TikTok și Twitter, criticate pentru falsurile răspândite de fanii lui Andrew Tate, arestat în România. Ce teorii susțin

62313825
Inquam Photos/ Octav Ganea

TikTok şi Twitter sunt criticate după ce au permis vehicularea unor teorii ale conspiraţiei ce ar putea afecta ancheta privind traficul de persoane în cazul "regelui masculinităţii toxice", Andrew Tate, arestat în România alături de fratele său.

Cele două companii sunt sub tirul criticilor în acest weekend pentru că au permis răspândirea unor informaţii false de către fanii lui Andrew Tate, după arestarea acestuia în legătură cu o anchetă privind traficul de persoane, potrivit News.

În orele care au urmat arestării sale, TikTok şi Twitter au fost inundate de postări care susţineau în mod fals că Andrew Tate a fost eliberat, precum de teorii ale conspiraţiei care spuneau că britanicul, care are şi cetăţenie americană, este victima unei înscenări, arată analiza "The Observer".

Imran Ahmed, directorul executiv al unei organizaţii din Marea Britanie pentru combaterea urii în online, a declarat că proliferarea unor teorii ale conspiraţiei ar putea pune în pericol integritatea unei anchete sau siguranţa celor implicaţi, ceea ce "este de neconceput".

Andrew Tate, promovat agresiv de TikTok

Citește și
Val de tentative de fraude online prin linkuri către site-uri false. Cum se pot proteja utilizatorii
Val de tentative de fraude online prin linkuri către site-uri false. Cum se pot proteja utilizatorii

Andrew Tate, în vârstă de 36 de ani, este foarte cunoscut în mediul online pentru opiniile sale misogine, reaminteşte "The Observer".

O investigaţie realizată de publicaţia britanică în luna august a arătat că TikTok îi promova agresiv conţinutul către utilizatori, inclusiv către băieţi şi tineri. Membrii "academiei online" a lui Tate fuseseră instruiţi să posteze clipuri deliberat controversate, în încercarea de a creşte gradul de implicare şi de a manipula algoritmul platformei de social media.

Vineri, după arestarea lui Tate, pe reţelele sociale mii de susţinători au dat deja verdictul. Pe TikTok şi Twitter, fanii lui Tate au susţinut - fără dovezi - că este victima unei înscenări. Fanii au folosit hashtag-uri precum #freetopG şi #tateinnocent.

"Oamenii mint, pentru că îl urăsc pe Tate", a scris unul dintre ei pe Twitter. "Sunt 100% sigur că Tate este nevinovat. FREE TATE", spune un altul.

Proxenetul Tate dă vina pe ”Matrix”, iar TikTok îl promovează

Alţii au acuzat "Matrix-ul" că i-a întins o cursă. Acest lucru a fost alimentat de Tate însuşi într-un tweet postat după reţinerea sa: "Matrix şi-a trimis agenţii", a scris el vineri.

De la lansarea filmului ştiinţifico-fantastic din 1999 despre oameni care trăiesc într-o realitate simulată, în care un bărbat are posibilitatea de a alege să ia o pastilă roşie şi să se "trezească", metafora a fost folosită în mod repetat într-o serie de teorii ale conspiraţiei, precum şi de grupuri online marginale care folosesc expresia "pastila roşie" pentru a desemna bărbaţii care se trezesc la "realitatea" că feminismul îi subjugă, explică "The Observer".

Pe TikTok, vineri, cel mai apreciat videoclip recent despre Tate era unul care la început părea a fi o relatare a faptelor, dar care se încheia cu o întrebare adresată utilizatorilor: "Care credeţi că este adevăratul motiv pentru care Tate a fost arestat? A fost din cauza Matrix sau Tate chiar a comis o infracţiune gravă?".

"Matrix l-a prins", susţinea o postare pe TikTok după arestarea lui Andrew Tate.

