Familie distrusă, în drum spre Grecia. Tatăl a murit, mama are picioarele amputate după ce o balustradă a străpuns mașina

62263643
Getty

Tragedie pentru o familie din Suceava care se pregătea de concediu. Un bărbat și o femeie, soț și soție, au fost implicați într-un accident auto grav în timp ce se aflau în Bulgaria.  

Aceștia se îndreptau către Grecia, unde urmau să-și petreacă vacanța. Șoferul mașinii, un bărbat din Ipotești, a pierdut controlul volanului și a părăsit carosabilul.

Accidentul s-a produs pe o porțiune de drum afectată de alte accidente.

Șoferul a pierdut controlul mașinii, a intrat în derapaj și a intrat, din lateral, în parapetul autostrăzii, balustrada fiind ruptă.

Conform monitorulsv.ro, șoferul ar fi murit pe loc în urma impactului. Soția acestuia a fost transportată la spital, cu răni grave. Aceasta se află în comă și are ambele picioare amputate după ce i-au fost străpunse de balustradă.

În mașină se afla și copilul celor doi suceveni, care a scăpat fără răni serioase.

Poliția din Bulgaria încearcă să stabilească cauzele accidentului.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62231392
Instanța îi dă dreptate lui IPS Teodosie. Arhiepiscopul Tomisului scapă de amenda primită pentru că nu a respectat izolarea
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, câștigă procesul cu Poliția Română și scapă de o amendă de 1.000 de lei pe care a primit-o pentru nerespectarea izolării la domiciliu.  
62275878
Virgil „Gilă” Dumitrescu a murit. Fostul mare antrenor de volei avea 82 de ani
Virgil „Gilă” Dumitrescu, fostul mare antrenor de volei, s-a stins din viață la vârsta de 82 de ani. 
62273814
Ucraina investighează 752 de cazuri de trădare
Serviciul de securitate de stat al Ucrainei a anunţat că investighează 752 de cazuri de trădare şi colaborare, relatează The Guardian.