Studenții au protestat la Timișoara, nemulţumiţi de noua Lege a Educației. Motivul pentru care un tânăr s-a costumat în mumie

×
Publicitate

Sute de studenți au protestat, vineri, la Timișoara, nemulţumiţi de noua Lege a Educației, aflată acum în dezbatere publică.

Tinerii solicită, printre altele, un număr limitat de mandate pentru rectori, sancţiuni mai dure pentru plagiat şi bilete de tren cu 90% reducere.

Piaţa Operei din Timişoara s-a umplut de sute de studenţi, care şi-au spus răspicat nemulţumirile. Tinerii contestă, printre altele, prevederea potrivit căreia o persoană poate renunța la titlul de doctor, dacă există suspiciunea de plagiat.

Andreea Argeșeanu - președinte Organizația Studenților din Universitatea de Vest: "Nu suntem mulțumiți de faptul că se acceptă plagiatul, că susținem plagiatorii, că susținem plagiatorii în funcții publice. Suntem nemulțumiți și nu ne dorim ca acesta să fie viitorul mediului academic".

Potrivit noii legi, nu mai există o limită de cel mult două mandate pentru rectori.

Student, costumat în mumie: ”Sunt costumat așa pentru că sunt rector la al 200-lea meu mandat și vreau în continuare să îmi conduc facultatea”.

Oana Alexandra Țintar - secretar general ANOSR: „Proiectul de lege, de fapt, specifică că se dorește limitarea mandatelor, însă nu există o concretizare și o asumare de la nivel central și se plasează răspunderea pe universități. Adică se admite că este necesară o limitare, dar nu se impune acea limitare”.

Totodată, ei cer şi pensionarea profesorilor la 65 de ani.

În plus, susțin ei, Ministerul Educației le-a cerut părerea cu doar două zile înainte de încheierea dezbaterii publice - mult prea târziu, ca să poată fi dezbătute toate amendamentele lor.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62280058
Peste 10.000 de copii săraci, ajutați să meargă la școală în haine noi prin festivalul INIMO. Ce artiști români cântă la Iași

Festivalul faptelor bune se desfăşoară zilele acestea la Iaşi. 

62280050
Sute de oameni s-au uitat la film din bărci, pe Lacul Moghioroș. Unde se mai pot vedea proiecții în aer liber în București

Proiecţiile de filme în aer liber își fac loc tot mai des în programul bucureștenilor.

62280094
Accident între două mașini și o motocicletă, pe DN 71. Motociclistul a murit

O coliziune între două maşini şi un motociclist a avut loc, vineri seara, pe DN 71 Bucureşti-Târgovişte, traficul fiind blocat în zona accidentului, anunţă Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Recomandări
Luca niculescu 2
PSD a pus o condiție care i-ar putea fi fatală Guvernului Niculescu. Ce a răspuns PNL

În prima zi de negocieri, PSD a pus o condiție care i-ar putea fi fatală Guvernului Niculescu. Sorin Grindeanu a anunțat că partidul său intră în guvern doar alături de PNL și UDMR. 

Crima uk dexter 2
Criminalul obsedat de „Dexter”, care a ucis o româncă în Marea Britanie, a fost prins după ce a cerut ajutor unor polițiști

Polițiștii români încearcă să găsească rudele unei tinere de 24 de ani care a fost ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.