A început programul "Trenurile Soarelui". Câte trenuri asigură legătura între marile orașe din România și litoral

62457379
StirilePROTV

Timp de trei luni, 30 de trenuri - 15 dus, 15 întors - vor lega marile orașe din țară cu stațiunile de pe litoral.

Cum primul tren electric cumpărat în ultimii 20 de ani e încă în teste, călătorii vor circula tot cu garniturile vechi și câteva vagoane modernizate.

Deși este mai ieftin, comparativ cu alte mijloace de transport, drumul cu trenul spre mare poate dura mai bine de 20 de ore pentru cei care vin din nordul țării.

Cu familia, prietenii sau pe cont propriu, călătorii abia așteaptă să ajungă la mare.

Unul dintre trenurile cu destinația Constanța este programat să plece din Gara de Nord în jurul orei 09:30 de minute. În cazul în care nu sunt probleme pe traseu, călătoria până la mare nu ar trebui să fie mai lungă de două ore.

Spre uimirea turiștilor, patru dintre vagoanele trenului sunt modernizate: cu scaune rabatabile precum cele din avion, aer condiționat și toalete ecologice.

Călător: "Este un upgrade total, avem aer condiționat, este curățenie. Am avut experiențe în care am a transpirat, era să murim de căldură".

Călător: "Am rămas uimiți. E spațiu. Și curat. În primul rând curat asta ne a plăcut cel mai mult. Păcat ca nu toate vogoanele sunt la fel, dar măcar ne obișnuim și cu acesta".

În vagoanele moderne un loc a fost păstrat și pentru ministrul Sorin Grindeanu, care a plecat la mare cu familia. Anul trecut, șeful de la Transporturi le promitea călătorilor ca vor ajunge pe litoral cu primul tren electric cumpărat în ultimii 20 de ani, care se află însă în teste.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: "A ajuns la timp. Condiții bune. Ce s a întâmplat astăzi e o picătură intr un ocean, doar vom scoate la lumină și acest transport. Încurajez pe această rută București - Constanța".

Sunt două ore care despart Bucureștiul de priveliștea minunată de pe faleza Cazionului din Constanța. Deși e înnorat, în weekend se anunță soare și maxime de 26 de grade. În caz ca nu v-ați încă planuri și vreți să vă bucurați de un sfârșit de săptămână la malul mării.

Copil: "Mie îmi plac valurile de la mare și briza".

Copil: "Mie îmi place ca ne plimbăm".

Profesoară: "Sperăm să iasă soarele să ajungem și la malul mării să băgăm picioarele în apă".

Și totuși, drumul la mare rămâne la fel de lung pentru cei care vin din alte zone ale țării. De la Oradea, de exemplu, călătoria dureaza aproape 19 ore, iar biletul costa 220 de lei. Luați în calcul și secțiunile cu probleme: pe ruta directă Cluj-Oradea trenurile nu circulă pentru că linia se modernizează, iar între Brașov și Sighișoara sunt restricții.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62456017
Ce a răspuns Nicușor Dan, întrebat dacă inundațiile de proporții din București puteau fi evitate

Inundațiile care au paralizat Bucureștiul în noaptea de joi spre vineri nu puteau fi evitate, consideră primarul Nicușor Dan, care explică că acest fenomen apare în majoritatea orașelor lumii la ploi abundente.

62457436
Un cuib de berze a luat foc, în Alba. Nimeni nu știe cum s-a întâmplat

Pompierii intervin, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un cuib de berze în judeţul Alba.

62409215
Tatăl unui celebru om de afaceri din România a murit la volan. Au încercat să-l salveze mai bine de o oră

Tatăl fostului acționar al clubului Dinamo, Dragoș Săvulescu, a murit, după ce i s-a făcut rău la volan, în Voluntari, au transmis surse pentru Știrile ProTV.  

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.