Suma plătită de Primăria Capitalei pentru cele 50 de familii afectate de explozia din Rahova

62584477

Un sprijin financiar de aproape 200.000 de lei a fost acordat din partea Primăriei Capitalei pentru aproximativ 50 de familii afectate de explozia produsă pe 17 octombrie, la un bloc din cartierul Rahova.

Potrivit unei informări de presă a Primăriei Municipiului București (PMB), transmisă marți, a fost finalizată acordarea ajutorului financiar de urgență pentru locatarii din scara nr. 2, cea afectată de deflagrație. Sprijinul s-a acordat unui număr de 51 de familii, însumând 130 de persoane, iar valoarea totală a ajutorului acordat este de 195.000 de lei, respectiv 1.500 de lei pentru fiecare persoană.

Plățile au fost finalizate prin virament pentru 47 de familii, iar în numerar, efectuate marți, la casierie, pentru patru familii.

Situația cazării victimelor

În ceea ce privește cazarea persoanelor afectate de explozie, 37 de familii dispun de cazare pe termen mediu și lung, iar alte 142 de persoane sunt cazate în unități hoteliere.

Explozia din 17 octombrie din cartierul Rahova a provocat moartea a trei femei și a rănit 15 persoane, fiind unul dintre cele mai grave incidente de acest tip din București din ultimii ani. Autoritățile continuă să ancheteze cauzele exacte ale deflagrației și să ofere sprijin victimelor.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62586719
Primele imagini cu ucrainenii racolați de Moscova care plănuiau un sabotaj cu colete explozive în București

Ucrainenii arestați la București pentru că ar fi pus la cale un sabotaj în Capitală la îndemnul serviciilor secrete rusești au apărut marți pentru prima oară în public.

62586728
Colegiul Medicilor, după decesul medicului Ștefania Szabo: „Un om care a ales să fie acolo pentru alţii fără să se plângă”

Colegiul Medicilor din România (CMR) a transmis, marţi după-amiază, un mesaj emoţionant după anunţul privind moartea medicului Ştefania Szabo, directorul medical al Spitalului Judeţean Buzău. 

62586720
Reacție din spitalul din Buzău după moartea directorului medical Ștefania Szabo. „Să realizăm care ne sunt limitele”

Liderul sindical al Spitalului Județean Buzău, Grațiela Constantin, cere autorităților să trateze cu seriozitate fenomenul de burnout din spitale, după moartea directorului medical Ștefania Szabo.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.