Sute de tineri străini veniți la muncă în România, urcați în avion și trimiși înapoi. Au fost interziși până la 5 ani în UE

62493322
Shutterstock

Majoritatea străinilor prinşi în primele 11 luni ale anului că încercau să iasă ilegal din ţară prin Arad veniseră în România pentru a se angaja, astfel că dreptul de şedere le-a fost revocat. Ei au interdicţie de a reveni în UE de până la cinci ani.

Reprezentanţii Centrului de Cazare a Străinilor Luaţi în Custodie Publică Arad, structură a Inspectoratului General pentru Imigrări, au declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că aproximativ 600 de străini au fost luaţi în custodie în primele 11 luni ale anului.

Cei mai mulţi au fost din Bangladesh (118), Nepal (115), Sri Lanka (100) şi Pakistan (73), ceilalţi fiind din alte state, precum Etiopia, India, Egipt, Vietnam, Maroc sau Siria.

„Din verificările efectuate de poliţiştii de imigrări a reieşit că majoritatea străinilor au intrat legal în România, în scop de angajare, ulterior fiind depistaţi în tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. În acest context, dreptul de şedere al acestora a fost revocat, pe numele străinilor fiind emise decizii de returnare sub escortă. De asemenea, până la îndeplinirea formalităţilor de îndepărtare de pe teritoriul României, aceştia au fost introduşi în centrul de custodie publică", a declarat comisarul-şef de poliţie Pitea Filimon, directorul centrului.

În toate cazurile în care străinii au fost luaţi în custodie publică, la ieşirea din ţară a fost dispusă măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru perioade cuprinse între 6 luni şi 5 ani.

Tot în primele 11 luni au fost scoşi din centru, în vederea îndepărtării de pe teritoriul României, 676 de străini.

În prezent, în Centrul de Cazare a Străinilor Luaţi în Custodie Publică Arad sunt cazaţi 43 de cetăţeni străini, gradul de ocupare a locurilor fiind de 27%.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62334921
Avertismentul asiguratorilor către Guvern: Înghețarea prețurilor și plafonarea comisioanelor va falimenta brokerii

Înghețarea prețurilor la RCA și plafonarea comisioanelor brokerilor va duce la falimentul acestora, atrage atenția uniunea care îi reprezintă, într-o scrisoare adresată Finanțelor. Comisioanele și tarifele RCA sunt plafonate până pe 31 martie 2025.

62365827
Domeniul care pare neafectat de crize. Investitorii se așteaptă la câștiguri semnificative și în 2025

Investitorii privesc cu optimism evoluţia portofoliilor lor în următoarele 12 luni, arătând o îmbunătăţire clară faţă de anul precedent, conform celei de-a treia ediţii a Real Estate Investors Sentiment Barometer.

 

62088467
CNA ia măsuri drastice în online. Conținutul extremist de pe mai multe platforme va fi șters

Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis, în şedinţa de marţi, să emită decizii privind ordinul de eliminare a conţinutului ilegal pentru materiale audiovizuale care promovează regimuri totalitare.

Recomandări
luca niculescu
Luca Niculescu, după prima ședință de Guvern: „Scăderea TVA, indexarea pensiilor - toți ne dorim să trăim mai bine”

Guvernul Niculescu a avut marți seara prima sa ședință, imediat după depunerea jurământului. Premierul a prezentat lista priorităților și a cerut să fie judecat „pentru rezultatele” pe care le va obține. 

Vlcsnap 2026 10 20 18h08m24s728
Noi sesizări privind ploșnițele la ASE, la câteva săptămâni de la primele reclamații. „Majoritatea sunt în cămine”

Ploșnițele tot apar în Capitală. La aproape trei săptămâni de când studenții de la ASE au reclamat că au găsit aceste insecte în clădirile universității, au trimis noi sesizări.

Vlcsnap 2026 10 20 19h14m55s269
România are din nou Guvern. PSD anunță răzbunare „din prima zi”, PNL anticipează eșecul lui Niculescu: „Nu aveți nicio șansă”

România are un Guvern cu puteri depline. După 169 de zile de criză politică și 3 premieri desemnați fără succes, Luca Niculescu a obținut votul de încredere al Parlamentului.