„Trenurile Soarelui” pornesc de vineri din gările țării. Nu sunt însă noi, așa cum promiseseră autoritățile

×
Publicitate

Vacanța la mare poate începe... în tren! De vineri, românii din toate colțurile țării vor putea ajunge mai ușor pe litoral, cu „Trenurile Soarelui”.

54 de garnituri vor face legătura zilnic între marile orașe și stațiuni, până în luna septembrie. Nu sunt trenuri noi, așa cum au promis oficialii anul trecut, ci vagoane modernizate.

Trenurile Soarelui s-au pus din nou în mișcare, marcând începutul sezonului estival pe calea ferată. Până pe 6 septembrie, călătorii vor avea 54 de trenuri directe, 32 adăugate pentru perioada de vară. Din Capitală, aproape din oră în oră va pleca unul. Sunt garnituri suplimentare și din principalele orașe din țară – Oradea, Timișoara, Iași, Cluj și Brașov.

Tânără: „Ar fi încurajați mai ales tinerii să călătorească cu trenul.”

Primele garnituri ajung pe litoral sâmbătă dimineața, iar printre ele, simbolic, se află și Trenul Tineretului, care pornește seara din Sibiu, trece prin București noaptea, iar dimineața îi trezește pe călători direct la mare, la Constanța sau Mangalia.

Din Gara de Nord din Capitală, călătoria durează între 2 ore și 7 minute până la 3 ore. Un bilet cu loc rezervat costă 43,50 lei la tren Regio, 82,50 lei la InterRegio și 94 de lei la InterCity.

Tânără: „Pentru a mă deplasa la mare, e mai ușor.”

Femeie: „Este mai curat decât înainte, sunt condiții optime. De obicei e mai aglomerat vara, vin turiștii și e bine dacă suplimentează cu mai multe vagoane pentru a găsi toată lumea loc.”

Însă printre aceste trenuri ar fi trebuit să fie și 12 noi, prevăzute într-un contract pentru 37 de rame. Doar două au ajuns până acum în România și unul singur se află în circulație pe ruta București-Constanța, deși toate trebuiau să fie livrate până la finalul anului trecut.

Traian Preoteasa, director CFR Călători: „Nu a venit decât unul cu care nu putem opera, ne încurcă parcursul, ne încurcă turnusurile. Nu putem opera pe distanțe scurte. Speram să am 12 să fac toată ruta București-Constanța cu ele, foarte rapide și cu module în ambele capete. Cred că s-au făcut patru grafice de livrare și nu a fost respectat niciunul.”

În acest timp, spre Constanța circulă 7 locomotive recondiționate și 15 vagoane modernizate. Iar până anul viitor, autoritățile promit că vor fi 139 de vagoane de călători modernizate, 55 de locomotive electrice și 20 de manevră cu bani din PNRR, dar și de la bugetul de stat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62551777
Câți români și-au făcut buletin electronic până acum. „Programările sunt full până aproape de luna septembrie”

Până în acest moment, peste 42.000 de români au solicitat cartea de identitate electronică. Sunt cozi mari la birourile de evidență a populației, iar în unele locuri, doritorii se mai pot programa abia în luna septembrie.

62551837
Mai mulți copii nesupravegheați au incendiat locuințe sociale, un cabinet veterinar și un autoturism

Un incendiu puternic a cuprins, joi, un fost grajd, tranformat în locuinţe sociale, din Curtici, judeţul Arad, dar şi un cabinet veterinar şi un autoturism. Focul a fost aprins de mai mulţi copii nesupravegheaţi.

62549483
Mai mulți funcționari bancari din Capitală sunt cercetați de către oamenii legii. Ce fapte au comis

Cinci funcţionari bancari din Bucureşti sunt cercetaţi pentru că au sprijinit o grupare să obţină credite de 18 milioane de lei cu acte false.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.