Pe Twitter se folosește de ”Pizzagate”

Pe Twitter, unde Tate are peste 4 milioane de urmăritori după ce contul său a fost restabilit în noiembrie, multe postări au făcut referire la #Pizzagate - o teorie demontată, dar vehiculată de grupul conspiraţionist QAnon din SUA, care susţinea că democraţii americani de rang înalt se află în spatele unei reţele de abuzuri sexuale asupra copiilor.

Sub acest hashtag, postările despre Tate sugerau că acesta a fost folosit ca ţap ispăşitor de adevăratele reţele de pedofilie.

Într-un videoclip realizat cu puţin timp înainte de arestarea sa, după o ceartă pe Twitter cu activista pentru climă Greta Thunberg, Tate a apărut în faţa camerei cu o cutie de pizza în faţa sa, în ceea ce unii au speculat că ar fi fost o referire la conspiraţie.

"Vor să muşamalizeze Pizzagate cu Andrew Tate", a scris un utilizator Twitter, etichetându-l pe Elon Musk.

Alte conturi au postat videoclipuri vechi care sugerau că Tate a fost achitat, în ciuda faptului că el a rămas în detenţie, menţionează "The Observer". Un clip vizualizat pe Twitter de peste 780.000 de ori până sâmbătă susţinea că îl arată pe acesta eliberat din detenţie. "Andrew Tate a fost eliberat. Atacul Matrix a eşuat", se arăta în legendă.

TikTok promite că va remedia situația, Twitter nu răspunde

Această apărare acerbă a lui Tate în mediul online şi răspândirea de dezinformări despre arestarea sa se vor adăuga la preocupările legate de impactul asupra unor eventuale proceduri judiciare viitoare şi vor ridica semne de întrebare în cazul platformelor de social media care au contribuit la propulsarea lui Tate în atenţia publicului larg, conchide analiza "The Observer".

Publicaţia aminteşte că în săptămânile care au urmat investigaţiei sale din august, TikTok a interzis contul oficial al lui Tate şi a declarat că adoptă o poziţie dură faţă de conţinutul plin de ură, inclusiv faţă de misoginism.

Sâmbătă seară, TikTok a declarat că a început o revizuire sistematică a conţinutului necorespunzător semnalat în legătură cu Andrew Tate şi a promis că va elimina postările care încalcă liniile sale directoare.

Acestea interzic "dezinformarea ce cauzează prejudicii semnificative persoanelor, comunităţii TikTok sau publicului larg", precizează "The Observer", care a cerut un punct de vedere de la compania de social media. În ceea ce priveşte Twitter, compania nu a răspuns la solicitarea de comentarii, menţionează "The Observer".

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Val de tentative de fraude online prin linkuri către site-uri false. Cum se pot proteja utilizatorii
Val de tentative de fraude online prin linkuri către site-uri false. Cum se pot proteja utilizatorii

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) recomandă atenţie sporită în cazul comenzilor online, precizând că tot mai mulţi utilizatorii sunt supuşi unor tentative de fraudă, prin atragerea lor pe site-uri false.

Cum se explică problemele de sănătate ale unor persoane pe ger. A crescut cu 40% numărul infarcturilor numai într-un spital
Cum se explică problemele de sănătate ale unor persoane pe ger. A crescut cu 40% numărul infarcturilor numai într-un spital

Gerul nu ne slăbește şi pace. În zori, ţara întreagă era ca de sticlă. S-au înregistrat, din nou, -20 de grade dimineaţa în depresiuni, în timp ce la munte, în mod neobișnuit, a fost mult mai cald.  

Accident feroviar pe ruta București Vest – Chiajna. Trenul a lovit un autoturism răsturnat pe linie | FOTO
Accident feroviar pe ruta București Vest – Chiajna. Trenul a lovit un autoturism răsturnat pe linie | FOTO

Un incident feroviar a avut loc marți, la ora 19:00, pe secția de circulație București Vest – Chiajna, provocând blocarea temporară a unui fir de circulație. 

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii
Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii

Parlamentul European a decis să suspende procesul de ratificare a acordului comercial între UE și SUA, ca urmare a recentelor amenințări din partea președintelui american Donald Trump, au confirmat principalele grupuri politice europalamentare.

Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.