciții militare cu muniție de război în poligoanele de la Babadag și Cataloi. La ce să fie atentă populația din zonă

Exerciții militare cu muniție de război se desfășoară în poligoanele din Babadag și Cataloi, a anunțat Ministrul Apărării, avertizând populația să nu se panicheze. Vor fi exerciții militare și pe timp de noapte, cu restricții de trafic pe șosele.

62504178
Două case au ars din cauza unui aparat pe care mulți români îl au în locuință. Incendiul s-a extins rapid

O aerotermă folosită pentru încălzirea unor papagali a provocat un dezastru luni dimineață, la marginea Craiovei. Două case și o magazie s-au aprins din cauza unui scurtcircuit produs la aparatul electric.

62470358
Un criminal s-a opărit la dușul din arest, în Galați. A suferit arsuri pe 20% din corp

Anchetă la Inspectoratul de Poliție al Județului Galați, după ce un bărbat de 50 de ani s-a opărit la dușul din arest. Individul ar fi făcut gestul intenționat. El a ajuns după gratii într-un dosar în care este acuzat de o dublă crimă.  

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.